Credinţe populare: URSUL METEOROLOG
Primele trei zile ale lunii februarie sunt dedicate unor divinităţi preistorice numite Martinii de Iarnă, patroni ai urşilor. Cel mai puternic şi mai periculos dintre ei, Martinul cel Mare, este sărbătorit în ziua de 2 februarie, Stretenia sau Ziua Ursului. Este un timp favorabil pentru observaţii meteorologice şi astronomice, pentru prorocirea belşugului viţei-de-vie şi pomilor fructiferi.
Conform tradiţiei, ursul ar ieşi în această zi din bârlog să-şi privească umbra pe zăpadă. Dacă este frig, ceaţă şi nu-şi vede umbra, îşi dărâmă bârlogul, trage un joc, merge la râu, bea o gură de apă şi îşi vede de treburi prin pădure. Din contră, dacă timpul este frumos, e soare şi îşi vede umbra pe zăpadă intră din nou în bârlog pentru că iarna va mai dura 40 de zile.
În credinţele, basmele şi legendele populare, ursul este o fiinţă ciudată a pădurii: fată puii iarna, în timp ce alte vietăţi aşteaptă anotimpul călduros; dacă timpul e frumos, intră în adăpost, dacă este urât, îşi reia activitatea prin pădure; când găseşte punte peste râu o strică, când n-o găseşte dărâmă un copac şi pune punte. Oamenii au asociat acest comportament al ursului cu timpul capricios de la sfârşitul iernii şi începutul primăverii.
Moş Martin ar fi fost om, morar sau păstor în satul său. După ce a devenit urs, acesta a păstrat sentimente şi preocupări specifice oamenilor: iubeşte o femeie pe care o fură şi o duce la casa lui (bârlogul) din pădure, îşi construieşte adăpost pentru iarnă, prevesteşte vremea friguroasă sau călduroasă a anului etc. Un singur lucru nu ştie să facă: să aprindă focul.
Există o tainică legătură între viţa-de-vie patronată de Trifonul Viilor şi urşii patronaţi de Martinii de Iarnă, sesizată şi exprimată de popor prin zicala care compară vinul bun cu puterea ursului. Sărbătorile comune ale ursului şi viţei-de-vie de la începutul lunii februarie se suprapun peste două bioritmuri din natură: în pădure fată ursoaicele, iar în butucii viţei-de-vie şi în tulpinile pomilor fructiferi din podgorii şi livezi începe să se pună în mişcare seva.
Valentin ANDREI
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
Figuri marcante – NICU ALBU, PRIMARUL CARE A MODERNIZAT URBEA PIETREANĂ
Anii de „instrucţiune” şi de formare
Nicu N. Albu s-a născut pe 2 februarie 1853, la Piatra-Neamţ. A urmat cursurile primare în acest oraș, la Şcoala de Băieţi nr. 1, și apoi pe cele secundare, la Academia Mihăileană de la Iaşi, avându-i profesori pe Ştefan Micle, Ion Ionescu de la Brad, Gheorghe Apostoleanu etc. A absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Alexander von Humboldt“ Berlin, fiind unul dintre primii studenţi nemţeni care au studiat în Germania.
Anii petrecuţi de studentul Nicu Albu pe tărâm străin au fost folosiţi pentru a se îmbogăţi pe plan spiritual, pentru că mult timp l-a dedicat pentru a vizita muzee şi frecventa sălile de teatru şi de concert și pentru a studia la Biblioteca Naţională Germană ori pentru a asculta diverse conferinţe. O puternică impresie i-a provocat-o întâlnirea cu filosoful german Friedrich Nietzsche, în calitate de conferenţiar. Tot în acei ani, la Berlin, l-a cunoscut pe Mihai Eminescu.
În paralel, s-au pus bazele formării viitorului specialist în administraţia publică. A mers, pe perioada vacanţelor de vară, în Suedia, Austria şi Elveţia, acolo unde a putut lua cunoştinţă cu modul de organizare a muncii din noile fabrici din zonă, modul de administrare şi exploatare a pădurilor, de transport şi prelucrare a materialului lemnos.
