RECITAL CAMERAL „DUO MELOS”

Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” şi Academia Naţională de
Muzică „Gheorghe Dima” Cuj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ, reiau şirul
concertelor şi recitalurilor din cadrul Stagiunii muzicale 2022-2023. Astfel,
miercuri 29 martie 2023, începând cu ora 18:00, la sala „Calistrat Hogaș” a
Consiliului Județean Neamţ, melomanii au prilejul unei noi întâlniri cu „Duo
MELOS
”, formație camerală compusă din Titus Flueraș (vioară) și Constantin
Andrei
(chitară). Programul muzical cuprinde lucrări de Enrique Granados,
Joaquin Nin, Fernando Carlos Tavolaro, Niccolo Paganini, Maximo Diego Pujol.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

***

TITUS FLUERAŞ este
conferențiar universitar doctor la catedra de vioară a Academiei Naționale  de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca.

Absolvent al şcolii de vioară clujene, al Liceului de Muzică „Sigismund
Toduţă” (1991), şi-a continuat studiile la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”
şi cursurile de Master la clasa maestrului Ştefan Ruha.

Titus Flueraş a obţinut numeroase premii la concursuri de vioară, atât
naţionale cât şi internaţionale: Premiul I - Timişoara (1986), Premiul II -
Bucureşti (1987), Premiul II - Cluj-Napoca (1988), Premiul Special al Fundaţiei
Transilvania la Concursul „Sigismund
Toduţă” - Cluj-Napoca (2003), Premiul I la Concursul Citta di Stresa - Italia (1985, 1986), Medalia de
Aur la Johanesbourg - Africa de Sud (1993).

A concertat ca solist cu orchestrele filarmonicilor din Cluj- Napoca, Arad,
Satu Mare, Oradea. A susţinut concerte şi recitaluri în ţară şi în străinătate:
Franţa, Italia, Olanda, Ungaria, Africa de Sud.

În iarna anului 2003 a fost invitat de orchestra Filarmonicii Mozart din Viena într-un turneu în China
unde a concertat ca solist.

Anul 2009 vine cu o realizare impresionantă: Titus Flueraş este singurul
român câştigător al selecţiei mondiale pentru orchestra simfonică YouTube din cei peste 3000 de candidaţi. Mai
mult, a fost desemnat concert-maestrul
orchestrei simfonice YouTube şi concertează cu aceasta la New-York în celebra
sală Carnegie Hall.

CONSTANTIN ANDREI este conferenţiar universitar doctor la catedra de chitară a Academiei
Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca şi a Extensiei Piatra-Neamţ.

Are un palmares bogat, participând la diverse manifestări artistice atât în
ţară cât şi peste hotare, cum ar fi: Festivalul de chitară clasică de la Sinaia
(1983-1990) sau Primăvara Muzicală de la Praga (1990).

A participat la cursurile de măiestrie ale chitariştilor: John Duarte,
Costas Cotsiolis, Michel Sadanowsky, Pablo Marquez şi Claire Stancu Delerue.

A cântat ca solist sub bagheta dirijorilor: Horia Andreescu, Ilarion
Ionescu-Galaţi, Petre Sbârcea şi Robert Houlihan.

Are o discografie bogată şi a câştigat numeroase premii la festivaluri şi
concursuri.

Începând cu anul 1990 este prezent în juriul unor prestigioase festivaluri şi concursuri de chitară din ţară şi de asemenea este invitat să susţină recitaluri şi cursuri de măiestrie în Franţa, Italia, Germania și Serbia. Din anul 2000 alături de fraţii săi Aurelian şi Adrian formează „Trio-ul de Chitare Andrei”, susținând numeroase recitaluri pe scenele celor mai importante  instituții din ţară. Numele său mai este legat şi de înființarea  la Cluj-Napoca a Festivalului Național de Chitară Clasică în octombrie 2003, iar din 2005 - Festivalul International de Chitară TRANSILVANIA al cărui inițiator şi director artistic este.


