Credințe populare PRONOSTICURI METEOROLOGICE LA ECHINOCŢIUL DE PRIMĂVARĂ
În ziua de 9 martie, străvechi început de an agrar, se făceau numeroase pronosticuri meteorologice: „Dacă îngheaţă pământul spre ziua de 40 de sfinţi, la toamnă nu vor fi brume şi oamenii pot semăna păpuşoi (porumb) cât de târziu, că tot se vor coace foarte bine”; „Cum va fi timpul în ziua de Măcinici, aşa va fi toată primăvara”. (Simion Florea Marian)
Ziua scoaterii rituale a plugului în ţarină varia, în raport cu latitudinea geografică: la Mucenici (9 martie) în sud, la Alexii (17 martie) şi la Blagoveştenie (25 martie) în centrul şi nordul ţării.
Credinţa că începerea unei activităţi economice în ziua de Anul Nou agrar aduce spor şi belşug este bine ilustrată de obiceiul scoaterii plugului în ţarină şi tragerea primei brazde. Cu câteva zile înainte de 9 martie se ascuţeau şi se îndreptau fiarele plugului, se verificau şi se reparau celelalte părţi ale plugului, se hrăneau bine animalele de tracţiune (în vremurile străvechi, boii), se încheiau înţelegeri între gospodari pentru a se ajuta la arat (la un plug din lemn se înjugau câte două-trei perechi de boi) şi se aştepta momentul ieşirii la arat în deplină curăţenie trupească şi sufletească. În dimineaţa zilei de 9 martie abundau practicile cu rol purificator (afumarea cu tămâie şi stropirea cu apă a boilor înjugaţi la plug şi a gospodarului ieşit la arat) şi fertilizator (aruncarea unui ou înaintea plugului de către gospodină).
Valentin ANDREI
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
Personalitatea zilei: ALEXANDRU IOAN CUZA LA 205 ANI DE LA NAȘTERE
Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ omagiază azi, la împlinirea a două sute cinci ani de la naştere, pe ALEXANDRU IOAN CUZA.
Despre cine a fost el şi ce a făcut pentru naţia română după Unirea Principatelor Române se ştiu multe lucruri. Mai puţin, însă, se cunoaşte despre anii de copilăriei şi tinereții ai viitorul Domn al Principatelor.
În cele ce urmează, vă propunem să-l luăm drept martor pe istoricul Constantin C. Giurescu, cel care a dedicat o carte pesonalităţii complexe a omului Alexandru Ioan Cuza, carte care poartă numele acestui erou al poporului roman („Alexandru Ioan Cuza”, Editura Militară, Bucureşti, 1973), de unde aflăm amănunte despre viața viitorului Domn până la momentul Unirii Principatelor Române.
„Alexandru Cuza se trăgea dintr-o veche familie moldoveană din părţile Fălciului, ţinutul de dealuri, vii şi fâneţe care se întindea spre sud-est de ţinutul Iaşilor. Primul membru al acestei familii despre care ştim este Cuza vistiernicelul, pomenit în 1638.
Ioan care e tatăl lui Alexandru Cuza, a ocupat diferite dregătorii: a fost spătar, ispravnic de Fălciu şi ispravnic de Covurlui, în timpul lui Ioniţă Sandu Sturdza (1822—1828); a ajuns şi postelnic. În afară de moşia de baştină (Bărboşii din ţinutul Fălciului), mai avea moşia Bujorul, o parte din moşia Deleni, şi o casă în Galaţi, unde e astăzi Muzeul de Istorie.
Mama lui Alexandru Cuza, Sultana, soţia lui Ioan, era născută Cozadini, dintr-o familie de origine greco-italiană, din Constantinopol, dar românizată. Dovadă e, între altele, faptul că Grigore Cozadini, fiul unui frate al Sultanei, a făcut parte dintre revoluţionarii moldoveni de la 1848. Sultana ştia limba greacă; de la ea a învăţat-o şi Cuza, copil fiind.
,A fost discuţie în istoriografia română asupra locului şi datei naşterii lui Alexandru Cuza; în urma ultimelor cercetări, se admite data de 20 martie 1820 şi oraşul Bârlad.
Informaţii asupra copilăriei lui avem puţine. Ştim că a învăţat, pînă în 1831, în pensionul francez al lui Victor Cuenin, la Iaşi, unde i-a avut colegi pe câţiva din viitori săi colaboratori: Mihalache Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Eugen Alcaz, pe verii săi primari Nicolae, Ioan şi Panaite Doican, precum şi pe viitorul mare artist Matei Millo.
E trimis, apoi, la Paris, unde îşi ia bacalaureatul în litere, diploma (iscălită de François Guizot, ministrul instrucţiunii publice) fiind din 8 decembrie 1835. Îl atrăgea medicina, dar spectacolul sălii de disecţie îl făcu să renunţe şi să se înscrie la drept. N-a isprăvit însă facultatea; deveni, în schimb, membru al Societăţii economiştilor din Paris.
Reîntors în ţară, el intră, ca atâţia tineri din acea vreme – astfel, în Muntenia, Vasile Cârlova, Nicolae Bălcescu, Grigore Alexandrescu – în armată, cu gradul de cadet, adică aspirant la ofiţer (15 septembrie 1837). Nu rămase între cadrele ei decât până la 8 februarie 1840, când îşi dădu demisia: motivele acestei demisii nu le cunoaştem.
Între 13 şi 24 februarie 1842 e numit prezident al judecătoriei ţinutului Covurlui, unde rămâne până în toamna anului 1845, şi anume între 27 septembrie şi 9 octombrie.