Revenit acasă, pune în aplicare cunoştinţele dobândite în străinătate
Cum anii petrecuţi prin spitalele din Berlin şi împrejurimi l-au afectat, fiind impresionat de suferinţa bolnavilor, a hotărât, odată întors acasă, să se dedice muncii administrative. Începe ca arendaş al moşiilor din Roznov, Turtureşti şi Mărăţei și apoi s-a consacrat exploatărilor forestiere de pe valea Bistriţei şi a Tarcăului.
Cariera politică
Implicat în viaţa administrativă a ținutului Neamţ, Nicu Albu avea nevoie de susţinerea mai marilor vremii pentru a putea reuşi ceea ce-şi dorea să facă pentru comunitatea locală. Astfel că a intrat în politică, urmând o carieră care avea să se dovedească de succes, fiind, pe rând, deputat (1891-1894), prefect al judeţului Neamţ (1885-1888 şi 1895-1899) şi primar al urbei pietrene (1901-1904 şi câteva luni în 1907). După încheierea mandatului de primar a fost ales senator, între anii 1905-1907 şi 1907-1908.
Parcul „Cozla” îi poartă numele
Una dintre cele mai cunoscute acţiuni ale sale asupra urbei pietrene este amenajarea Parcului „Cozla“, proiect realizat în urma surpării solului de pe muntele din apropiere (mai 1897), ca urmare a ploilor abundente. Elaborarea proiectului a fost rezultatul eforturilor unui colectiv de ingineri şi arhitecţi, sub conducerea lui Nicu Albu, în colaborare cu specialişti din Austria, Germania, Elveţia şi Suedia, consultaţi prin intermediul ambasadelor din Bucureşti. În scopul evitării producerii viiturilor, s-a tăiat şi construit şoseaua care duce din strada Ştefan cel Mare până în vârful Cozlei Mici. Astfel a apărut foarte cunoscutul, pentru localnici, drum şerpuitor de piatră cubică. Pe primul platou, unde se află acum „Colibele Haiducilor”, s-a construit Pavilionul Cazinoului, iar pe al doilea platou au fost amenajate terasa Asociaţiei „Cercul Gospodinelor“ – organizaţie inaugurată în anul 1904, precum şi un teren de tenis de câmp.
Lămpi electrice pe străzile urbei
O altă importantă reuşită a mandatului de primar a lui Nicu Albu a fost introducerea curentului electric pe străzile oraşului (1894). Referitor la acest subiect este de subliniat că astfel Piatra-Neamţ a devenit prima urbe din Moldova electrificată. Însuşi Nicolae Iorga a fost încântat de cum arăta mica localitate nemţeană: „Piatra are o strălucire modernă, în armonie cu destinaţia sa de staţie de aer. Văzut noaptea, la lumina globurilor şi arcurilor electrice, oraşul este copleşitor, dar impresia de curăţenie şi civilizaţie se menţine şi ziua”.
Alte realizări notabile: trotuare, şosele, poduri, aducţiunea apei
În timpul cât Nicu Albu a fost primar, s-a terminat construirea şoselelor începute de Gheorghe Ruset-Roznovanu, s-au construit şapte poduri mari peste Bistriţa, şoseaua peste Petru-Vodă (Târgu-Neamţ – Valea Bistriţei), s-a introdus curentul electric în oraş, s-au amenajat Parcul „Cozla“ şi grădina zoologică, s-a pus la punct aducţiunea de apă potabilă, s-au construit străzi și trotuare, s-au extins liniile telefonice în judeţ și s-a mutat Gara pe actualul amplasament. În toate aceste realizări Nicu Albu s-a implicat în mod direct, ajutând cât de mult a putut.
De asemenea, primarul Nicu Albu a sprijinit apariţia publicaţiilor locale: „Mişcarea“, „Propăşirea“ și „Munca“.
Nicu Albu, cel mai destoinic primar al oraşului
Diagnosticat cu cancer, Nicu Albu s-a stins în ziua de 31 mai 1908, la Bucureşti.