CONCURSUL NAŢIONAL DE ARTE PLASTICE „NICOLAE MILORD”, EDIŢIA A VII-A, SE ÎNCHEIE CU SIMPOZIONUL DEDICAT MEMORIEI PICTORULUI PIETREAN

Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, prin Şcoala
Populară de Artă Piatra-Neamţ, organizează, între 27 martie și 14 aprilie 2023,
cea de a șaptea ediţie a Concursului naţional de arte plastice „Nicolae
Milord”,

Concursul, care se desfășoară pe două
secţiuni – pictură şi grafică –, are drept țeluri principale promovarea şi
afirmarea creaţiilor elevilor şcolilor de arte din ţară, precum şi o mai bună
cunoaştere a creaţiei pictorului pietrean Nicolae Milord, prin omagierea operei
şi personalităţii artistice a acestuia.

Festivitatea de premiere, organizată în parteneriat cu Biblioteca Județeană
„G. T. Kirileanu” Neamț, va avea loc odată cu vernisarea expoziţiei rezultată
în urma concursului, marți, 4 aprilie 2023, ora 13:00, la Sala Cupola. Cu
același prilej, asistența va putea participa la Simpozionul „Nicolae Milord,
un colorist înnăscut
, susținut de criticul de artă Emil Nicolae și
criticul literar Cristian Livescu.

Reamintim laureaţii precedentelor șase ediţii: Sara VOAIDEŞ (Şcoala Populară de Artă Târgu Mureş) – 2017, Dănuţ ACONSTANTINESEI (Şcoala de Arte Botoşani) – 2018, Robert VOITCHEVICI (Şcoala de Arte „Ion Irimescu” Suceava) – 2019, Marilena POPA (Școala de Arte și Meserii „Ilie Micu”, Sibiu) – 2020, Maria ANDRONOIU (Școala de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” Brăila) – 2021, Maricel BLAGA (Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galați) – 2022.

Vezi regulament concurs

Descarcă fișă de înscriere


LA MULŢI ANI, ISABELA NEAMŢU!

Astăzi
este ziua actriţei Isabela Neamţu, una dintre cele mai appreciate artiste din
ultimii ani.

Isabela
Neamţu s-a născut pe 9 martie 1978, la Piatra-Neamț. A absolvit Liceul „Calistrat Hogaş” din localitatea
natală. Amintindu-şi de acei ani, mărturiseşte că era rebelă „Așa
am fost. Cu nota scăzută la purtare. Și, probabil, în tot parcursul meu
ulterior – și personal, și profesional – am păstrat urmele acestei rebeliuni.”

Anii de liceu au constituit anii de
început în teatru. „Țin minte o mulțime de
spectacole pe care le-am văzut pe atunci. Dar prin clasa a XI-a a urmat o
adevărata presiune din partea familiei, privitor la drumul în viață. Pe
fundalul acestor dezbateri familiale, nici măcar nu-mi amintesc cum am ajuns în
trupa de teatru a domnului Corneliu-Dan Borcia. Cert este că, după vreo două
luni, am jucat pe scena Teatrului Tineretului primul meu spectacol demn de
atenție. Pentru că înainte am fost Miranda, în «Furtuna» montată de domnul
Gheorghe Hibovschi.”

Apoi a absolvit Universitatea
de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L.
Caragiale”, București, Secția: Actorie, la
clasa profesor Florin Zamfirescu, acesta avându-i
ca asistenți pe Doru Ana, Adrian Pintea, Adrian Titieni.

A
jucat la teatre de stat şi independente timp de câţiva ani, pentru ca ulterior
să revină acasă şi să joace la T. T. „Am făcut o alegere foarte bună. Aici
am trăit trei ani foarte frumoși. Trei stagiuni pline în care am jucat în opt
spectacole: „Râs nervos”, regia: Szabó K. István; „Soldații”,
de Zalán Péter, regia: Szabó K. István; „5 minute miraculoase în Piatra-Neamț”,
regia: Ana Mărgineanu; „Cu dragostea nu-i de glumit”, de
Alfred de Musset, regia: Alexandru Dabija; „Herr
Paul”, de Tankred Dorst, regia: Radu Afrim (2009);  „România 21”, de Peca Ștefan, regia: Pia Furtado (2010); „Yerma”,
după Federico Garcia Lorca, regia: Laszlo Beres (2011).

După
trei stagiuni, a luat din nou drumul Capitalei. „Eu nu aveam în plan să fac asta, dar a
intervenit renovarea acestui teatru, cumva activitatea a început să se subțieze
și, nefiind în stare să stau și să aștept să se întâmple ceva, mi-am luat din
nou tot calabalâcul și am plecat la București, unde am început, de această
dată, o viață de artist independent, dar înregimentat. A fost o conjunctură
fericită că am înființat, împreună cu câțiva prieteni, acel ONG numit «Doctor’s
Studio».”