Între timp, Alexandru Cuza se căsătorise, la 30 aprilie 1844, cu Elena Rosetti-Solescu, fiica postelnicului Iordache şi a Ecatarinei, născută Sturdza. (…)
La 1848, Alexandru Cuza a fost în primele rânduri ale luptei revoluţionare. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul Petersburg din Iaşi, la 27 martie, cerând înfăptuirea de reforme. În întrunirea din casa lui Alexandru Mavrocordat din Copou, în seara de 29 martie, după ce s-a aflat că Mihai Sturdza nu vrea să accepte programul de reforme ce i se înfăţişase, Cuza, alături de Vasile Ghica şi de C. Raeliş, a preconizat înarmarea celor întruniţi care să meargă a doua zi la Domnie spre a cere înfăptuirea reformelor. Era prea târziu însă. Mihai Sturdza, dispunând de oştirea din Iaşi, arestă, chiar în acea noapte, pe cei mai mulţi dintre fruntaşii mişcării şi, între ei, şi pe Cuza.
Închişi în cazarmă şi brutalizaţi treisprezece dintre aceşti fruntaşi, inclusiv Cuza, fură porniţi la Galaţi spre a fi trimişi peste hotare, în Turcia. Suiţi într-o barcă, aceasta, în loc să ajungă la Măcin, se îndreptă însă spre Brăila. De aici, cu paşapoarte austriece, unii dintre exilaţi trecură în Transilvania.
Cuza participă, astfel, la marea întrunire de la Blaj, din 3/15 mai, unde văzu mulţimea ţăranilor veniţi din toate părţile Transilvaniei şi auzi cuvântul lui Simion Bărnuţiu şi Avram Iancu.
De aici plecă în Bucovina, (…) apoi la Viena, de aici la Paris, apoi la Constantinopol, de unde porni spre ţară, însoţind pe noul domn ai Moldovei, Grigore Ghica, om cu vederi mult mai liberale decât predecesorul său, Mihai Sturdza, şi, pe deasupra, partizan convins al Unirii.
Ghica numi pe Cuza preşedinte al judecătoriei Covurlui, funcţie în oare îl constatăm documentar la începutul lui octombrie 1849. În această calitate rămase el pînă la 15 februarie 1851, când i se încredinţă postul de director al Ministerului de Interne. În ambele funcţii, el se remarcă printr-un respect desăvârşit al legii, printr-o cinste exemplară şi, totodată, printr-o adâncă înţelegere faţă de ţărănime.
La 6 iunie 1856, Ghica numeşte pe vornicul Alecu Cuza în postul de pârcălab la oraşul şi portul Galaţi”.
Ulterior, Cuza intră între cadrele armatei, „la 16 martie, ca sublocotenent, apoi, la 24 aprilie, este înaintat locotenent, după patru zile, la 28 aprilie, îl face căpitan, iar după alte cinci, la 3 mai, maior. Era o înaintare cu totul în afara regulii, excepţională”, după firea lui Alexandru Ioan Cuza. Care avansează, „la 20 august 1858, la gradul de colonel şi, peste vreo trei săptămîni, la 12 septembrie 1858, ajutor al hatmanului miliţiei, post important în ierarhia militară.”
Astfel că, în momentul alegerii sale, la Iaşi, ca domn (5/17 ianuarie 1859), Cuza era comandantul întregii armate moldovene.
P.S.: cele două imagini ale domnitorului provin din cărţile „O scurtă istorie ilustrată a românilor (de Neagu Djuvara, Editura Humanitas, Bucureşti, 2013) şi „Alexandru Ioan Cuza” (de Constantin C. Giurescu, Editura Militară, Bucureşti, 1973).
Stagiunea muzicală 2024-2025 RECITAL AL PIANISTEI SABINA IULIANA OPREA
Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” şi Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima” Cuj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ, continuă şirul recitalurilor din cadrul Stagiunii muzicale 2024-2025. Astfel, joi 20 martie 2025, începând cu ora 18:00, la sala „Calistrat Hogaș” din cadrul Consiliului Județean Neamţ, melomanii au prilejul unei întâlniri cu pianista Sabina Iuliana Oprea, care va interpreta lucrări de Franz Schubert, Maurice Ravel, Alexander Scriabin.
Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.
***
Sabina-Iuliana Oprea este absolventă a Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța, clasa prof. Alina Deleanu, a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, clasa prof. univ. dr. Daniel Goiți și a Academiei Sibelius din Helsinki (Finlanda), la clasa prof. Hui Ying Liu Tawaststjerna și Juhani Lagerspetz. În 2023, obține titlul de Doctor în muzică cu lucrarea intitulată „Evoluții stilistice în muzica finlandeză pentru pian a secolului al XX-lea”.
A participat la cursuri de măiestrie ale profesorilor Wolfgang Wagenhauser (2008, 2009 - Bucureşti), Martin Hughes (2012, 2014 - Cluj), Theodor Paraschivescu (2012 – Cluj), Gabriel Amiraş (2012 – Timişoara), Cristian Beldi (2013, 2015 – Wavre), Karl Andreas Kolly (2013 – Cluj), Hans Pålsson (2013 – Helsinki), Jean Claude Pennetier (2014 – Villecroze), Jens Harald Bratlie (2014, 2018 – Helsinki), Patrick O’Byrne (2014 – Helsinki), Martin Hughes (2015 – Cluj), Alicja Fiderkiewicz (2015 – Helsinki), Viniciu Moroianu și Benjamin Engeli (Academia Sighisoara 2016), Claudio Martinez Mehner (2017 - International Holland Music Sessions, 2018 - Helsinki), Robert Levin, Frederic Aguessy, Philippe Bianconi, Christian Ivaldi, Jay Gottlieb (Festival des Ecoles d’art américaines de Fontainebleu 2022). În anul 2012 a participat la „Music-Us” Summer Camp la cursurile de management cultural susţinute de Ioan Holender.