El a rămas în conştiinţa comunităţii locale și la mai bine de o sută de ani de la moartea sa, este considerat drept cel mai destoinic primar al oraşului. Posteritatea îi păstrează o amintire plină de respect şi recunoştinţă. Astfel, în memoria lui, o stradă din municipiul Piatra-Neamţ şi una dintre şcolile gimnaziale (fosta Școală nr. 10) îi poartă numele.
În incinta Parcului Zoologic „Cozla“ există un bust care îl reprezintă pe cel mai vrednic primar al oraşului Piatra-Neamţ. Bustul lui Nicu Albu, realizat din bronz, de către sculptorul român Oscar Späthe, a fost inaugurat la 30 septembrie 1923, în prezența liderului liberal Ionel I. C. Brătianu.
OMAGIU ADUS MEMORIEI LUI GRIGORE CARAZA: „AIUD ÎNSÂNGERAT”
Este un volum de memorii al deţinutului politic Grigore Caraza. Un exemplu de păstrare a demnităţii umane în cei mai grei ani ai erei comuniste, cei de început. Autorul explică alegerea titlului prin faptul că „Aiud este cea mai însângerată temniță a neamului românesc, este mormântul atâtor luptători anticomuniști, este o metaforă a morții. Acolo a făcut osândă de neimaginat întreaga cremă a intelectualității din veacul trecut.
„În Cuvânt înainte al ediției a doua a cărții, cu o prefață de preot Gheorghe Calciu și o postfață semnată de Adrian Alui Gheorghe (Editura Conta, Piatra-Neamț, 2007), părintele Calciu afirma: „Înainte de a-l cunoaște, auzisem despre Grigore Caraza ca despre o persoană deosebită: un om cu o rezistență surprinzătoare la toate suferințele și ispitirile vieții de închisoare. (…) Grigore Caraza a rezistat fără compromis violenței, perfidiei, promisiunilor, tentației sentimentalismului. Nimic nu l-a mișcat, nimic nu l-a îndoit, nimic nu l-a frânt.”
În Postfață, scriitorul Adrian Alui Gheorghe spune despre cartea „Aiud însângerat”: „Cartea lui Grigore Caraza te lasă fără aer. O citești, te freci la ochi și crezi că e vorba de un vis urât, de un coșmar. (…) Grigore Caraza e un erou (și) pentru că a supraviețuit mașinăriei diabolice a torturii din închisorile politice din România.”
*
Grigore Caraza s-a născut în ziua de 1 februarie 1929, la Poiana Teiului, Neamţ. De profesie învăţător, a fost condamnat din motive politice de mai multe ori. A făcut peste 21 de ani de închisoare. Arestat şi trimis la Aiud, în 1949, pe când avea doar 20 de ani a fost eliberat în 1958, dar avea să mai suporte încă două detenţii tot la Aiud. A reuşit, la vârsta de 50 de ani, să obţină Diploma de bacalaureat. În 1980, a emigrat în Statele Unite, de unde a revenit în ţară în anul 2001.
Petre Ţuţea era de părere că, în închisoare, Grigore Caraza şi-a „exercitat profesia de român”. Experienţa de temniţă grea în închisorile comuniste a transpus-o în cartea „Aiud însângerat”, un document tulburător despre ceea ce a însemnat „holocaustul roşu” în România.
În 2007, Primăria i-a acordat Titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Piatra-Neamţ.
Grigore Caraza a trecut în eternitate pe 11 noiembrie 2014, la Piatra-Neamţ. Surse de documentare: Grigore Caraza – „Aiud însângerat” (Ediția a II-a, Editura Conta, Piatra-Neamț, 2007); Constantin Tomșa – „Personalități ale culturii din județul Neamț”.
Calendar popular 1 FEBRUARIE - TRIFONUL VIILOR, PATRON AL OMIZILOR, LĂCUSTELOR ŞI GÂNDACILOR
Trifonul Viilor, sărbătorit în Calendarul popular pe data de 1 februarie, este o reprezentare mitică mai mare peste omizi, lăcuste, viermi şi gândaci. în Muscel ziua se numea şi Trifonul Viermilor. Activitatea obişnuită din această zi era sfinţirea apei la biserică, apă cu care se stropeau apoi pomii din livezi.
