REMEMBER SOFIA COSMA, LA PAISPREZECE ANI DE ETERNITATE A PIANISTEI (1 noiembrie 1914 - 12 februarie 2011)
Sofia Cosma – un destin al martiriului artistic
În 2011, la început de an, urca la Ceruri Sofia Cosma, faimoasă pentru cariera solistică internațională, dar și pentru destinul ei dramatic. Regretatul Victor Eskenasy, fost redactor al postului de radio „Europa Liberă”, realiza cu mulți ani în urmă portretul celebrei artiste.
„Pianista, care timp de decenii, a fost considerată una dintre cele mai bune exponente ale şcolii româneşti, s-a născut în 1914, la Smorgon, undeva la graniţa dintre Letonia şi Lituania. Părinţii s-au mutat o vreme la Moscova, unde Sonia, pe numele ei de fată, îşi amintea că a fost trimisă împreună cu alţi copii să ia parte la parada funerară cu ocazia morţii lui Lenin.
Familia revenea apoi la Riga iar copilul, căruia i se descoperiseră talente muzicale neobişnuite, îşi începea acolo studiile de pian. Principalul ei profesor, avea să fie, din 1934, la Academia de Muzică de la Viena, un mare pianist şi pedagog, Julius Isserlis, întâmplător născut la Chişinău.
Un an mai devreme, Sonia participase la un celebru concurs de pian vienez, alături de alţi două sute cincizeci de tineri, şi figurase între cei unsprezece finalişti, toţi deveniţi ulterior mari artişti ai pianului. Juriul deliberase îndelung, înainte de a acorda premiile mult râvnite, Dinu Lipatti obţinând, în ciuda susţinerii lui Alfred Cortot, doar un loc secund, în timp ce Sonia, preferata altui mare profesor, Emil von Sauer, un loc patru, menţiune.
Au urmat ani, pe fundalul ascensiunii nazismului, de studiu şi concerte la Viena, de unde Sonia, în ciuda îndemnului profesorului ei de a-l urma la Londra, se refugia, în 1938, la Riga, alături de familie.
Scurta independenţă a Letoniei lua sfârşit însă în 1940, odată cu agresiunea sovietică, iar în 1941, pianista era arestată de NKVD, ca străină, cu cetăţenie austriacă, şi deportată într-un lagăr de muncă în Kazahstan.
Timp de şapte ani, Sonia avea să facă muncă forţată, să supravieţuiască cu greu foametei şi vieţii aspre. Avea să fie eliberată în 1948, şi expulzată la Viena, împreună cu Ilona, copilul abia născut, dintr-o legătură cu un cetăţean român, Cosma, pe care îl cunoscuse în lagăr. După trei ani de peregrinări, cei doi se reuneau în România, reluând viaţa de la capăt.
În 1956, după cincisprezece ani departe de pian, devenită Sofia Cosma, artista îşi relua studiile şi era recunoscută rapid ca una din cele mai marcante soliste din România anilor ’70, conferenţiară universitară la Conservatorul din Iaşi. A înregistrat câteva discuri până acum nereeditate, între altele, alături de clasici, cu Simfonia concertantă pentru două piane a lui Dinu Lipatti (disponibilă pe un CD japonez) şi cel de-al doilea Concert de pian al lui Pascal Bentoiu.
În 1981, Sofia Cosma reîncepea, pentru a câta oară (?), o nouă viaţă şi carieră de pianistă şi profesoară, în Statele Unite. În 1990, fosta prizonieră a gulagului sovietic era invitată să cânte în Sala «Ceaikovski», la Moscova. Cum scria un cronicar de la «Los Angeles Times», cercul se închidea.
După expresia, reuşită, a unui alt admirator al pianistei «palmierii nu pot creşte în Siberia, dar nici Beethoven nu poate să moară...»”
Despre Vacanțele Muzicale, ajunse în 2025 la a cincizecea ediție (!), amplă manifestare la care era celebra pianistă a fost invitată de onoare de-a lungul a trei ediții (1972, 1973 și 1974), Sofia Cosma spunea că Festivalul este benefic atât studenţilor, cât și publicului local. „Ceea ce contează este faptul că această manifestare există, dăinuie, aduce roade. Eu sesizez, de pildă un progres real în ritmul publicului; este mai numeros, este divers, ştie să asculte.”