Au urmat noi succese pe scene independente şi nu numai: „Grounded”,
one-man-show de George Brant, regia: Ligia Ciornei, unteatru (2019); Doamna
Clara în „Vlaicu Vodă”, de Alexandru Davila, regia: Horia Suru, Teatrul
Excelsior (2018); Mama în „Umbre un studiu”, după „Jocul de-a teatrul”, de G.
Barcan și „Umbre2, de Ilinca Anamaria Prisăcariu, regia: Horia Suru, Teatrul
Excelsior (2016);  „Anul dispărut. 1989”,
regia: Ana Mărgineanu, Teatrul Mic (2015); „MC – Long Distance Affair”, regia:
Ana Mărgineanu, Platforma de Teatru Internațională (2014); „Canalul”, de
Kincses Elemer, regia: Cornel Mihalache, producție TVR (2014); „LSD Theatre
Show”, regia: Horia Suru, Godot Café-Teatru (2013); „Pescărușul”, de A.P.
Cehov, regia: Antoaneta Cojocaru, Teatrul Bulandra (2013); „Gaițele”,de Alexandru Kirițescu, regia: Ion Ardeal Ieremia, Teatrul
NaționalMihai
Eminescu”, Timișoara (2012).

Actualmente joacă la Teatrul „Nottara”, putând fi următită în Capcană
mortală
de Ira Levin, regia Alexandru
Mâzgăreanu, Magnificul de Mihai Ispirescu, regia: Lucian Sabados, Figaro,
după Beaumarchais, regia: Mihai Lungeanu, Triburi. Codul bunelor BARIERE
de Nina Raine, regia: Vlad Cristache, Căsătoria, după N.V. Gogol, regia:
Piotr Șereșevski,

Isabela
Neamţu interpretează roluri şi în film. După ce a fost vocea Doamnei din filmul
de animaţie “Doamna şi VAgabondul”, actriţa pietreancă a jucat şi în Dog
Poop Girl
, regia: Andrei Huțuleac, Dakino Production, 2019; Ana Simion,
regia: Mihai Mălaimare, 2019; Rădăcini, regia: Corina Stavilă, 2018; Sete,
scurtmetraj, regia: Vlad Ghinea, 2017; Undeva în Moldova, scurtmetraj,
regia: Ligia Ciornei, 2017; Toate numele care încep cu C, scurtmetraj,
regia: Isabela von Tent, 2017; Pororoca, regia: Constantin Popescu, 2017;
Vintage, scurtmetraj, regia: Diana Gavra și Ligia Ciornei, 2017; Scris/nescris,
scurtmetraj, regia: Adi Silișteanu, 2016; Madame Tussaud, documentar
ARTE, regia: Alain Brunard, 2015; Crown for Christmas, film TV britanic,
regia: Alex Zamm, 2015; Diaz: Don’t clean up this blood, regia:
Daniele Vicari, 2012; Din dragoste, cu cele mai bune intenții, regia:
Adrian Sitaru, 2011; Viața mea sexuală, regia: Cornel George Popa, 2010;
Francesca, regia: Bobby Păunescu, 2009; Pești mici, scurtmetraj,
regia: Anda Cruceanu, 2008; Carambol, scurtmetraj, regia: Liviu
Săndulescu, 2008; Schimb valutar, regia: Nicolae Mărgineanu, 2008;  Vrei să fii mama mea?, scurtmetraj,
regia: Corina Radu, 2006; Om sărac, om bogat, serial TV regia: Virgil
Nicolaescu, Peter Kerek, Anca Colțeanu, 2006; Mammoth, regia: Tim Cox,
2006; I want to be a superstar, scurtmetraj, regia: Virginia
Constantinescu, 2006; Pumpkinheads: Ashes to Ashes, regia: Jake West,
2005; În doi, scurtmetraj, regia: Liviu Săndulescu, 2005; Dejun în
trei,
regia: Eva Pervolovici, 2004; Cold Mountain, regia: Anthony
Minguella, 2003; Tancul, regia: Andrei Enache, 2003; Clockmaker, regia:
Cristopher Remy, 1998.