Celebrat cu o zi înainte de sărbătoarea creştină numită Întâmpinarea Domnului (2 februarie), Trifonul Viilor este numit şi Năvalnicul. Acesta ar fi un fecior frumos, căzut din cer, care încurcă cărările fetelor frumoase şi nevestelor tinere. Când intra într-un sat, „toată partea femeiască nu-şi mai ţinea firea şi umblau buimace”. Năvalnicul ar fi speriat-o şi pe Maica Domnului când, la 40 de zile după naştere, mergea cu Pruncul la moliftă. Pentru necuviinţa sa, Preacurata l-a prefăcut, din fecior frumos ce era, în plantă de dragoste, blestemându-l: „Năvalnic eşti, Năvalnic să fii;/ între buruienile de dragoste eşti, Buruiană de dragoste să rămâi!”
Ziua era favorabilă vrăjilor care aduceau pagubă duşmanilor.
(Ion Ghinoiu, „Calendarul țăranului roman. Zile și mituri’,
Editura Univers Enciclopedic, Gold, București, 2020)
CREDINŢE ŞI PRACTICI POPULARE – AREZANUL VIILOR, CEREMONIAL BAHIC
În unele aşezări din sudul României se desfăşura, la început de februarie, un ceremonial bahic de origine tracică, numit Arezanul sau Gurbanul Viilor. Dimineaţa, bărbaţii mergeau la plantaţiile de viţă-de-vie, de obicei în săniile trase de cai. Înainte de plecarea din sat se striga: „Hai să mergem la Gurbanu!” Ajunşi în câmp, fiecare proprietar tăia de la viţa sa câteva corzi cu care se încingea peste piept şi îşi făcea cununiţă pe cap şi cingătoare la brâu. Dezgropa apoi sticla sau plosca cu vin îngropată toamna şi se întâlneau cu toţii în jurul focului aprins pe o înălţime. Acolo, în jurul flăcărilor, se mânca, se bea, se juca, se sărea peste foc şi se stropea vin peste jărăgaiul încins. Seara, bărbaţii se întorceau în sat cu făclii aprinse în mână şi continuau petrecerea pe grupe de familii. După numele obiceiului, este posibil să se fi jertfit acolo, în vechime, un animal, o oaie sau un berbec, din care se ospătau apoi participanţii.
CREDINŢE POPULARE – URSUL METEOROLOG
Primele trei zile ale lunii februarie sunt dedicate unor divinităţi preistorice numite Martinii de Iarnă, patroni ai urşilor. Cel mai puternic şi mai periculos dintre ei, Martinul cel Mare, este sărbătorit în ziua de 2 februarie, Stretenia sau Ziua Ursului. Este un timp favorabil pentru observaţii meteorologice şi astronomice, pentru prorocirea belşugului viţei-de-vie şi pomilor fructiferi.
Conform tradiţiei, ursul ar ieşi în această zi din bârlog să-şi privească umbra pe zăpadă. Dacă este frig, ceaţă şi nu-şi vede umbra, îşi dărâmă bârlogul, trage un joc, merge la râu, bea o gură de apă şi îşi vede de treburi prin pădure. Din contră, dacă timpul este frumos, e soare şi îşi vede umbra pe zăpadă intră din nou în bârlog pentru că iarna va mai dura 40 de zile.
În credinţele, basmele şi legendele populare, ursul este o fiinţă ciudată a pădurii: fată puii iarna, în timp ce alte vietăţi aşteaptă anotimpul călduros; dacă timpul e frumos, intră în adăpost, dacă este urât, îşi reia activitatea prin pădure; când găseşte punte peste râu o strică, când n-o găseşte dărâmă un copac şi pune punte. Oamenii au asociat acest comportament al ursului cu timpul capricios de la sfârşitul iernii şi începutul primăverii.
Moş Martin ar fi fost om, morar sau păstor în satul său. După ce a devenit urs, acesta a păstrat sentimente şi preocupări specifice oamenilor: iubeşte o femeie pe care o fură şi o duce la casa lui (bârlogul) din pădure, îşi construieşte adăpost pentru iarnă, prevesteşte vremea friguroasă sau călduroasă a anului etc. Un singur lucru nu ştie să facă: să aprindă focul.