Sursă: Valentin Andrei - „Patruzeci de ani de Vacane Muzicale la Piatra-Neamț",
Editura Capriccio, Piatra-Neamț, 2011.
DOR ȘI DRAG DE DRAGOBETE
Elevii clasei Canto tradițional din cadrul Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț invită publicul nemțean să participe la spectacolul „Dor și drag de Dragobete”, în care tinerii artiști, alături de grupul vocal „Floare de colț”, vor prezenta și un obicei de nuntă practicat în vechime în zona Neamț.
Zeul dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiurile româneşti, denumit şi Cap de Primăvară, Dragobetele, fiul babei Dochia, este identificat în tradiţia strămoşească cu zeul dragostei în mitologia romană, Cupidon, sau cu Eros, omologul din mitologia greacă. Numit pe alocuri şi Năvalnicul, Dragobete, feciorul frumos care ia minţile fetelor şi femeilor tinere, se crede că a fost transformat de Maica Domnului în floare, cea care portă numele de năvalnic.
De Dragobete, dacă e timp frumos, fetele şi feciorii ies în poieni, hăulind şi chiuind, pentru a culege primele flori de primăvară. Din zăpada netopită, fetele şi femeile tinere îşi fac rezerve de apă pentru spălare în timpul sărbătorilor de peste an.
Desfăşurarea tradiţiilor, a ceremonialelor şi a actelor rituale legate de sărbătoarea iubirii la român e atestată de generaţiile vârstnice, de la care s-a preluat, printre altele, şi zicala „Dragobete sărută fete!”.
Evenimentul va avea dublă reprezentație, pentru publicul din Dumbrava-Roșie – la Căminul Cultural, sâmbătă, 22 februarie, ora 14:00 – și pentru iubitorii de tradiții din municipiul Piatra-Neamț – duminică, 23 februarie, ora 16:00, la sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț.
La ambele spectacole, publicul beneficiază de intrare liberă, în limita locurilor disponibile.
OMAGIU ADUS MEMORIEI ARHEOLOGULUI ŞI MUZEOGRAFULUI DAN MONAH
Dan Monah s-a născut în ziua de 11 februarie 1943, la Mogoşeşti-Siret, Iaşi. Profesor, muzeograf, arheolog, a fost absolvent al Liceului „Petru Rareş” din Piatra- Neamţ (1960) şi al Facultăţii de Istorie-Filosofie din Iaşi (1968).
A activat ca profesor la Liceul „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, în 1968. Apoi, a fost muzeograf la Muzeul de Istorie din Piatra-Neamţ, la Muzeul din Bicaz şi la Muzeul de Istorie din Bacău.
Ani de zile a depus muncă de cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol” din Iaşi.
A obţinut Doctoratul în istorie, în 1995, cu teza „Plastica antropomorfă în Cultura Cucuteni”.
A realizat studii de documentare la Universitatea „Paris I Sorbone-Pantheon” şi la Universitatea din Chişinău.
Ca urmare a competenței sale profesionale deosebite, doctorul Dan Monah a făcut parte dintr-o serie de organisme naționale și internaționale de prestigiu în domeniul arheologiei, fiind membru al comisiei pentru neolitic al lʼUnion Internationale des Sciences Préhistoriques et Protohistoriques, membru al European Association of Archaeologists, membru al The Research Centre for the Archaeology of Central and Eastern Europe al Universităților din Durham și Newcastle (Marea Britanie), membru al Federación Iberoamericana de Sociedades de Defensa del Patrimonio Geológico y Minero (FISDPGYM), secretar științific al Centrului Internațional de Cercetare a Culturii Cucuteni din Piatra-Neamț, membru al consiliilor științifice ale Institutului de Arheologie din Iași și respectiv Complexului Muzeal Județean Neamț.
De asemenea, domnia sa a fost co-editor al prestigioasei colecții de specialitate Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, din cadrul Complexului Muzeal Județean Neamț, membru în comitetul de lectură al revistei Memoria Antiquitatis, membru în colegiile de redacție ale revistelor Arheologia Moldovei, Memoria Antiquitatis, Carpica și Studia Historica. Analele Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
În anul 1987 i-a fost acordat de către Academia Română Premiul „Vasile Pârvan”, în urma publicării (în colaborare) a volumului „Așezările culturii Cucuteni din România”.