A susţinut concerte şi recitaluri în Constanţa, Bucureşti, Sibiu, Botoşani, Bacău, Piatra Neamt, Timișoara, Brest, Paris, Nice (Franța), Wavre (Belgia), Helsinki (Finlanda), Bergen, Aalkmaar (Olanda). Activitatea sa include colaborări cu: Fundaţia „Remember Enescu”, Universitatea „Ovidius” Constanţa, Centrul Cultural „Teodor T. Burada” Constanţa, Asociaţia Culturală Română din Helsinki, Filarmonica de Stat Botoşani, Orchestra Teatrului „Oleg Danovski” Constanţa, Filarmonica „Mihail Jora” Bacău, și cu „NYKY Ensemble” din Helsinki – proiect periodic dedicat exclusiv muzicii contemporane.
Palmaresul său cuprinde numeroase premii I la Concursul Internaţional „Miniatura Romantică” Galaţi (2001, 2002, 2010); Menţiuni (2004, 2006, 2008) şi premiul III (2011) la Olimpiada Naţională de Muzică, Menţiune la Concursul de Duo Pianistic Cluj (2012), Premiul Special al Asociaţiei Culturale – Concursul Lions Diamond Timişoara (2013), Premiul II la Roma International Piano Compatition (2014) și Premiul III la Concursul Drumul spre Celebritate – Mogoșoaia 2017.
Deasemenea, a primit Diploma de Excelenţă a Fundaţiei „Remember Enescu” (2009, 2011) şi Diploma de Merit din partea Consiliului Judeţean Constanţa (2008, 2009, 2011), „Special mention” din partea Golden Classical Music Awards (New York), „Honorable Mention” din partea Moscow International Piano Competition și Smederevo International Piano Competition pentru activitatea pedagogică.
Sabina-Iuliana Oprea a fost un artist rezident la Cité Internationale des Arts – Paris în perioada august-octombrie 2018, ca urmare a bursei „George Enescu” oferită de Institutului Cultural Român, a fost membru organizator al International Piano Competition Constanța (2018 și 2019) și a debutat și în calitate de membru al juriului in cadrul concursului național de muzică de cameră „Carmen Petra Basacopol” (2019).
În prezent, Sabina Oprea este asist. univ. dr. al Departamentului de Instrumente cu Claviatură și Ansambluri Instrumentale din cadrul Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca.
Sărbători, practici și credințe populare SĂRBĂTORILE PRIMEI SĂPTĂMÂNI MARI – SPOLOCANELE
Printr-un paralelism specific lumii arhaice, prima şi ultima săptămână din postul Paştelui sunt numite „mari” datorită numeroaselor semnificaţii sacre de care dispun amândouă. Nu întâmplător, toate zilele acestor două săptămâni se bucură de un tratament aparte, fiecăreia fiindu-i consacrat un mare număr de practici magice cu valoare ceremonială.
În cazul primei Săptămâni Mari, multe dintre practicile şi credinţele acestor zile sunt legate intrinsec de cultul strămoşilor, oamenii comunităţilor arhaice crezând cu tărie că adesea strămoşii luau înfăţişarea unor animale.
Din punct de vedere strict alimentar, Săptămâna Mare avea un anumit specific. Astfel, potrivit Elenei Niculiţă-Voronca, înaintaşii noştri de prin satele ţinutului Botoşani „mâncau numai post uscat. Făceau din ziua de Spolocane azime de ajuns şi, pentru slugi, malai şi fierbeau o oală mare de pere uscate, perje, de aveau pe toată săptămâna, mâncând ce puteau: curechi murat cu hrean, măsline, smochine, alva, iar cei bătrâni mâncau numai o dată în zi, tocmai după ce asfinţea soarele. Masa deloc nu se punea, mâncau pe apucate, pănă în ciua de Sfântu Toader.”
Conform aceleiaşi surse, iată cum se derulau zilele acestei săptămâni în Ilişeşti (Bucovina): „Toată săptămâna cea mare numai pâne uscată şi bureţi se mănâncă, fasole sau altăceva nu; se mănâncă curechi, moare, hrean.”
O altă caracteristică a primei Săptămâni Mari consta în faptul că erau strict interzise facerea leşiei şi umplerea borşului. În cazul leşiei chiar se precizează şi consecinţa ce decurgea din eventuala încălcare a interdicţiei: „Se face pe ceea lume leşie la suflete”.
În sfârşit, toate zilele acestea de la începutul Postului Mare sunt socotite „bune pentru vânzare, mai bune decât peste tot anul”.
Prima zi a postului şi, implicit, a Săptămânii Mari, avea mai multe nume ce decurg, firesc, din multiplele activităţi desfăşurate acum: Spolocania, Spolocanele, Lunea curată, Lunea vaselor, Tărbacul câinilor, Lunea păstorilor, Lunea păsărilor, Dricul păsărilor, Lunea ciorilor, Lunea viermilor, şi, în sfârşit, Postul negru.
Prin Moldova, în ziua de Spolocane se mănâncă numai moare de curechi cu hrean şi azimă nedospită, coaptă în vatră, căci astfel „iartă Dumnezeu păcatele”. Mai peste tot, se spală întreaga veselă, dar şi cheile, uşile, dulapurile, „ca să nu fie înfruptate”; se freacă cu leşie, să fie curate pentru post. Această practică era explicată astfel: „A fierbe mâncarea într-o oală de frupt sau a mânca cu o lingură ce s-a mâncat şi de frupt nu mai e a posti, ci se cheamă că s-a spurcat sufletul”.
