Credinţe şi legende populare: PÂCA, ZEIŢA FUMĂTORILOR
Fumatul a fost considerat, chiar de la pătrunderea lui în Ţările Române, un viciu împotriva căruia s-a luptat cu metodele specifice tradiţiei populare. Reprezentarea mitică populară care trebuia pomenită de tot omul care pipă (fumează) se numea prin Alba, Hunedoara şi alte judeţele din Transilvania Pâca, iar prin Vâlcea, Pafa.
Ca personaj malefic, Pâca sau Pafa este identificată cu Mama Dracului, cea care a născut demonii, tutunul şi obiceiul fumatului. În imaginarul popular, Pâca este asemuită cu o babă bătrână cât lumea, neagră şi urâtă ca întunericul Iadului, cu coarne pe cap ca răşchitoarele, cu nasul lung şi încârligat, cu ochii umflaţi ca de capră înecată, cu colţi în gură ca ai mistreţului, cu gheare ca secerele, cu coadă ca de vită, cu lulea sau pipă mare între dinţi, cu flăcări care îi ies pe nas şi duhoare de tutun pe gură. Pentru pomenirea mamei lor, dracii „s-ar fi scremut şi ar fi făcut şi ei o sămânţă care a răsărit buruiana dracilor, adică tutunul. Dracii i-au dat această buruiană şi omului ca să-i tragă fumul pe gâtlej şi când l-o da afară, să facă Pafff!, ca să fie spre pomenire Pafii, mamei lor”.
Dintr-o altă legendă aflăm că dracul ar fi creat tutunul, iar Dumnezeu tămâia: „Când a primit Domnul Hristos moarte şi s-a îngropat în pământ, pe mormânt i-a răsărit tămâie. Pe mormântul diavolului i-a răsărit tămâia dracului, tutunul. Diavolul i-a zis atunci lui Dumnezeu: «- Să vedem, Doamne, la care aleargă lume mai multă: la tămâie sau la tutun». Când veni lumea, aceasta a alergat mai mult la tutun, la mormântul diavolului. Acesta, văzând multă lume la tutun, a zis: «- Să-mi dai mie, Doamne, pe toţi care or bea tutun!». «- Ai tăi să fie cei care or bea tutun!»
Legătura dintre tutun şi diavol este frecvent amintită de chiuitura de joc: „Câte fete la strânsură/ Toate stau cu pipa-n gură/ Iese Dracul de sub râpă/ Şi le pune foc în pipă!” (din „Legendele florei”)
LECȚIA DE MEȘTERIT CU ELEVII SEMINARIȘTI
Elevii clasei a XI-a Patrimoniu Cultural din cadrul Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au participat la Lecția de meșterit oferită de meșterul popular Ionela Lungu, din Humulești, instructor coordonator la Școala Populară de Artă Piatra-Neamț.
Activitatea s-a desfășurat în baza acordului de parteneriat dintre Centrul pentru Cultura și Arte „Carmen Saeculare” Neamț și Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi”.
Elevii au deprins tehnica modelajului în argilă, s-au documentat cu privire la opaițe, sfeșnice sau suporturi de lumânări mai moderne. Partea materială a fost pusă la dispoziție de Școala Populară de Artă, iar elevii aiău dat frâu liber creativității.
Activitatea este un prim demers în vederea realizării unei expoziții ocazionată de sărbătorirea a 170 de ani de existentă a Seminarului Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamț, expoziție intitulată „Lumina”.
Coordonarea activității a fost realizată de catedra de Arte vizuale, prof. Oana Grădinaru.
Mulțumim Părintelui Director Viorel Laiu pentru deschiderea spre activități extrașcolare și continuitatea acestui proiect.
CREDINŢE POPULARE ROMÂNEŞTI – CALUL ŞI LUPUL VĂZUŢI CA OROLOGII CALENDARISTICE
Dacă vorbeam săptămâna trecută despre modul cum îşi împărţeau românii din vechime timpul zilei, astăzi ne propunem să aflăm împreună despre măsurarea timpului dintr-un an prin personificarea a două anotimpuri – vara şi iarna –, văzute prin intermediul a două animale – calul, respectiv lupul.
Calul şi lupul, sunt două orologii preistorice de măsurat timpul calendaristic. Astfel, cultul calului şi cultul lupului se leagă de un calendar pastoral structurat pe două anotimpuri: vara, patronată de cal, şi iarna, patronată de lup. Între aceste două divinităţi zoomorfe şi aştrii care măsoară timpul oamenilor, Luna şi Soarele, sunt tainice legături: lupul este asociat cu astrul lunar căruia îi cântă noaptea, urlând precum câinele, calul cu astrul solar pe care îl ajută zilnic să urce de la răsărit până la zenit. Sărbătorile şi obiceiurile dedicate divinităţii cabaline sunt concentrate pe timp de vară, cele dedicate lupului, pe timp de iarnă.