Există o tainică legătură între viţa-de-vie patronată de Trifonul Viilor şi urşii patronaţi de Martinii de Iarnă, sesizată şi exprimată de popor prin zicala care compară vinul bun cu puterea ursului. Sărbătorile comune ale ursului şi viţei-de-vie de la începutul lunii februarie se suprapun peste două bioritmuri din natură: în pădure fată ursoaicele, iar în butucii viţei-de-vie şi în tulpinile pomilor fructiferi din podgorii şi livezi începe să se pună în mişcare seva. (Ion Ghinoiu)
File de istorie locală – CARAGIALE ŞI GREUTĂŢILE REVIZORULUI ŞCOLAR DE LA NEAMŢ
Continuăm astăzi periplul prin memoria culturală a finalului de veac XIX. Este ştiut faptul că la sfârşitul veacului al XIX-lea, între 1 octombrie 1881 şi 1 martie 1882, cunoscutul scriitor Ion Luca Caragiale a activat ca revizor şcolar pentru judeţele Neamţ şi Suceava. Numirea s-a făcut de către ministrul Instrucţiunilor Publice şi Cultelor, V.A. Urechia.
La Piatra soseşte noul revizor şcolar al judeţului
Plecând de la acest subiect, scriitorul Ion Cârnu propunea Editurii Nona un text mai amplu, care avea să se concretizeze în anul 1998 cu editarea plachetei Caragiale la Neamţ.
Din aceasta aflăm că în timpul revizoratului lui Caragiale funcţionau 62 de şcoli săteşti în care învăţau 1.649 de elevi (1.428 băieţi şi 221 fete). Un învăţător era retribuit cu un salariu lunar cuprins între 54 şi 81 lei.
La Piatra-Neamţ, sediul activităţii sale, „noul revizor locuieşte într-o cameră rezervată (de oaspeţi – n.n.) din dosul şi curtea băcăniei «Dornescu et C. Ionescu», unde lua masa şi se adăpostea când venea după inspecţiile lui de prin judeţ.” Acolo îl află pe Caragiale, noul revizor care tocmai făcuse un tur prin judeţ, viitorul primar al urbei pietrene, Dimitrie Hogea, pe atunci un june de numai 20 de ani. „L-am găsit zgribulind de frig şi stând pe un pat lângă sobă. A povestit cum pe un ger şi viscol puternic, abia a putut răzbate cu sania dinspre Târgu Neamţ până la Piatra, deşi fusese îmbrăcat cu o blană mare şi căciulă tot aşa de mare -pe care le împrumutase de la un dascăl din judeţ.”
Măsuri aspre dar necesare
Cercetând documentele epocii, scriitorul Ion Cârnu găseşte un raport din 7 decembrie 1881, al revizorului Caragiale adresat Prefectului de Neamţ, pe care îl citează integral în cartea sa: „Învăţătorul din comuna Urecheni îmi comunică că şcoala respectivă este stabilită nu într-un local special, ci în localul primăriei. De aici, rezultă neajunsuri însemnate pentru şcoală. Localul primăriei este toată ziua ocupat de funcţionari şi frecventat de public, ceea ce lipseşte şcoala de liniştea trebuincioasă şi astfel zădărniceşte cursul lecţiilor. Afară de aceasta, publicul nu este totdeauna bine pătruns de respectul datorat şcolii şi sentimentul de pudoare a copiilor. Se găsesc indivizi ce nu se sfiiesc a rosti cuvinte necuviincioase în auzul şcolarilor şi zădărniceşte silinţele învăţătorului pentru menţinerea disciplinei şi moralităţii în şcoală. Vă rog cu onoare, d-le prefect, binevoiţi spre îndreptarea acestor neajunsuri a ordona primăriei din Urecheni să închirieze numaidecât un local special pentru şcoală, după cum cere legea.”