Evident,
o astfel de carieră nu putea să nu atragă şi premii. Astfel, Isabela Neamţu a
primit Premiul Juriului, pentru LSD Theatre Show – Gala Star, 2015; Premiul
pentru cel mai bun spectacol, pentru The Sunshine Play de Peca Ștefan,
regia: Ana Mărgineanu – London Fringe Awards, 2005; Premiul pentru cel
mai bun spectacol, pentru 89.89… Fierbinte după ’89, regia: Ana
Mărgineanu – Festivalul de Dramaturgie Românească Contemporană, Timișoara, 2004;
Premiul special al Juriului, pentru 89.89… Fierbinte după ’89, regia:
Ana Mărgineanu – Festivalul de Dramaturgie Contemporană, Brașov; Marele premiu,
secțiunea grup, pentru Deșeuri, regia: Ana Mărgineanu – Gala Tânărului
Actor, Mangalia, 2001; Premiul pentru cel mai bun spectacol, pentru Trilogie
belgrădeană,
regia Theodor-Cristian Popescu – Festivalul Humorror, București,
2000;

Sursă de documentare: interviu intitulatIsabela Neamțu: ”Sunt și acum o rebelă”, realizat de Ioan
Amironoaie şi publicatr în “Mesagerul” din 26 septembrie 2015;


LA MULŢI ANI, DOAMNĂ PROFESOR CORALIA LETIŢIA BUNGHEZ!

Coralia Letiţia Bunghez

Coralia Letiţia Bunghez s-a născut pe 9 martie 1936, la Bâra, Neamţ. După
efectuarea studiilor generale şi liceale la Roman şi Iaşi (1943- 1954), a urmat
cursurile Facultăţii de Filologie-Istorie-Filozofie a Universităţii „Alexandru
Ioan Cuza” din Iaşi (1954-1958).

Activitatea profesională a început-o la finalul decadei a şasea a veacului
XX, predând limba şi literatura română la Şcoala Generală din Stăniţa şi la
Şcoala Medie Săbăoani, Judeţul Neamţ, apoi la licee din Bacău şi din
Piatra-Neamţ, fiind şi astăzi un foarte apreciat cadru didactic al Liceului „Petru Rareş”.

Coralia Letiţia Bunghez este şi o cunoscută publicistă, debutând editorial
în 2003 cu lucrarea monografică „Colegiul Naţional «Petru Rareş» - de istorie
(1969-1999)”, urmată de „Pasiune şi culoare - Convorbiri cu Iulia Hălăucescu”
(2007), ambele la Editura Nona, şi „Muzeul de Artă «Iulia Hălăucescu»”.

Multe dintre textile scrise de Coralia Letiţia Bunghez se regăsescîn
paginile revistelor de cultură, cu preponderenţă în Revista „Asachi”.

Sursă de documentare: Constantin Tomşa – „Personalităţi
ale culturii din judeţul Neamţ”.


SĂRBĂTORI POPULARE – MĂCINICII

Ziua de Măcinici păstrează numeroase
elemente rurale ale anului agrar celebrat la echinocţiul de primăvară. Peste
această zi s-au suprapus două sărbători: una precreştină, ultima zi a Babei
Dochia, când moare şi se preface în stană de piatră; şi alta creştină, prima zi
a Moşilor jertfiţi şi transformaţi în cenuşă pe rugul funerar pentru dreapta
lor credinţă.

Totalitatea obiceiurilor din ziua de
Măcinici formează un scenariu ritual specific Anului Nou: prepararea
alimentelor rituale, numite sfinţi, sfinţişori, bradoşi; beţia rituală, când
tradiţia susţine că e bine să bei în această zi 40 sau 44 de pahare de vin;
deschiderea mormintelor şi porţilor Raiului ca să vină printre noi sufletele
morţilor; aprinderea focurilor prin curţi şi grădini, în faţa caselor şi în
câmp; purificarea oamenilor şi a vitelor prin stropirea lor cu apă sfinţită;
protecţia magică a caselor şi anexelor gospodăreşti prin înconjurarea acestora
cu cenuşa provenită de la focurile aprinse; bătutul pământului cu maiurile
pentru alungarea frigului şi scoaterea căldurii; aşteptarea spiritelor morţilor
cu scaune şi mese întinse la focurile de Măcinici.

