Sărbătoarea din Calendarul popular care a preluat data şi numele unei importante zile din Calendarul ortodox, Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie), este dedicată culegerii ultimelor plante de leac: boz, micşunele, mătrăgună, năvalnic, iarba de năjit.

Local, sărbătoarea se numeşte Cârstovul Viilor sau Ziua Şarpelui. Pământul, care s-a deschis pentru plante, insecte şi reptile la Alexii (17 martie), se închide, după şase luni, la Ziua Crucii. Cele două sărbători plasate în preajma echinocţiului de primăvară (Alexii) şi echinocţiului de toamnă (Ziua Crucii) împărţeau Calendarul popular în două anotimpuri: vara (17 martie – 14 septembrie) şi iarna (14 septembrie – 17 martie).

Se spune că la Ziua Crucii florile se plâng una alteia că se usucă şi mor, iar cele care înfloresc după această dată, în special brânduşa de toamnă şi fragii, sunt necurate, flori ale morţilor.

În această zi şerpii, înainte de a se târî în adăposturile hibernale, s-ar aduna în alunişuri unde se încolăcesc unii cu alţii pentru a plămădi din spuma care îi acoperă piatra nestemată. Din această zi oamenilor le era interzisă omorârea şerpilor care le ieşeau întâmplător în drum, conform zicalei: „Omoară şarpele ce-ţi iese în cale!” Dacă găseşti şarpe după Ziua Crucii, spune o tradiţie populară, n-ai voie să-l omori. Sunt însă şi tradiţii care îndeamnă să-l omori: „La Ziua Crucii intră dihăniile în pământ, iar şarpele care a muşcat pe cineva, om sau vită, nu-1 primeşte pământul să intre înapoi, şi umblă rătăcind în toate părţile, iese la drum să-l omoare omul”. De Ziua Crucii se efectuau diferite practici apotropaice şi fertilizatoare în grădini şi livezi, se pomeneau morţii şi li se împărţeau alimente şi vase de ceramică (Moldova, Bucovina). În Oltenia, la Ziua Crucii, numită Cârstovul Viilor, se începea culesul viilor şi bătutul nucilor. (Ion Ghinoiu)