A fost consultant ştiinţific pentru filmele: „Zânele de la Poduri” şi „Homo religiosus”.
A scris multe articole şi studii, prezentate la diverse reuniuni ştiinţifice, publicate în revistele de specialitate sau în volume colective.
A trecut în eternitate pe 21 septembrie 2013.
Surse de documentare: Constantin Tomşa – „Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ”;
pagina oficială a Complexului Muzeal Naţional Neamţ (https://www.muzeu-neamt.ro).
Sărbători populare: VLASIE, PATRON AL PĂSĂRILOR ŞI AL FEMEILOR GRAVIDE
Sfântul mucenic Vlasie, celebrat pe 11 februarie, este protector al păsărilor de pădure şi al femeilor gravide. În această zi, păsărilor nemigratoare, cele care iernează în spaţiul carpato-danubian, li s-ar deschide ciocul şi ar începe a cânta. Sărbătoarea este respectată de agricultori pentru a preveni stricăciunile aduse de păsările pădurii recoltelor şi de femeile gravide pentru a naşte copii sănătoşi (Bucovina, Moldova).
Ziua de Vlasie este, în Calendarul popular, prima sărbătoare a păsărilor nemigratoare. Urmează, după două săptămâni, Dragobetele (24 februarie), când păsările se împerechează şi încep să-şi facă cuibul, Constandinu Puilor (21 mai), când acestea îşi învaţă puii să zboare, dricul Păsărilor (1 septembrie), când îşi pregătesc cămările de iarnă, Marţea dorilor (ziua de marţi din prima săptămână a Postului de Paşti).
Păsările migratoare au, la rândul lor, sărbători specifice: Ziua Cucului (25 martie), când începe a cânta, Amuţitul Cucului (24 iunie), când încetează a cânta, Ziua Berzelor (prima zăpadă căzută după Mucenici).
Figuri marcante ale ținutului Neamț PROFESORUL CONSTANTIN ALUPULUI-RUS, O VIAŢĂ PUSĂ ÎN SLUJBA CULTURII LOCALE
„A oferi cultură înseamnă a oferi setea”, iar „restul a fost o consecinţă”. Acesta este un crez personal al profesorului Constantin Alupului-Rus, crez transpus în practică în cei douăzeci și opt de ani în care a condus instituția de care îl leagă o serie întreagă de realizări – Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț.
Constantin Alupului-Rus s-a născut la 10 februarie 1944, la Poiana Sibiului, judeţul Sibiu, acolo unde părinţii săi, moldoveni din zona Neamţ, se refugiaseră din calea războiului. Este foarte mândru de originea sa. Tot din cauza războiului, tătăl său a fost concentrat pe front, acolo unde avea să-şi piardă viaţa. Ca model l-a avut pe bunicul din partea mamei, cel al cărui aport la educaţia viitorului om a fost hotărâtor.
La absolvirea Facultăţii de litere a Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, proaspătul profesor de limbă română a fost detaşat în judeţul care l-a dat literaturii române pe Creangă.
După o scurtă activitate didactică – în decursul căreia a predat, la şcoala din Crăcăoani, inclusiv matematica! – a ajuns să preia în 1980 direcţiunea Centrului judeţean pentru conservarea, promovarea şi valorificarea tradiţiei şi creaţiei populare.
Rezultatele manageriale de care este foarte mândru sunt demne de un om cu viziune în plan cultural. A preluat, în 1990, Festivalul Internaţional „Vacanţe Muzicale” (ajuns atunci la ediţia a XVIII-a) şi l-a dus, trecând peste toate dificultăţile ivite în cale, până la cea cu numărul XXXVII. A înfiinţat Colegiul de Muzică, proiect la care a cheltuit multă energie și a dus o îndelungă muncă de lămurire a forurilor administrative județene și locale pentru a le convinge de necesitatea și oportunitățile oferite de o astfel de instituție. După zece ani, Colegiul înființat sub umbrela Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, a devenit Facultate de Muzică, având la activ câteva generații de absolvenți.