Pe de altă parte, în ziua de Spolocane se bea foarte mult, zicând oamenii „că-şi spală gura şi stomahul, să fie curaţi”. În unele sate, mai ales femeile beau, în credinţa că li se va face cânepa frumoasă. Uneori, apa de la vase era strânsă şi dată la vite pentru nijit (umflătură la pulpă); era bună şi de albeaţă, vita bolnavă fiind spălată la ochi cu această apă specială.
În multe locuri, parcă în răspăr cu o interdicţie de-abia pomenită, se înăcrea borşul.
Tot în prima zi după Lăsatul Secului de Paşte, se dau câinii în tărbacă, pentru a nu turba. E vorba de tărbacul câinilor, datul în tărbacă, datul în jujeu sau răvăritul, o practică magică de alungare simbolică a lupilor, în fapt, a iernii patronată de lup. Pentru aceasta, cete de bărbaţi prindeau câinii şi îi chinuiau.
Jujeul sau jujăul era o frânghie cu două lemne. În frânghie se pune bietul câine şi se învârtea cât permitea frânghia, după care doi inşi trăgeau de lemne şi frânghia, desucindu-se, azvârlea câinele ameţit cât colo. Unii frecau câinii la partea de dinapoi cu un lemn răvălit, iar alţii ţineau ascunsă o oală cu mălai muiat, din care dădeau pe neaşteptate cu un şumuiog privitorilor pe la gură. Mulţi credeau că trăgând în jujău mai mulţi câini, se va face vara mai mult… mei, planta din care, veacuri la rând, strămoşii noştri şi-au preparat mămăliga.
În unele zone ale ţării, ziua era cinstită prin post negru. Unii săteni se dădeau acum în leagăn, „pentru câştigarea de sănătate peste tot anul”.
Stagiunea muzicală 2024-2025 RECITAL CAMERALĂ „DUO MELOS”
Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” şi Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima” Cuj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ, reia şirul recitalurilor din cadrul Stagiunii muzicale 2024-2025. Astfel, miercuri 12 martie 2025, începând cu ora 17:00, la sala Amfiteatru de la Fundația „Autonom” (strada Fermelor nr. 4, Piatra-Neamţ), melomanii au prilejul unei noi întâlniri cu „Duo MELOS”. În program, lucrări de Roberto Di Marino, Nicolo Paganini, Astor Piazzolla, Maximo Diego Pujol, Matos Rodriguez.
Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.
***
Titus Flueraş este conferențiar universitar doctor la catedra de vioară a Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima Cluj-Napoca. Absolvent al şcolii de vioară clujene, Liceul de Muzică Sigismund Toduţă (1991), şi-a continuat studiile la Academia de Muzică Gheorghe Dima şi cursurile de Master la clasa maestrului Ştefan Ruha. Titus Flueraş a obţinut numeroase premii la concursuri de vioară, atât naţionale cât şi internaţionale: Premiul I - Timişoara (1986), Premiul II - Bucureşti (1987), Premiul II - Cluj Napoca (1988), Premiul Special al Fundaţiei Transilvania la Concursul Sigismund Toduţă - Cluj Napoca (2003), Premiul I la Concursul Citta di Stresa - Italia (1985, 1986), Medalia de Aur la Johanesbourg - Africa de Sud (1993). De asemenea, a concertat ca solist cu orchestrele filarmonicilor din Cluj Napoca, Arad, Satu-Mare, Oradea şi a susţinut concerte, recitaluri și cursuri de măiestrie (ERASMUS) în ţară şi în străinătate: Franţa, Italia, Olanda, Spania, Austria, Georgia, Serbia, Ungaria, Grecia, Africa de Sud. În anul 2003 a fost invitat de orchestra Filarmonicii Mozart din Viena să concerteze ca solist într-un turneu în China, iar în 2009 Titus Flueraş devine singurul român câştigător al selecţiei mondiale pentru orchestra simfonică YouTube din cei peste 3000 de candidaţi. Mai mult, a fost desemnat concert-maestrul orchestrei simfonice YouTube şi concertează cu aceasta la New-York în celebra sală Carnegie Hall. Începând cu anul 2004, alături de chitaristul Constantin Andrei, susține o bogată și intensă activitate concertistică atât în țară cât și în străinătate în formula camerală Duo Melos.
Constantin Andrei este profesor universitar doctor habilitat la catedra de chitară a Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima Cluj-Napoca şi la Extensia Piatra-Neamţ. Încă din anul 1986 deține un palmares bogat de manifestări artistice atât în ţară cât şi peste hotare care includ participări în calitate de interpret, președinte și membru în comisii ale unor concursuri și festivaluri de chitară, cursuri de măiestrie (ERASMUS), după cum urmează: Festivalul de chitară clasică de la Sinaia, Primăvara Muzicală de la Praga (1990), Franţa, Italia, Germania, Spania, Austria, Georgia, Grecia și Serbia. A participat la cursurile de măiestrie ale chitariştilor: John Duarte, Costas Cotsiolis, Michel Sadanowsky, Pablo Marquez şi Claire Stancu Delerue. A cântat ca solist sub bagheta dirijorilor: Horia Andreescu, Ilarion Ionescu-Galaţi, Petre Sbârcea şi Robert Houlihan. Are o discografie bogată şi a câştigat numeroase premii la festivaluri şi concursuri. Numele său mai este legat şi de înfiinţarea clasei de chitară din cadrul Liceului de Muzică Sigismund Toduță (1995) și ANMGD de la Cluj-Napoca (1996), a Trio-ului de Chitare Andrei (2000), a Ansamblului de Chitare al ANMGD (2001), Festivalului Internaţional de Chitară Transilvania (2003), al cărui iniţiator şi director artistic este, a formației camerale Duo Melos (2004), precum și a Asociației de Chitară Transilvania (2006).