Autoritar, Caragiale nu tolera incompetenţa
Un alt raport, din 6 februarie 1882, ni-l dezvăluie pe revizorul Caragiale intolerant cu incompetenţa. Are o severă luare de poziţie în cazul învăţătorului din Bălţăteşti, care era şi diacon la biserica din sat şi îşi neglija datoria de pedagog, deşi şi-o asumase benevol: „El este nevoit a face necontenit lipsuri de la şcoală pentru a nu lipsi de la biserică. Acest învăţător, şi mai înainte de a deveni diacon, îşi făcea foarte neregulat cursul şcolii, având rude şi daraveuri în Piatra. Lipsea întotdeauna câte două-trei zile de la şcoală. Astfel, Domnule Ministru, am crezut de cuviinţă a-l pune pe diaconul Grinţescu în disponibilitate şi a numi în locu-i la Bălţăteşti pe dl. Hanganu, normalist (absolvent al Şcolii Normale de la Iaşi, n.r.)”.
Prima şcoală din Dochia este datorată revizorului şcolar Caragiale
Tot din placheta Caragiale la Neamţ, semnată de Ion Cârnu, aflăm că în privinţa programei şcolare, Caragiale le recomanda învăţătorilor: „Puteţi întrebuinţa în şcoală orice cărţi aprobate de onor ministru, dând preferinţă, se-nţelege, acelora pe care din practică le veţi fi găsit mai metodice, conform programei oficiale de studii.”
Dovedind un ascuţit simţ al datoriei, revizorul şcolar de Neamţ ia atitudine, aflând, în urma unei petiţii a locuitorilor din Dochia: „Luând în considerare reclamaţia dochienilor, mă grăbesc a răspunde la ordinul Dvs. şi a vă arăta cu tot respectul că şi după părerea mea în comuna Dochia, comună bine populată şi depărtată de alte comune unde sunt şcoale, trebuie înfiinţată şcoala de care este vorba”. Urmarea: oamenii din Dochia îi datorează lui Caragiale înfiinţarea şcolii de acolo chiar din anul şcolar 1881-1882.
File de istorie locală – ION CÂRNU NI-L PREZINTĂ PE „CARAGIALE LA NEAMŢ”
„- Ce iubiţi mai mult?
- Călătoria cu tovarăşi deştepţi şi veseli!”
Pornind de la această axiomă a lui Ion Luca Caragiale, poetul şi scriitorul nemţean Ion Cârnu, din păcate prea devreme plecat din lumea aceasta, face placheta intitulată „Caragiale la Neamţ” (Editura Nona, Piatra-Neamț, 1998), o incursiune în memoria sfârşitului de veac XIX, atunci când celebrul scriitor a locuit, fie şi vremelnic, la Piatra-Neamţ. Sunt evocate perioada când scriitorul a fost detaşat la Neamţ ca revizor şcolar (1 octombrie 1881 – 28 februarie 1882), numit de V. A. Urechia, ministru al instrucţiunilor publice, precum şi câteva călătorii, excursii în ţinut, alături de alţi bucureşteni veniţi aici la invitaţia sa.
Replica venerabilului Nenea Iancu, amintită la început, era dată unui reporter bucureştean anticipând, fără să știe, un periplu prin Neamţ. Excursia pusă la cale de senatorul nemțean Alecu Șoarece (avocat de profesie), era anunțată invitaților în felul următor (text apărut, ne reanunță Ion Cârnu, în revista „Furnica”, la 13 ianuarie 1913):
„Mare excursiune română prin judeţul Neamţu (în patru zile: Joi 20 – duminică 23 august 1898)
Ziua I, joi 20 – Adunarea generală a comisiunii petrene. Primirea oaspeţilor bucureşteni la sosirea trenului 25, orele 8,10 dim. Schimb de discursuri. îmbrăţişări cordiale. Excursioniştii iau loc în trăsură. Sunt toţi veseii. Plecarea, 8,30 dim. Amiazi, dejun Văratic. În timpul zilei, vizită la Agapia; apoi Oglinzi. Aici li se administrează la toţi duşuri reci. Seara, cină, panţarolă, table, etc. Noaptea odihnă la Mănăstirea Neamţului.