Poate cel mai important succes al directorului Constantin Alupului-Rus a fost restructurarea instituţiei şi punerea ei pe noile coordonate impuse de vremuri. Timp de câțiva ani, a gândit și apoi a pus în practică crearea unui Centru cultural de anvergură, având ca modele instituții omologe din Europa. Astfel, dacă în 1980 a preluat Centrul judeţean de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă, la pensionare, în 2008, a lăsat viitorilor manageri instituția actuală, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”.
O altă realizare în plan profesional a fost înfiinţarea, în 1991, a Festivalului Internaţional de Folclor „Ceahlăul”, pe care l-a dus până la ediţia a XIV-a. Astfel că, şi datorită omului care și-a dedicat viața profesională actului cultural, avem astăzi posibilitatea de a prezenta în paginile acestei reviste imagini spectaculoase de la edițiile Festivalului Internațional de Folclor „Ceahlăul”.
OMAGIU ADUS MEMORIEI PĂRINTELUI IUSTIN PÂRVU
Iustin Pârvu s-a născut la 10 februarie 1918, în anul Marii Uniri, la Poiana Largului, Neamţ. Duhovnic, memorialist, arhimandrit, a frecventat peste doi ani şcoala complementară. S-a călugărit, în 1936, la Mănăstirea Durău. Înscris la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cemica, va continua învăţătura la Vâlcea şi Roman.
A fost, în vremea celui de al Doilea Război Mondial, preot misionar pe frontul de Est. După încheierea ostilităţilor conflagraţiei mondiale, a fost arestat şi condamnat la 16 ani de închisoare.
După eliberare, în 1964, a fost angajat ca muncitor forestier, ulterior devenind preot-monah la Mănăstirile Secu şi Bistriţa.
Pune temelia Mănăstirii „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”, cu Schitul Paltin, de la Petru-Vodă, Poiana Teiului, Neamţ (1991), al cărei stareţ a fost.
A întemeiat revistele „Glasul monahilor” şi „Atitudini”.
În timpulvieţii, dar şi după urcarea la Ceruri a Părintelui, cu o mare contribuţie a scriitorului Adrian Alui Gheorghe, au fost editate volumele „Părintele Iustin Pârvu şi morala unei vieţi câştigate”, „Cu părintele Iustin Pârvu despre moarte, jertfa şi iubire”; „Daruri duhovniceşti”.
A trecut în eternitate pe 16 iunie 2013, la Mănăstirea Petru-Vodă,acolo unde a şi fost înhumat.
(Sursă de documentare:
Constantin Tomşa – „Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ”)
Sărbători populare: HARALAMBIE, PATRON AL CIUMEI
Haralambie, sfântul mucenic prăznuit de Biserica ortodoxă în ziua de 10 februarie, este considerat un mare apărător împotriva bolilor. El le-ar ţine legate în lanţ ca sa le sloboade când oamenii îi nesocotesc puterea. Ca personaj profan, Haralambie ar fi fost păstor, motiv pentru care a fost ales patron al animalelor domestice. În aceasta calitate, el apără oamenii şi vitele de îmbolnăvire, dar şi de fiarele pădurii. Pentru a-i câştiga bunăvoinţa, în ziua lui se ajuna (se ţinea post), se împărţeau pomeni, se stropeau vitele şi pomii fructiferi cu agheasmă, se făceau farmece şi vrăji, erau interzise activităţile casnice legate de prelucrarea lânii şi pieilor de animale.
Credinţe despre Haralambie au fost consemnate în Bucovina, Maramureş, Moldova, Muntenia.
OMAGIU ADUS PROFESORULUI VIOREL CAP „FÂNTÂNA COCORULUI RĂNIT”, DE VIOREL CAP
În anul 2005, profesorul de fizică Viorel Cap lansa la Editura „Nona” volumul de poezie intitulat „Fântâna cocorului rănit”, demonstrând încă o dată talentul artistic cu care era înzestrat.
Cu această ocazie se consemna debutul său editorial.