PREMIUL NAŢIONAL PENTRU PROZĂ „ION CREANGĂ”, OPERA OMNIA, EDIȚIA A VIII-A
Sâmbătă, 1 Martie 2025, la Casa Memorială „Ion Creangă” de la Humulești (ora 16:00), va avea loc decernarea Premiului naţional pentru proză „Ion Creangă”, Opera omnia. Aflat în acest an la ediţia a opta, proiectul cultural, unul important pe agenda de manifestări a Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, este finanţat de Consiliul Judeţean Neamţ. Și anul acesta, în organizarea acestui important eveniment literar s-au implicat Uniunea Scriitorilor din România, Consiliul Județean Neamț, Primăria și Consiliul Local Târgu Neamț.
În intenţia organizatorilor se află instituirea unei tradiţii prin acordarea anuală a acestui Premiu unui autor român de certă situare valorică, recunoscut în ţară şi străinătate, printr-o operă literară durabilă, în genul ficţiunii narative.
Nominalizaţii Premiului naţional pentru proză „Ion Creangă”, Opera omnia, ediţia a VIII-a au fost stabiliţi de juriul național, care are următoarea componență: prof. univ. dr. Angelo Mitchievici, vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România; prof. univ. dr. Mihai Zamfir, membru corespondent al Academiei Române; prof. univ. dr. Nicolae Oprea, președintele Filialei Pitești a Uniunii Scriitorilor din România; Adrian Alui Gheorghe – scriitor; prof. univ. dr. Vasile Spiridon – redactor al revistei „România literară”, critic și istoric literar, Adrian Lesenciuc – scriitor și Ioan Holban - scriitor.
Lista scriitorilor nominalizați la această a opta ediție a Premiului naţional pentru proză „Ion Creangă”, Opera omnia, îi cuprinde pe: Gabriel Chifu – Secretar General al Uniunii Scriitorilor; Director al revistei „România literară”; prof. univ. dr. Mircea Cărtărescu; prof. univ. dr. Ioana Pârvulescu – scriitoare; conf. univ. dr. Florina Ilis – scriitoare; Bedros Horasangian – scriitor, Ștefan Agopian - scriitor.
Programul zilei de sâmbătă, 1 martie, din cadrul proiectului Premiul național pentru proză „ION CREANGĂ”, Opera omnia, ediția 2025, este deschis de un periplu al invitaților la Casa Memorială „Veronica Micle”, Cetatea Neamț, Casa Memorială „Visarion Puiu – Mihail Sadoveanu”, mănăstirea Neamț și mănăstirea Agapia. Începând cu ora 13:00, la mănăstirea Văratec, se va desfășura colocviul „Spiritualitate și literatură în Ținutul Neamțului”.
Momentul de vârf al zilei va avea loc la ora 16:00, la Casa memorială „Ion Creangă” din Humulești, acolo unde va avea loc festivitatea de decernare a Premiului național de proză „Ion Creangă”, Opera omnia. Vor susține alocuțiuni domnii Daniel Vasilică Harpa, președintele Consiliul Județean Neamț, Varujan Vosganian, președintele Uniunii Scriitorilor din România, precum și o laudio rostit de domnul Angelo Mitchievici, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România. După cuvântul laureatei/ laureatului, organizatorii au pregătit, în onoarea invitaților, un recital muzical susținut de tineri artiști locali.
Reamintim lista laureaţilor ediţiilor precedente: Dumitru Radu Popescu (2017), Nicolae Breban (2018), Eugen Uricaru (2019), Dan Stanca (2020), Gabriela Adameşteanu (2021), Gheorghe Schwartz (2022) și Petru Cimpoeșu (2023).
Tradiții populare LĂSATUL SECULUI DE PAȘTI. DUMINICA ALBĂ. ALIMORI – FOCURI RITUALICE
Lăsatul Secului de Postul Mare era ultima mare sărbătoare a Câşlegilor de Crăciun şi cea care prefaţează intrarea în perioada pre- pascală, un fel de interfaţă între Crăciun şi Paşti. Mai era numită şi Lăsata Secului, Zăpostitul de Paşti, Pragul postului sau Duminica albă, fiind hotar între o perioadă de dulce, propice mai ales distracţiilor şi perioada Postului Mare, una mai sobră, destinată în special reculegerii şi muncii.
În spaţiul creştin ortodox, sărbătoarea este într-o duminică din luna februarie sau în prima parte a lunii martie, depinzând întotdeauna de data de celebrare a Paştelui.
Cunoscutul specialist român Antoaneta Olteanu remarca faptul că „prin gradaţia treptată, săptămânală, către un post sever, este acoperită ritual o mare parte a anului, prin intermediul unei reţele de practici şi credinţe deosebit de variate. Atât Lăsatul de sec de carne, cât şi cel din săptămâna ce urmează, Lăsatul de sec de brânză, păstrează urmele unor sărbători păgâne deosebit de importante pentru calendarul popular. Sunt ceremonii prin care se marca despărţirea oficială de frigul şi de întunericul iernii, precum şi ceremonii de invocare a soarelui învingător, de stimulare a acţiunii acestuia, slaba putere a lui fiind considerată ecoul unui moment critic prin care trecea astrul, care trebuia astfel ajutat, prin intermediul unor ritualuri speciale".