Ziua II, vineri 21 – Dis de dimineaţă borş, moară de castraveţi acri sau simplu bicarbonat de sodă numai cu vin vechi. La Mănăstirea Neamţului, înainte de plecare, pentru dregere. Amiazi, la Petru-Vodă, 999 metri şi 33 centimetri d-asupra nivelului Mării Negre. Aici, dejun cu băutură; toţi sunt obligaţi a se ţine la înălţime până vor da din coadă-n vale. Seara, cină, panţarolă, table, etc. şi odihnă la Durău.
Ziua III, sâmbătă 22 – Dis de dimineaţă aceeaşi dregere ca şi ieri; apoi când soda îşi face efectul, un salut Ceahlăului.
Amiazi, dejun Hangu. Vizită la Bicaz. Seara, cină, panţarolă, o tăblicică etc. şi apoi odihnă la Tarcău.
Ziua IV, duminică 23 – iar dregere şi iar stricare, la Tarcău. Seara, reintrare triumfală în reşedinţa judeţului Neamţu.
N.B. – Pentru repatriarea bucureştenilor se va dezbate ulterior, luându-se în considerare gradul de zăpreală în care respectivii se vor afla la sfârşitul zilei a patra, când se-ncheie excursiunea oficială, rămânând ca la Moşi, afară din program, încă o zi pentru spălătura de ploscă.”
Ion Cârnu, în paginile aceleiași cărți, „Caragiale la Neamţ”, informează cititorul din viitorime că în acea perioadă funcţiona la Durău un cerc elitist de muzică, frecventat de personalităţile vremii din Moldova, pe care nenea Iancu le-a întâlnit la poalele Ceahlăului. „Aici se întâlneau G. Panu, un cunoscut om politic şi gazetar (l-a apărat pe Caragiale în presă în timpul «afacerii Caion»), soţia acestuia, o virtuoză interpretă de violină, sora ei, Elena Klein – pianistă, absolventa Conservatorului din Paris, violoncelistul Lobel, Delavrancea, Iancu Bacalbaşa şi mulţi alţii. Se discuta politică, se făceau comentarii artistice într-un antren deosebit. Caragiale era un mare cunoscător şi iubitor de muzică şi se spune că era un vizitator obişnuit aici.”
Urmându-și propriul țel („Am încercat să reconstituim cadrul epocii de atunci, în parte uitată sau necunoscută de noi. Marii creatori au fost oameni obișnuiți, neobișnuită a fost creația lor.”), înspre finalul plachetei, Ion Cârnu face și o dezvăluire: „Cum este de-nţeles, la Piatra-Neamţ Caragiale avea foarte mulţi prieteni pe care-i vizita şi la care era găzduit foarte des. Cunoaştem dintre aceştia familia Constantin şi Zulnia Isăcescu, moşieri trecuţi în uitare datorită acţiunii lor anti Hogaş, deşi el a fost un bun primar şi ea o profesoară de excepţie. Zulnia Isăcescu era o femeie inteligentă şi cultă, literată, membră a societăţii «Asachi», căreia i-a mărturisit pentru prima dată cu entuziasm că a găsit conflictul pentru noua sa piesă, «O scrisoare pierdută». Ideea că de la ea s-a creionat personajul coana Joiţica depăşeşte cadrul de ipoteză.”
Ultima vizită a lui Caragiale la Neamț, ne arată cartea, s-a produs în primăvara anului 1908, fiind citată revista „Neamul românesc”, din 4 mai, care semnala că scriitorul a ținut aici o conferință publică intitulată caragialesc: „Despre feliurite lucruri”.
CALENDAR POPULAR – CEI TREI CRAI (TRISFETITELE)
Trisfetitele, sau Cei Trei Crai, este denumirea populară a sărbătorii celor trei ierarhi celebraţi în Calendarul ortodox în ziua de 30 ianuarie: Vasile, Grigore şi Ioan. Ei sunt recunoscuţi ca mari dascăli ai creştinătăţii, cunoscători ai ştiinţei şi filozofiei vremurilor în care au trăit. Pentru a stăvili dezbinările care începuseră să se ivească între credincioşi, celor trei ierarhi li s-au rezervat, pentru împăcare, una şi aceeaşi zi de celebrare: 30 ianuarie. Astfel, sărbătorindu-i împreună, Biserica ortodoxă le recunoaşte şi le apreciază deopotrivă înţelepciunea, dreapta credinţă în Iisus şi lupta împotriva ereticilor.