Ziua de Măcinici era un timp ritual
favorabil observaţiilor şi previziunilor meteorologice, pentru aflarea
norocului în noul an prin prepararea turtei de Măcinici. Se credea că acum, mai
mult ca în alte zile, se prindeau cu uşurinţă vrăjile şi farmecele, că mierea
scoasă din stupi vindecă diferite boli, că tăierea primelor corzi de
viţă-de-vie aduce rod bogat.


Rezultate preselecția națională 2023 - Festivalul-concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri “FLORILE CEAHLĂULUI”

Selectarea concurenților este definitivă și fără drept de contestare!
Toți concurenții care au participat la preselecția națională vor primi diplomă de participare!

Concurenții selectați la preselecția națională vor participa la faza finală a concursului, ce va avea loc între 24-26 martie 2023.

Secțiunea CANTO TRADIȚIONAL ROMÂNESC

Categoria 9-14 ani

Concurent Județ/Țară
Anghel Maia-Alexandra Neamț
Axinte Paul
Iustin
Vaslui
Baltariu Maria Iași
Boampă Maria Iași
Budacă Teodora
Paraschiva
Neamț
Burcă Adela
Lorena
Cluj
Burciu Ana –
Alexandra
Olt
Campean Dragoș
Maximilian
Cluj
Catană Mihaela Neamț
Cojocaru Daria
Elena
Gorj
Comșa Horia
Nicolae
Brașov
Cutic Ioana Botoșani
Darie Maria
Adelina
Iași
Harpa Iosif Iași
Mircea
Ana-Maria
Brăila
Moldovan
Bianca Maria
Suceava
Moldovan
Cristian-Andrei
Bistrița-Năsăud
Ninu Daria
Maria
București
Panțîru Maria
Erica
Neamț
Pop Roxana
Maria
Cluj
Rebrișorean
Roberta
Bistrița-Năsăud
Rusu-Cordunean
Antonia
Suceava
Sava
Amelia-Ilinca
Neamț
Șerbu Andreea Brăila
Solovastru
Giulia Denisa
Suceava
Topan
Sofia-Alexandra
Cluj
Tucan Maria Iași
Urcan
Ana-Maria
Cluj
Vîrdol
Luisianna Cătălina
Marea Britanie

Categoria 15-19 ani

Concurent Județ/Țară
Aiacoboaie
Sabrina Maria
Botoșani
Amieroaie
Ilona Andreea
București
Anchidin
Andreea
Bacău
Bălașa Bianca
Andreea
Ialomița
Buzurin
Roberta
Argeș
Chelba
Andrei-Nicolaie
Prahova
Cheteleș Iulia Cluj
Ciocîrlan
Andrei
Suceava
Cochirleanu
Flavia-Maria
Buzău
Dâdă Andreea Neamț
Dandu Ana -
Maria
Neamț
Ganea
Elena-Emma
Buzău
Ghiba
Elena-Evelina
Neamț
Guramba
Teodora Diana
Bacău
Hamurar Olena Ucraina
Leoreanu
Maria-Anastasia
Neamț
Loghin
Adelina-Cristina
Botoșani
Mărgean
Andreea Selena
Giurgiu
Măgurean Constantin-Antonio București
Mirea
Dana-Gabriela
Teleorman
Moga
Diana-Maria
Cluj
Muscalu Luiza Ștefania Iași
Pădureț Nechifor Ella Alexandra Botoșani
Prundu
Elena-Alice
Neamț
Puiu Ana-Maria Iași
Roman Mădălina Harghita
Sănduleac
Denisia-Georgiana
Botoșani
Staicu
Alexandru
București
Șeremet
Elisabeta
Botoșani
Știrbu Codruț Botoșani
Tișe Diana
Camelia
Mureș
Treteag
Gabriel
Suceava
Țupu
Bianca-Maria
Neamț
Vasiloiu
Alexandra Gabriela
Dâmbovița
Vlad
Robert-Daniel
Buzău
Zgârdău
Erika-Daria
București