Volumul de faţă „este o cronică monocordă a dragostei scurtcircuitată mai mult sau mai puţin accidental de insule ironice sau chiar umoristice. (…) Poetul reuşeşte să ne convingă prin acest prim volum de faptul că poezia este o stare ontologică şi gnoseologică fundamentală a omului. Fără de care am putea doar supravieţui. ” (Lucian Strochi, critic de artă)
Timpul, însă, nu a mai avut răbdare, astfel că scriitorul Viorel Cap nu a mai avut ocazia să mai lanseze un alt titlu.
Cunoscut în urbe ca un profesor cu har, Viorel Cap a predat obiectul său drag, fizica, câtorva zeci de generații de la liceele pietrene „Rareș” și Auto. Cu un simț al umorului debordant, el s-a făcut rapid iubit atât de colegi, cât, poate mai important, de elevi. Iubit și, în aceeași măsură, respectat.
Viorel Cap s-a născut pe 8 februarie 1950, la Arad. După absolvirea studiilor (Liceul „Moise Nicoară” din Arad-1969 și Facultatea de Fizică din Cluj-Napoca-1974), devine profesor de fizică și primește repartiție la Piatra-Neamț, oraș care avea să devină pentru totdeauna casa sa.
A avut o personalitate multiplă, dovedind abilități, creativitate și talent în mai multe domenii.. Regizor amator, reporter de radio, radioamator, inventator, informatician, în tinerețe a fost, după cum își amintește prietenul său, Lucian Strochi, vicecampion județean la caiac-canoe și lupte libere. Pasionat de peliculă, a activat în tinerețe la Cineclubul destinat amatorilor, dovedindu-se în multe ocazii, prin premiile și aprecierile colegilor, un adevărat profesionist al domeniului. A realizat câteva filme de scurt metraj cu profil didactico-științific. La fel, fotografia a fost o pasiune cultivată de profesorul Viorel Cap întreaga viață.
Versul, rima, au fost un alt tărâm pe care firea sa creativă a căutat să se dezvolte. Așa cum remarca criticul Lucian Strochi, „există și o categorie aparte de poeți, aflați într-o metamorfoză înghețată. Ei au talent, au rămas însă suspendați într-o cultură de manual, evoluând cu succes în alte direcții. Acești poeți pot produce surprize, pot produce adesea poezie de calitate, iar evoluția lor, odată reluat firul lecturii, să fie spectaculoasă. Din această categorie face parte și Viorel Cap, distins fizician.”
Retras din activitate odată cu pensionarea sa, Viorel Cap nu avea de gând să devină inactiv. Avea o grămadă de gânduri, idei, proiecte pe care le voia puse în practică. Din păcate, a reușit să finalizeze doar volumul de poezie la care facem acum referire.
S-a stins din viață pe 10 ianuarie 2019. Colega și prietena sa, prof. Alina Pamfil (cea care, nu după mult timp avea să ia și ea calea Eternității), mărturisea la despărțire: „A plecat dintre noi către o veşnicie cuantică Viorel Cap, profesor de fizică şi inspector de specialitate la I.S.J. Neamţ, o bogăţie de om, sclipind de inteligenţă şi înrâurind bunătate, veselie şi umor, un înţelept şi un bon viveur, un camarad de caracter şi atoateiubitor, soţ, tată şi bunic, prieten adevărat şi cel căruia îi datorez primul meu calculator şi tot ce m-a învăţat ca să pot scrie, acum şi aici, aceste rânduri. Noi rămânem, cât om mai rămâne, cu amintirile, împărtăşindu-i ideile întru pomenire. Odinească-se în căşile Domnului, în pace şi spre neuitare! Să luăm aminte şi să-l ţinem minte pe acest om minunat!”
***
APĂ DIN IZVORUL TĂU
Între scaune și mese,
În plimbare șchiopătez
Și-ncercând s-aud alese cântece,
Dansez.
Deși îmi e rupt piciorul
Nu mă doare și îmi e bine,
Că beau apă din izvorul tău.
Că ești cu mine!
Mă îndrept încet spre tine,
Dar aș vrea atât să zbor!
Mâna ta poate s-aline
O durere, un picior și-um omușor!