Dintre practicile diurne mărunte specifice, amintim în treacăt numai două. Prima se referă la fetele bătrâne: acestea, dacă reuşeau să ţină în această zi post negru, credeau că imediat după Paşti se vor mărita. A doua practică le priveşte pe vrăjitoare, care se străduiau acum să taie nuiele de alun, crezând că numai aceste nuiele vor fi bune în vrăjile de dragoste pe care le făceau adeseori.
De Lăsata Secului oamenii se fereau să umble cu orice fel de cereale. Uneori nu dau de mâncare nici păsărilor, nici de pomană, nici nu duc la moară. După ce s-a înserat, iau tot felul de bucate în gură, închid ochii şi apoi, cu ochii închişi şi cu gura plină, ies de trei ori afară din casă şi, aruncând boabele la păsări, zic astfel: „Cum nu văd eu acum nimic, aşa să nu vadă nici păsările holda mea!” Seara, în credinţa că păsările nu vor mănâncă seminţele semănate, bătrânii puneau într-o lingură tot felul de seminţe şi alimente, iar o femeie cu ochii închişi ieşea cu ele afară, rostind o sintagmă aidoma unei scurte rugăciuni: „Păsărici, păsăricile mele, veniţi şi vă mâncaţi a voastre bucate şi nu le mâncaţi pe ale mele”. După care aşază lingura în gard şi nu o mai lua de acolo.
Spre seară, se întâlneau mai multe familii înrudite la casa uneia dintre ele, mâncarea fiind pregătită cu o zi înainte. Fiind încă în Săptămâna albă, mâncărurile obişnuite erau brânză cu smântănă, lapte dulce cu tocmagi sau cu tăiţei or plăcinte numite „învârtite". Obiceiul cerea imperios ca toţi participanţii să mănânce şi să bea pe săturate pentru a nu le mai fi dor de aceste bunătăţi în postul care urma. în timpul acestor mese, orice copil care strănuta primea în dar de la părinţi un ban, un miel, un mânz sau chiar un viţel. Un alt obicei specific acestei mese era acela ca fiecare mesean să-şi ceară neapărat iertare de la toţi ceilalţi participanţi, obiceiul acesta absolvind oarecum pe aceştia de greşelile pe care le comiseseră pe parcursul Câşlegilor, ei putând intra astfel cu sufletul curat în Postul Mare. De la acest obicei, seara de Lăsata Secului se mai numea şi Seara de iertăciune sau Iertare.
Spre finalul petrecerii rituale, toţi participanţii mâncau fie o vrabie, fie un ou de găină fiert sau copt, vrabia şi oul, uşoare amândouă, simbolizând un post scurt, mic şi uşor. De altfel, atunci când mâncau oul chiar spuneau: „Ouşor, ouşor,/ Să-mi pară postul uşor!" îndeobşte, petrecerea se termina puţin după miezul nopţii, când se auzea primul cântat al cocoşilor.
Alţii numeau această petrecere nocturnă Baterea alviţei; aceştia socoteau că e de datoria lor să fie străji în noaptea de Lăsatul Secului, încredinţaţi fiind că în ziua aceasta va sta Iisus Hristos la judecată. E posibil ca în legătură cu această credinţă să fie şi o alta, mult mai izolată, care prevesteşte că „într-aşa o noapte de chef şi de bucurie are să se prăpădească lumea”.
Pe lângă aceste petreceri, cei tineri organizau jocuri, la Lăsata Secului fiecare trebuind să joace până nu va mai putea sta pe picioare, tocmai pentru a putea răbda fără joc lungile săptămâni de post care urmau. Muzica era tocmită de feciori, fetele răspunzând de mâncare, şi unii şi alţii făcând rost de băutură. Jocul din această seară era acompaniat de numeroase strigături şi chiuituri adresate mai ales fetelor bătrâne şi feciorilor tomnateci.
În Ardeal, tot noaptea, „pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor”, tinerii „îmbrăcau” cu paie roţile vechi de căruţă, le puneau „motoşini" (mănunchiuri de paie), le aprindeau şi fie că le rostogoleau la vale, fie că făceau diferite jocuri cu ele. în tot acest răstimp, care putea să dureze până către dimineaţă, cei prezenţi petreceau în jurul focurilor. în alte locuri, flăcăii fac o roată din nuiele sau folosesc o roată de car ori de plug pe care o înfăşoară cu paie legate. Apoi aprind paiele şi dau drumul roţii de pe un deal înalt, strigând în răstimpuri: „Alimori!"
În Moldova, tinerii îşi dădeau întâlnire tot pe dealurile din preajma satului, unde „înfăşurau paie la capetele unor nuiele lungi, le aprindeau şi le învârteau deasupra capului. La sfârşit, rostogoleau de pe dealuri roţi aprinse" (Călugăreni - Bacău). La Corodeşti - Vaslui „se adunau mai multe familii la Lăsata Secului şi ieşeau noaptea la câmp, pe deal. Luau cu ei vin şi mâncăruri şi o scară. Apoi împleteau şi legau nişte crengi pe spiţele unei roate de căruţă, le dădeau foc şi rostogoleau roata aprinsă la vale. Pe la miezul nopţii trăgeau cu puşca, zicând că fugăresc tot răul”.
Unii etnologi au identificat acest obicei nocturn de la Lăsatul Secului cu un priveghi ritual închinat anotimpului a cărui moarte este iminentă, o incinerare simbolică a iernii săvârşită prin arderea crengilor şi a frunzelor uscate.