Categoria 20-25 ani

Concurent Județ/Țară
Aiacoboaie
Sabrina Maria
Botoșani
Amieroaie
Ilona Andreea
București
Anchidin
Andreea
Bacău
Bălașa Bianca
Andreea
Ialomița
Buzurin
Roberta
Argeș
Chelba
Andrei-Nicolaie
Prahova
Cheteleș Iulia Cluj
Ciocîrlan
Andrei
Suceava
Cochirleanu
Flavia-Maria
Buzău
Dâdă Andreea Neamț
Dandu Ana -
Maria
Neamț
Ganea
Elena-Emma
Buzău
Ghiba
Elena-Evelina
Neamț
Guramba
Teodora Diana
Bacău
Hamurar Olena Ucraina
Leoreanu
Maria-Anastasia
Neamț
Loghin
Adelina-Cristina
Botoșani
Mărgean
Andreea Selena
Giurgiu
Măgurean Constantin-Antonio București
Mirea
Dana-Gabriela
Teleorman
Moga
Diana-Maria
Cluj
Muscalu Luiza Ștefania Iași
Pădureț Nechifor Ella Alexandra Botoșani
Prundu
Elena-Alice
Neamț
Puiu Ana-Maria Iași
Roman Mădălina Harghita
Sănduleac
Denisia-Georgiana
Botoșani
Staicu
Alexandru
București
Șeremet
Elisabeta
Botoșani
Știrbu Codruț Botoșani
Tișe Diana
Camelia
Mureș
Treteag
Gabriel
Suceava
Țupu
Bianca-Maria
Neamț
Vasiloiu
Alexandra Gabriela
Dâmbovița
Vlad
Robert-Daniel
Buzău
Zgârdău
Erika-Daria
București
Secțiunea INSTRUMENTE POPULARE

Categoria 9-14 ani

Concurent Instrument Județ
Anca Dragoș
Teodor
Acordeon Botoșani
Balea Ionuț
Andrei
clarinet Alba
Ciaușu Cristian Andrei fluier Brăila
Farcaș
Matei-Alexandru
Saxofon Cluj
Gireadă Teodor Caval Botoșani
Hagiu
Alexandru
Acordeon Botoșani
Plotuna Mario Saxofon Iași
Popescu
Nectarie
Acordeon Botoșani

Categoria 15-25 ani

Concurent Instrument Județ
Daniel Condrea Vioara Neamt
Cozma Ștefan Acordeon Iași
Damian
Alexandru
Clarinet Botoșani
Danciu Rareș Saxofon Cluj
Ferbinţeanu
Matei
Acordeon Botoșani
Măriuță Tudor Acordeon Neamț
Râșescu Ștefan-George Fluier Vaslui
Samoila Luca
Daniel
Saxofon Cluj
Savu Bianca-Florentina Nai Dâmbovița
Vișan Andreea
Monica
Nai București

„DU-MĂ, DORULE, LA MAMA”, CONCERT OMAGIAL DEDICAT ZILEI DE 8 MARTIE

Clasa de canto popular din cadrul Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț, coorodnată de prof. Laurențiu Marian, omagiază ziua de 8 Martie printr-un concert extraordinar. Sub genericul „Du-mă, dorule, la mama”, Ansamblul de cântece populare „Nemțișorul” va evolua pe scena sălii „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, vineri, 10 Martie, ora 17:00.
Intrarea la acest eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.


CONCERT OMAGIAL - „MAMĂ FRUMOASĂ, PRIMUL MEU RAI”

Elevii Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț, clasa canto popular,
celebrează ziua de 8 Martie printr-un amplu spectacol folcloric. Astfel,
membrii grupurilor „Sânzienele” „Floare de colț” și „Mugurașii din Ghindăoani”, aflați în coordonarea
profesoarei Georgiana Șerban Axinte, vor evolua în concertul intitulat „Mamă
frumoasă, primul meu Rai
”.

Evenimentul va avea loc duminică, 12 Martie 2023, la sala „Calistrat Hogaș” din cadrul Consiliului Județean Neamț. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.


ION PALADI ȘI „COMORILE NEAMȚULUI”, PROTAGONIȘTII CONCERTULUI „MAMĂ, FLOAREA PRIMĂVERII”

Duminică, 19 martie 2023, ora 16:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Piatra-Neamț, va avea loc spectacolul omagial „Mamă, floarea primăverii” susținut de elevii clasei de dans popular din Cadrul Școlii populare de Artă și Ansamblul folcloric Comorile Neamțului”, coordonate artistic de prof. Anda Maria Acristinei. Alături, pe scenă, vor mai urca elevii claselor externe de dans popular din Bodești, Cândești, Vaduri, și Cut. Invitat special va fi îndrăgitul interpret al folclorului basarabean, Ion Paladi.

Biletele pentru intrarea la eveniment (25 lei) se pot achiziționa de la Secretariatul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, telefon 0233.214.026.