Cinstindu-i, domnul Moldovei Vasile Lupu le-a înălţat în Iaşi cunoscuta biserică Trei Ierarhi.
Poporul îi asociază cu doctorii făcători de minuni şi vindecători de boli omeneşti.
Local, pentru a nu le aduce incendii, boli şi pagubă, Cei Trei Ierarhi erau sărbătoriţi prin interdicţii la muncă.
Lor li s-au dedicat grupul de stele din mijlocul Constelaţiei Orion, numit şi Cei trei Crai, Craii de la Răsărit sau Cingătoarea Regelui. În asociere cu alte stele din apropiere, Trisfetitele formează Rariţa (Plugul cu Grebla), Sfredelul Mare (Spiţelnicul), Toiegele.
RECITAL CAMERAL ÎN STAGIUNEA MUZICALĂ
După evenimentele dedicate omagierii Poetului Național, Stagiunea muzicală 2024-2025 continuă cu RECITALUL CAMERAL susținut de violonistul Adrian GHEORGHIU și pianista Ioana Laura TURTĂ-TIMOFTE.
Programul muzical cuprinde lucrări compuse de Claude Debussy (Sonata pentru pian și vioară în sol minor), Edvard Grieg (Sonata pentru pian și vioară nr.3, în do minor, op.45), Cesar Franck (Sonata pentru pian și vioară în La Major) și Camille Saint-Saëns (Introducere și Rondo Capriccioso, op.28).
Evenimentul va avea loc miercuri, 29 ianuarie 2025, la sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț. Intrarea la acest eveniment muzical este liberă în limita locurilor disponibile.
Organizatorii recitalului cameral sunt, în parteneriat, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț și Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț,
***
Violonistul Adrian Gheorghiu este în prezent artist instrumentist-vioară în cadrul orchestrei simfonice a Filarmonicii „Moldova” Iași.
A absolvit studiile licențiale și master la clasa prof. univ. dr. Bujor Prelipcean.
Are în palmares premii la concursuri naționale și internaționale, precum și mai multe participări la cursuri de măiestrie pentru violoniști de talie internațională, sub îndrumarea unor maeștri ca: Florin Paul, Herwig Zack, Gyorgy Pauk.
Din 2011, a început colaborările cu orchestra simfonică a Filarmonicii „Moldova”, iar în 2016 a devenit angajat al acestei prestigioase instituții naționale.
Ioana Laura Turtă-Timofte este asistent universitar doctor la Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice, din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu”, Iași și profesor de corepetiție la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din același oraș.
Și-a definitivat studiile de licență și master la Universitatea de Arte „George Enescu”, la secția pian, sub îndrumarea prof. univ. dr. Gabriela Lipceanu și conf. univ. dr. Luminița Constantinovici.
În perioada 2012-2014, a colaborat cu Opera Națională Română din Iași, în calitate de maestru-corepetitor. În anul 2019, a obținut titlul de Doctor în muzică, cu calificativul Summa cum laude, sub egida aceleiași universități și coordonarea științifică a prof. univ. dr. habil. Leonard Dumitriu.
De-a lungul întregii sale cariere profesionale, a susținut numeroase recitaluri și concerte în cadrul mai multor evenimente importante organizate de instituții de cultură din Iași, Bacău, Piatra-Neamț, Bârlad, Botoșani. De asemenea, a obținut zeci de premii, diplome și certificate de recunoaștere internațională cu elevii și studenții pe care îi pregătește, performanțele lor fiind recunoscute la numeroase concursuri și masterclass-uri organizate la nivel național și internațional: Suceava, Piatra-Neamț, Galați, Odessa, Lyon.
În anul 2016, a format duo-ul de muzică de cameră „T&S Piano Duo”, împreună cu prof. Ana Șnaider, câștigând Premiul I la „Medici International Competition” (2023), Premiul II la „Beethoven Young Musician Competition” (2023), Premiul III la „London Classical Music Competition” (2023).