Prin vechimea domesticirii, inteligenţa, frumuseţea şi eleganţa trupului, calul ocupă un loc privilegiat în calendarul şi Panteonul românesc. Cu excepţia măgarului, rudă apropiată a calului a cărui perioadă de gestaţie este de 360 de zile, nu există alt orologiu biologic la latitudinea geografică a României care să-i fi indicat omului durata anului tropic prin ritmicitatea ciclului de reproducţie. Lipsit de orice aparat de măsurare a timpului, omul de altădată folosea orologiile astronomice şi biologice oferite de natură. Un astfel de orologiu a fost fătatul mânjilor în preajma echinocţiului de primăvară, fenomen astronomic celebrat de multe popoare ale lumii vechi ca An Nou. Iapa are, de obicei, două sezoane de reproducţie, ambele situate în preajma echinocţiilor: de primăvară sau de toamnă. În practică, iepele care se montează şi fată în sezonul de primăvară (martie - aprilie). Cele rămase sterile, care se montează şi fată în sezonul de toamnă. Astfel este marcat începutul celor două anotimpuri de bază ale calendarului pastoral: iarna şi vara.
Credit foto: lucrarea „Calul lui Ion” îi aparţine pictorului nemţean Ioan Popei
PROPUNERE DE LECTURĂ DE LA „NONA”: VIOLETA LĂCĂTUŞU – „DARIA”
Violeta Lăcătuşu, pictoriţă, poetă, romancieră, este cunoscută, de generații întregi de romașcani care i-au fost elevi, în primul rând ca profesor.
În anul 2016, la Editura pietreană Crigarux, Violeta Lăcătuşu a lansat romanul “Daria”. Despre carte, criticul literar Cristian Livescu afirmă: „Bine elaborat, bine scris, «Daria» este realmente o reuşită în cariera literară a autoarei. Dorinţa de a construi personaje feminine de paletă densă o aseamănă cu Hortensia Papadat Bengescu, dar şi cu Gabriela Adameşteanu, scriitoare de înalt rafinament, cărora alăturarea Violetei Lăcătuşu cu noul său roman nu reprezintă nici o exagerare”.
***
VIOLETA LĂCĂTUŞU s-a născut pe 2 februarie 1944, în comuna băcăuană Asău. A absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, promoția 1967. A predat, până la pensionare, limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Roman Vodă” din Roman.
Și-a început activitatea publicistică în 1970, prin câteva eseuri despre opera lui Lucian Blaga, Nichita Stănescu și Ion Barbu în analele științifice ale universității ieșene.
Primul roman, intitulat „Simurgul”, a apărut în 1999, la Editura Junimea din Iași, apoi a publicat volumul de poezii „Inițieri astrale” (2003, Editura Crigarux) și romanele „Imprevizibilă este săgeata destinului” (2004), „Să crezi în imposibil” (2008), „Prin universul holografic” (2010), „Daria” (2016).
A publicat eseuri în revistele „Cronica”, „Ateneu”, „Antiteze” și „România literară”.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și o prezență nelipsită de la anualele moldave ale artiștilor plastici din Roman, de la expozițiile de pictură și lansări de carte.
„A vorbi despre tehnica poetică la Violeta Lăcătuşu ar fi banal deoarece ne aflăm în faţa unei poete autentice, a unei creatoare cerebrale care, ca toţi marii creatori de arta, rămâne uimită în faţa complexitatii şi imensităţii universului, surprinsă de multitudinea de forme în care este prezentată şi se manifesta materia, uimire şi surprindere convertită fără complexe în poezie.“ (Constantin TOMŞA)
Surse de documentare:
Constantin Tomşa – Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ”;
Mellidonium (https://melidoniumm.wordpress.com)
PROFESORUL DRAGOMIR OPREA, PERSONALITATE MARCANTĂ A ORAŞULUI BICAZ
Dragomir Oprea s-a născut pe 5 februarie 1943, la Răstoaca, Vrancea.
Este cunoscut ca profesor şi publicist. A absolvit Liceul „Unirea” (Focşani, 1961), Facultatea de Istorie-Filosofie a Universităţii din Iaşi (1966), fiind repartizat ca profesor la Liceul din Bicaz, unde a rămas până la pensionare (2006) şi unde a fost şi director (1987-2005).