ȘEZĂTOARE LA DĂMUC: „CU LUCRU’ LA MĂTUȘA MARIA”
În curând, creștinii vor intra în postul mare, cel al Paștelui. Prin urmare, vremea petrecerilor prilejuite de două dintre cele trei Praguri ale vieții oamenilor (nașterea, nunta, înmormântarea) se apropie de final. În schimb, se apropie sezonul șezătorilor. Este încă iarnă, pe la sate românii, precum strămoșii de odinioară, își caută de lucru pe lângă gospodărie. Bărbații, cu ai lor feciori, au în vizor pregătirea uneltelor pe care urmează să le folosească la începutul primăverii. Fetele și femeile torc și se pregătesc de țesut, de împletit, de cusut. Sunt scoase de la naftalină snoavele, ghicitorile, poveștile pline de haz și de miez, întru menținerea unei atmosfere frumoase, dătătoare de spor lucrului.
Toate acestea, puse la un loc, vor constitui elementele șezătorii intitulate „Cu lucru’ la mătușa Maria”, pe care o pregătesc membrii Ansamblului „Nemțișorul” – elevi ai clasei de Canto tradițional din cadrul Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț, coordonați artistic de prof. Laurențiu Marian. Alături de ei se vor afla și componenții Clubului „Melisma” (coordonatoare, prof. Maria Țifrea).
Evenimentul, organizat în parteneriat de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, Primăria și Consiliul Local Dămuc și Căminul Cultural „Daniel Bucur” Dămuc, va avea loc vineri, 21 februarie 2025, începând cu ora 17:00, în sala căminului cultural.
Intrarea este liberă.
Figuri marcante ALEXANDRU DABIJA, CREATORUL DE BIJUTERII TEATRALE ȘI CINEMATOGRAFICE
Unul dintre cei mai reputaţi regizori de teatru ai ţării este nemţean. Alexandru Dabija s-a născut la Bicaz şi şi-a petrecut anii de liceu la Piatra-Neamţ, locul în care a fost vrăjit de lumea teatrului. Era vremea celei de a doua jumătăţi a anilor ’60 şi prima parte a anilor ‘70 ai veacului trecut, timp în care scena Teatrului Tineretului era slujită de prima generaţie de aur a acestei prestigioase instituţii artistice, cu actorii Carmen Galin, Valentin Uritescu, Mitică Popescu și regizorii Andrei Şerban, Radu Penciulescu, Ion Cojar, printre mulţi alţii.
Scurtă fişă biografică
Alexandru Dabija s-a născut pe 13 februarie 1955, la Bicaz. Cunoscutul regizor a urmat liceul la Bicaz şi la Piatra-Neamţ, apoi Facultatea de Teatru, secţia regie, a I. A. T. C. Bucureşti.
A fost repartizat la Teatrul Tineretului, unde a avut o amplă activitate profesională, regizând piesele: „Răfuiala“, „O noapte furtunoasă“, „D’ale carnavalului“, „Baba Hârca“, „Oo! “, „Orfanul Zhao“, „Femeia mută“.
Apoi a activat ca regizor şi director la Teatrului Odeon din Bucureşti (1991-1994 și 1996-2002). În perioada post-T.T., a pus în scenă alte spectacole care s-au bucurat de mare succes: „Titanic vals“, „O scrisoare pierdută“, „Absolut! “, „Acasă la tata“, „Cum vă place“, „Comedia erorilor“, „Mult zgomot pentru nimic“, „Un duel“, „Trei surori“, „Nasul“, „Gaiţele“, „Vicleniile lui Scapin“, „Adunarea femeilor“, „Burghezul gentilom“, „Ospăţul lui Balthazar“.
A montat spectacole şi la TV şi a organizat workshop-uri cu regizori din Scoţia, cu actori români și englezi, cu actori români şi belgieni.
A făcut şi film, de data aceasta ca actor, fiind distribuit în producţiile regizorului Radu Jude: „Aferim!” (2015) şi „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018).
Ca regizor, a fost distins cu Premiile UNITER: 1995 – Premiul pentru cel mai bun spectacol (,,Orfanul Zhao”); 2013 – pentru regia spectacolului „Două loturi”, precum şi cu Premiul Național pentru Artă. Ca actor, a primit PREMIUL GOPO, pentru rolul secundar din filmul „Aferim”. A mai primit, printre„ multe altele, Premiul criticii pentru cel mai bun regizor al spectacolului „Taifunul” (1988), şi Premiul pentru cel mai bun spectacol pentru ,,Chiriţa“ (1985).
„Decât să-ți facă observații Sandu Dabija, mai bine ai primi două palme”
„A avea grijă de actori, a medita chiar la condiţia actorului nu este o preocupare socială, este chiar esenţa teatrului. Pentru mine important este lucrul cu actorul. Pentru asta sunt cunoscut, pentru asta mi s-a dus buhul. Şi atunci, foarte importantă este distribuţia, foarte importantă pentru adecvarea actorului la rol. Şi după aceea, importantă este chimia aceea specială care se întâmplă între actor şi regizor şi care este, poate, cea mai spectaculoasă parte ascunsă a unui spectacol. Ceva din seducţia asta reciprocă pe care noi o exersăm, zilnic, timp de o lună şi jumătate-două, îmi doresc să treacă, apoi, în spectacol, între actor şi public.” Iată o declaraţie-credinţă a regizorului de mare succes care este Alexandru Dabija.
De-a lungul a peste patru decenii, a lucrat cu mulţi actori. Unii renumiţi, alţii mai puţin. Artist care se respectă, Alexandru Dabija nu a făcut deosebire între ei. I-a tratat cu respect, la modul cât se poate de serios, de profesionist, pe toţi.