OMAGIU ADUS MEMORIEI PROFESORULUI LEON MREJERU
Leon Mrejeru s-a născut în ziua de 10 februarie a anului 1879, la Cotârgaşi, comuna Broşteni, judeţul Neamţ. Cunoscut ca institutor, autor de manuale şcolare, folclorist, Leon Mrejeru a absolvit Şcoala Normală „Vasile Lupu” din Iaşi (1899). A predat la Crucea, Broşteni, Mănăstirea Bistriţa, Zorleni, Poiana Teiului, Târgu Neamţ, Piatra-Neamţ.
A acvtivat ca revizor şcolar (1908-1912), pe vremea când s-au clădit peste 100 de şcoli, s-a înfiinţat, la Piatra-Neamţ, un liceu de fete, s-a adăugat un etaj la clădiurea Liceului „Petru Rareş”.
De asemenea, a fost animator cultural în Basarabia, inspector pentru Ardeal şi Bucovina, membru în Consiliul General de Instrucţie, deputat, prefect al Judeţului Neamţ, precum şi unul dintre iniţiatorii revistei de folclor „Ion Creangă”.
Leon Mrejeru mai este cunoscut şi ca fondator al Băncii Corpului Didactic, precum şi drept primul preşedinte al Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Neamţ (1912).
A scris „O călătorie în Transilvania”, „Carte pentru tineretul de la sate”, „Şezătoare ţărănească”, „Mănăstirea Bistriţa”; „Din Basarabia”, „Înlănţuirea vremurilor”.
A trecut în eternitate pe 14 octombrie 1945, la Mizil, Prahova.
(Sursă de documentare:
Constantin Tomşa – „Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ”)
LA MULŢI ANI, CU SĂNĂTATE, DOMNULE DOCTOR RĂZEŞU!
Una dintre personalităţile contemporane ale judeţului Neamţ, medicul Virgil Răzeşu, îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Decenii de-a rândul a fost chirurgul de excepţie al medicinei nemţene, cariera sa profesională fiind răsplătită cu dragostea şi respectul arătat de comunitatea locală. După pensionare, din anul 2005,Virgil Răzeşu îşi dedică timpul exclusiv scrisului, pasiune mai veche a sa, căci debutul în acest domeniu avusese loc în anul 1981 („Vagotomia”, lucrările Reuniunii Chirurgilor din Moldova).
Virgil Răzeşu s-a născut la 7 februarie 1932, la Brăila. A absolvit Institutul de Medicină, Iaşi. Din 1963, a fost medic primar, şef de secţie chirurgie, la Piatra-Neamţ.
Este membru al unor organizaţii ştiinţifice şi profesionale din România şi internaţionale.
Cetăţean de Onoare al Municipiului Piatra Neamţ.
A scris cărţi de specialitate: „Chirurgie generală – probe practice pentru examene şi concursuri”; „Profesorul Ion Juvara – dascăl şi promotor al chirurgiei românești”; un capitol în „Enciclopedia cancerului”, vol. XII; „Chirurgie generală – vademecum pentru examene şi concursuri”.
Medic chirurg reputat, doctor în medicină, Virgil Răzeşu s-a afirmat şi ca un redutabil prozator şi traducător. Pe tărâmul beletristicii a creat: „Inelul pierdut”, roman; „Trei bisturie care au revoluţionat medicina (colab.); „Prin vămile vieţii”, roman; „Nuntă de aur”, poezie şi proză; „Glonetele cu parfum de crin”, roman; „Tratat de deflorare”; „Domnule Preşedinte”, roman epistolar; „Viaţa ca o apă curgătoare”, roman; „Trandafirul albastru”, roman; „Hipocrate şi arta scrisului”, antologie, „Mărturii”, vol. I şi II, publicistică.
De asemenea, s-a aplecat asupra valorilor din ţinutul Neamţ, fiind autorul volumelor „Cetăţeni de onoare ai Municipiului Piatra-Neamţ” şi „Scriitori din Neamţ”.
Din domeniul traducerilor, amintim aici: „Simfoniile lui Beethoven” şi „Tinereţea lui Beethoven” (ambele, de J.-G- Prod’homme); Mozart sunt eu!”, de Max Geneve; „Şi după…”, de Guillame Musso; „Nemuritorii de la Agapia”, de Constantin Virgil Gheorghiu; „Faraonul”, de Boleslaw Prus.
(Sursă pentru documentare:
Constantin Tomşa – „Personalităţi ale culturii din Judeţul Neamţ”)