A fost distins cu titlul de „profesor evidenţiat”, precum şi cu Diploma de Onoare a Ministerului învăţământului, cu Diploma de Onoare a S. C. Moldocim S. A. Bicaz şi cu Distincţia de Vrednicie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Debut editorial cu „Durerea vine de la răsărit” (2006). Alte cărţi: „Doamne, ocroteşte-i pe români” şi „Secolul XX, veacul însângerat al românilor”. Colaborări: „Ceahlăul”, „Monitorul de Neamţ”, „Piatra Corbului” şi „Studii şi cercetări de istorie”, „Tribuna învăţământului”.
În decembrie 2020, profesorul Dragomir Oprea a venit în întâmpinarea noului an cu o carte-document, „Trecute vieţi de regi şi regine“. Titlul volumului parafrazeazã lucrarea semnată de Constantin Gane, „Trecute vieţi de doamne şi domniţe“, apărută în mai multe volume, între anii 1932 şi 1941. Cartea profesorului Oprea abordează ca subiect fundamental monarhia, povestind, secvential, amănunte din viata familiilor regale Carol I şi Elisabeta, Ferdinand şi Maria, Carol al II-lea şi soţiile sale şi Mihai I şi Ana.
Autorul mărturiseşte: „Momentul decisiv care m-a decis să trec la aprofundarea temei privind regalitatea românească a fost vizita Regelui Mihai la Bicaz, în toamna anului 1997, an în care se împlineau 50 de ani de la detronarea sa. Atunci am avut privilegiul de a-l îmbrăţişa pe Majestatea Sa, de a-l privi şi de a-l asculta pe cel care, după moartea bunicului său, Regele Ferdinand, a fost proclamat Rege al României la vîrsta de 5 ani şi 9 luni şi a fost detronat de tatăl său, Carol al II-lea, în 1930 şi a redevenit apoi Rege în1940, anul în care România a suferit cea mai îngrozitoare mutilare teritorială şi apoi să-şi încheie domnia la 30 decembrie 1947, cînd teroarea comunistă adusă de Stalin s-a instaurat în România“.
Surse de documentare: Constantin Tomşa – „Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ”; articolul semnat de Ion Asavei în Monitorul de Neamţ (10 decembrie 2020) - „Trecute vieţi de regi şi regine, nou volum semnat de Dragomir Oprea”
Legende populare: FEBRUAR, COPIL NĂZDRĂVAN
Asemănător celorlalte unităţi de măsurat timpul (ziua, săptămâna, anotimpul, anul) lunile sunt personificări, care pot fi bătrâne sau tinere, rele sau bune.
O legendă populară spune cam așa: Anul, era un moş bătrân, care avea 12 feciori numiţi ca lunile anului: Ianuar, Februar, Martie şi asa mai departe. Altă avere nu avea moșul, în afară de o vie. A dat Dumnezeu şi-au cules ei via, iar vinul ce le-a ieşit l-au pus într-un singur butoi şi s-au înţeles între ei ca numai la început de an să înceapă a-1 bea. Ca să se cunoască până unde este vinul fiecăruia în poloboc, au tras cu cărbunele câte o linie de-a curmezişul pe fundul butoiului culcat. Apoi, ca să nu aibă neplăceri, fiecare şi-a pus canea. Vorba aceea – oameni cuminţi. Februar şi-a pus canea jos de tot, aproape de ultima doagă, că aşa era pe vremuri, cel mai mic rămânea la urmă.
Timpul trecea și fiecare dintre fraţi dorea să rămână cu vinul nebăut în butoi, ca să facă în ciudă celorlalţi. Februar însă a început să tot bea din partea lui. Când îl căuta omul, tot vesel şi plin de vorbă îl găsea. Trăncănea verzi şi uscate şi mergea pe drum fluierând. Ceilalţi râdeau în sinea lor şi-şi spuneau: „Repede, repede termină el vinul şi să-l vedem ce face“. Într-o zi i-a venit poftă unui frate mai mare să-şi guste vinul. Suci de canea, dar nu curgea nicio picătură. Încercară şi ceilalţi, vin nici un pic nu mai aveau nici ei. Numai jos, la ultima doagă, partea lui Februar curgea fără întrerupere. Fraţii, necăjiţi, au luat-o la goană după Februar, să-l prindă şi să-i dea ceva de cheltuială pentru isprava făcută. Când îl fugăreau, Februar plângea, când îl lăsau, râdea ca un copil. De atunci se zice ca luna februarie poartă numele lui Februar şi e schimbătoare: aci cald, aci viscol, aci frig, după felul cum a fost când l-au alergat fraţii lui.