Nu cu mult timp în urmă, Coca Bloos, actriţă de mare talent care a jucat şi pe scena Teatrului Tineretului, spunea despre munca sa cu regizorul cu obârşia în ţinutul Neamţ: „Alexandru Dabija a pus «Conu Leonida față cu reacțiunea», un spectacol care a avut douăsprezece vizionări și care s-a jucat de șase-șapte ori. Era gândit de Sandu în așa fel încât nu puteai să tai decât dacă te apucai să faci alt spectacol. Totul era o șopârlă. Repetițiile cu Dabija erau exigente. Trebuia să obțină ce voia el de la cei cu care lucra, fără discuții. Și atunci mi-am dat seama că nu e după cum vrei tu. Știam că pe scenă nu poți să te comporți civil, are scena ceva, în semi-obscuritatea ei există ceva divin. Vezi umbra podelei și ai senzația că se mișcă. Apoi, decât să-ți facă observații Sandu Dabija mai bine ai primi două palme.”
Totuşi, pe scenă Alexandru Dabija nu este un zbir. Ci doar un profesionist care induce actorilor seriozitate fără de care nici o performanţă nu ar fi posibilă. Modul de abordare a întregii echipe a unui spectacol este, cu siguranţă, unul dintre multele motive pentru care Alexandru Dabija este iubit de către cei de pe scenă.
„Oo!”, „O ladă”, „Absolut! ”, „Moş Nichifor”, „N-ai tu treabă” – succese în serie
La Piatra-Neamţ, ediţia din 2016 a Festivalului de Teatru, a fost dedicată regizorului Alexandru Dabija, care aniversa atunci patruzeci de ani de cariera teatrală, drum început pe scena Teatrului Tineretului. A fost un prilej pentru directorul de atunci al instituţiei, actorul Liviu Timuş, să îi aducă un omagiu public reputatului regizor nemţean: „Îi mulțumim pentru tot ce a făcut. Alexandru Dabija a fost nouă ani de zile angajatul acestui teatru, înainte de a pleca la București. A pus multe spectacole în scenă, unele dintre ele fiind premiate. Ne face o mare cinste că este de-al nostru.“
În ultimii ani, Alexandru Dabija s-a aplecat foarte mult înspre lumile lui Caragiale şi Creangă. Opera Marelui Povestitor de la Humuleşti l-a inspirat să creeze un ciclu de spectacole, care a debutat cu „Oo!“, o creaţie colectivă de la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț, creaţie mult apreciată peste tot în ţară. Tot la T. T., a urmat „O ladă“, pentru ca mai apoi, regizorul să se focuseze pe lumea lui Ion Creangă la „Naţionalul“ bucureştean, ieşind la rampa scenei cu o trilogie alcătuită din „ABSOLUT!“, reprezentație în care Marcel Iureș îl joacă pe Ivan Turbincă, cel glumeț, dar care se ia, la modul serios, la trântă cu moartea. Același mare actor, Iureș, joacă și în „Moş Nichifor“ (alături de Ruxandra Maniu) și „N-ai tu treabă“, celelalte două montări ale trilogiei lui Alexandru Dabija.
Pentru cei care au urmărit (măcar) aceste spectacole un lucru este clar: Alexandru Dabija este un creator de bijuterii teatrale!
„Să tot îmbătrâneşti nu e în regulă. Dar nici să tot fii tânăr nu e o treabă.”
Încheiem acest portret dedicat regizorului Alexandru Dabija cu o declaraţie sa de acum câţiva ani, de la un moment aniversar, o schiţă de autoportret prin care transpare caracterul hâtru, al artistului: „Eu fac spectacole de teatru şi, uneori, asta e frumos. E ca şi cum te-ai juca cu o pisică: e minunat dar mai şi zgârie.(…) Să tot îmbătrâneşti nu e în regulă. Dar nici să tot fii tânăr nu e o treabă. Toate ipostazele sunt ridicule şi nu-ţi mai rămâne decât să râzi de tine şi de ce ţi se întâmplă. Le doresc tuturor pace şi sănătate!”
Credințe populare TREISPREZECE, NUMĂR CU GHINION (?)
Ghinionul este o personificare a răului care îşi anunţă sosirea prin diferite semne: iepurele care traversează drumul, femeia ieşită în cale cu găleata fără apă, zbaterea ochiului. Cel mai cunoscut ghinion în România şi, în general pe mapamond, este numărul 13.
O asemenea superstiţie care înconjoară lumea are una şi aceeaşi cauză: numărul lunilor lunare dintr-un an solar care corespunde cu numărul exact al constelaţiilor Zodiacului: Peştii, Berbecul, Taurul, Gemenii, Racul, Leul, Fecioara, Balanţa, Scorpionul, Ophicus care intră în componenţa eclipticii cu aproximativ 15 grade, Săgetătorul, Capricornul şi, a treisprezecea, Vărsătorul.
Anul, personificare a timpului calendaristic, se naşte la 1 Ianuarie, este copil, tânăr şi matur de-a lungul celor douăsprezece lunaţii şi constelaţii zodiacale, după care se degradează, îmbătrâneşte şi moare în a treisprezecea.
Cifra 13, care anunţa, în calendarul lunar, moartea şi renaşterea divinităţii adorate, apare şi în structura unor calendare vechi ale lumii. Întrucât la sfârşitul anului, marcat de a 13-a lunaţie şi de a 13-a constelaţie zodiacală, murea simbolic timpul şi divinitatea, acest număr a căpătat o conotaţie malefică, aducătoare de necazuri. Ţăranii marchează prin obiceiuri şi practici magice specifice partea sumbră a sfârşitului de an, fără să asocieze semnificaţia malefică a acestuia cu un presupus ghinion sau piază rea ce l-ar purta a 13-a lună lunară.
(Sursă: Ion Ghinoiu - „Calendarul țăranului româ. Zile și mituri”)