Credinţe şi practici populare: SEZOANELE DE NUNŢI LA ROMÂNII DE ALTĂDATĂ
Pregătirea şi desfăşurarea unei nunţi tradiţionale solicita timp şi pregătire psihică adecvată, aşa cum spune o zicală populară: „Când e vremea de însurat,/ Nu ai vreme de lucrat,/ Că mergând ca să lucrezi/ Din inimă mereu oftezi!”
Ciclurile de reproducţie ale plantelor şi animalelor au generat, împreună cu regulile impuse de Biserică, două importante sezoane de nunţi: toamna, până la Lăsatul Secului de Crăciun, în satele predominant agrare, şi iarna, între Bobotează şi Lăsatul Secului de Paşte, în satele pastorale. Vârfuri secundare ale nupţialităţii, determinate de nedeile ţinute la Drăgaică (24 iunie) şi la Sântilie (20 iulie), puteau apărea şi vara. Căsătoria şi relaţiile conjugale erau interzise de Biserică în zilele de post ale săptămânii, în posturile de peste an şi, din motive lesne de înţeles, în perioada ospeţelor cu mâncare şi băutură din belşug (între Crăciun şi Bobotează, în Săptămâna Luminată).
Zilele săptămânii favorabile căsătoriei (peţit, logodit, încredinţare, cununie) sunt duminica şi joia. Ca personificare mitică, miercurea era o femeie văduvă şi stingheră, nefastă pentru vreo acţiune matrimonială, iar sâmbăta şi marţea au fiecare câte trei „ceasuri rele”. Interdicţiile erau întărite prin diferite zicale: „Toate pe dos şi nunta marţea”; „După ce că nu sunt tineri, se logodiră vineri!”
Până în secolul al XIX-lea, joia era considerată o zi de sărbătoare. În Maramureş şi Bucovina, joia era slobodă pentru nunţi şi, în general, pentru dragoste. De altfel, în unele sate maramureşene se fac şi astăzi nunţile joia, nu duminica.
Sunt suficiente argumente etnografice care sprijină ipoteza că joia a fost dedicată cultului domestic şi odihnei. Această funcţie a zilei a fost preluată, sub influenţa creştinismlui, de dumincă.
Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
(sursă de documentare: etnograf Ion Ghinoiu)
SE REIAU LUCRĂRILE LA NOUA AUTOSTRADĂ A „DRUMULUI SPRE CELEBRITATE”
După o pauză de 4 ani, Concursul „Drumul spre celebritate” revine pe scena competițională într-o nouă formulă. De această dată Asociația Pro Valores, Radio România - prin Orchestrele și Corurile Radio și Radio România Cultural; și Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România propun valorilor interpretative un maraton cu patru etape, o întrecere artistică serioasă, echidistantă, care să descopere adevăratele talente și să le promoveze.
Competiția, ai cărei câștigători au confirmat peste ani și s-a dovedit o adevărată sită de cernere a valorilor și o rampă de lansare reală, se adesează tinerilor muzicieni cu vârste între 15 și 26 de ani.
Timp de 16 luni se vor derula: o preselecție a înregistrilor online, selecții live regionale, 6 semifinale sub forma unor recitaluri transmise în direct de Radio România Cultural și o finală la care vor participa câștigătorii celor 6 semifinale.
Miza este importantă - pe langă premiile în bani și cadourile oferite de sponsuri, laureații Concursului „Drumul spre celebritate” vor fi invitați să evolueaze în calitate de soliști ai Orchestrei de Cameră Radio și a unor orchestra filarmonice din țară.
Prima etapă a competiției se va desfășura on-line. Până pe 31 martie 2025, concurenții sunt invitați să trimită înregistrări video nemasterizate pe adresa: [email protected], după ce vor consulata toate condițiile regulamentului: https://www.asociatiaprovalores.ro/drumul-spre-celebritate-regulament/.
Concursul “Drumul spre celebritate” este singura confruntare muzicală din România care în afara unor importante premii în bani, creează oportunități de afirmare tinerilor muzicieni, premianții fiind invitați să susţină concerte, recitaluri și șesiuni de înregistrtări.
Din juriu fac parte manageri culturali, realizatori muzicali Radio România și reprezentanți ai Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.
Co-organizatori: Orchestrele și Corurile Radio, Asociaţia „Pro Valores”, Radio România Cultural, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.
NICOLAE SCURTU, FILOLOGUL CARE FACE CINSTE ŢINUTULUI NATAL
Nicolae Scurtu s-a născut pe 4 februarie 1951, la Văratic, comuna Agapia, judeţul Neamţ.
Este cunoscut datorită activităţilor sale de profesor, cercetător şi istoric literar, jurnalist, bibliotecar, arhivist, specialist în genealogie, numismatică şi heraldică, în studiul manuscriselor modeme şi contemporane, în literatura epistolară şi bibliologie.
A urmat clasele primare în sat, pe cele gimnaziale la Filioara, iar liceul abolvit este cel din Târgu Neamţ, „Ştefan cel Mare”. A urmat apoi Şcoala de Arhivistică şi Biblioteconomie, Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti.
A activat ca inspector la Institutul de Ştiinţe al municipiului Bucureşti şi în Minisgterul Educaţiei şi Cercetării.
A debutat literar în anul 1973, în publicaţia „Orizont”.
Doctor în filologie, este autor a peste o mie două sute cincizeci de articole şi studii de istorie literară publicate în ziare şi în revistele literare.
Dintre cărţile editate amintim aici: „Cercetări literare. Scriitori dâmboviţeni”, I-III; „Ion Stăvăruş şi contemporanii săi”; „Contribuţii de istorie literară”, I-III; „Autografe de la Nichita Stănescu”; „G. T. Kirileanu şi contemporanii săi. Scrisori către N. Iorga” şi Scrisori către Constantin Meissner”; „Întâlniri providenţiale. Magdalena Rădulescu, Ion Stăvăruş”.
Începând cu anul 2017, a participat la fiecare dintre ediţiile Premiului naţional pentru proză „Ion Creangă”, Opera omnia, manifestare organizată de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, venind la sesiunile de comunicări mereu cu lucruri inedite şi interesante despre opera marelui povestitor humuleştean.
Sursă de documentare: Constantin Tomşa –
„Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ”.
PERSONALITĂŢI ALE ARTEI PLASTICE NEMŢENE – GHEORGHE VADANA
Gheorghe Vadana s-a născut în ziua de 3 februarie 1931, la Poiana Largului, judeţul Neamţ. A fost profesor de desen inspector şcolar, director de şcoală (1967-1993) și cunoscut publicului larg ca artist plastic, având o personalitate complexă.
A absolvit Facultatea de Arte Plastice, Iaşi (1967) și a fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.
De-a lungul vieții artistice a participat la taberele de creaţie din ţară, la Tabara UNICEF, de la Hamburg (1972) și a avut numeroase expoziţii personale în străinătate, la Strasbourg, Hamburg, în Ungaria, în Spania, precum şi în toată ţară, la Voroneţiana (Suceava), la Galeria „Cupola” Iaşi, Chişinău, Bacău, la Gala Teatrului Naţional Bucureşti.
A expus anual la galeriile din Piatra-Neamţ şi la toate expoziţiile Filialei Neamţ a U.A.P. De asemenea, a participat la ediţiile Bienalei „Lascăr Vorel”.
Despre Gheorghe Vadana, criticul de artă Valentin Ciucă afirma: „Structură ponderată şi stenică, pictorul, dublat de o autentică vocaţie didactică, în ipostaza de creator s-a păstrat mereu în proximitatea realului ca punct liminar în dezvoltările artistice originale şi convingătoare. Pentru el, dialogurile multiple cu peisajul îndeosebi, revelat în special în campaniile de lucru în tabere de creaţie, sunt prilejul unor investigaţii privind structurile realului, percepute uneori din perspectiva unui liric, dar şi al unui narator pentru care farmecul devine o componentă majoră a privirii şi reflecţiei. Nu sondează dimensiunea abisală a locurilor şi se simte, luchianesc, îndrăgostit de ceea ce ochiul interior descoperă ca miracol. Tuşele tandre sau viguroase de colorist temperat alcătuiesc o construcţie mentală, de unde fiorul spontaneităţii nu lipseşte niciodată. Practic, bucuria de a se regăsi pe sine în spaţiul vast al naturii este compensaţia pentru un citadinism deseori stresant. Face din libertate un program social şi din fidelitatea faţă de motiv o strategie de lucru. Tablourile lui au întotdeauna un adresant ideal şi, de aceea, respectul pentru acesta nu-i îngăduie accesul în zonele disputabile ale soluţiilor post-moderne.”
De-a lungul carierei sale a primit numeroase distincţii. Printre ele se numără Diploma de Onoare a Comitetului de Cultură Neamţ, Premiul „Lascar Vorel“ pentru pictură și diploma de Cetăţean de Onoare al muncipiului Piatra-Neamţ.
Lucrările pictorului Gheorghe Vadana se află în muzee şi colecţii particulare din ţară şi din străinătate, precum S.U.A., Canada, Australia, Israel, Venezuela, Ungaria, Germania, Franţa, Belgia, Italia, Spania, Grecia, Turcia, Rusia, Republica Moldova.
