Simbioza artelor la Piatra-Neamț, de Ziua Culturii Naționale „ETERNUL EMINESCU” CELEBRAT DE ACTORUL CRISTIAN IACOB ȘI MUZICIANA IRINA RĂDULESCU
De Ziua Culturii Naționale poezia, muzica și artele vizuale se împletesc din nou pentru a deschide seria de evenimente organizate în anul 2025 de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț. În parteneriat cu Asociația Culturală „Pro Valores”, va avea loc un recital de poezie și muzică, prefațat de o călătorie în lumea culorilor și formelor, prin intermediul vernisajului unei expoziții de pictură, dar și prin prezentarea cărții „Policromii”. Pe scenă vor urca doi artiști de primă mărime ai vieții culturale românești: actorul Cristian Iacob și marimbafonista Irina Rădulescu. Acestora li se alătură artistul plastic nemțean Mircea Titus Romanescu, cel care propune publicului o retrospectivă a celor mai valoroase lucrări create în cei 75 de ani de viață.
Evenimentul, care beneficiază de finanțarea Consiliului Județean Neamț, se va desfășura miercuri, 15 Ianuarie 2025, la sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, ora 17:00.
Intrarea la eveniment, al cărui partener este Uniunea Artiștilor Plastici din România, se face pe bază de invitație, care poate fi ridicată de la sediul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, strada Ștefan cel Mare nr. 3A, Piatra-Neamț. Relații, la telefon 0233.214.026.
Actorul CRISTIAN IACOB este recunoscut pentru ușurința cu care strălucește în teatru, film sau televiziune. Este un actor care trăiește cu pasiune fiecare rol, transmițând emoție pură și autentică. Este o vedetă a Teatrului Mic din București, o figură emblematică a teatrului și filmului românesc, apreciat pentru talentul, carisma și contribuția sa la cultura națională. Cristian Iacob este unul dintre actorii care știu să se apropie de poezie.
S-a născut în ziua de 18 octombrie 1968, la Galați. A absolvit Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” București, în anul 1992. Printre premiile obținute amintim: „Cel mai bun actor în rol principal” pentru interpretarea rolurilor Zanetto Veneţianul, Zanetto Marinarul şi Zanetto din Bergam în spectacolul „Trei gemeni veneţieni” (de Antonio Collalto, regia: Nona Ciobanu), în cadrul Festivalului Național de Comedie Galați, 2015; Premiul pentru interpretare masculină cu rolul Matei din filmul „În film, la Nașu’ ” (regia: Christina Iacob), Dublin 2013; Premiul „Makhila de bronz”, Premiul de interpretare pentru rolul Pepe din filmul „Pepe și Fifi” (regia: Dan Pița), Aracachon, 1995; Premiile UCIN (1994) și „Pro Victoria” (1995) pentru rolul Pepe din filmul „Pepe și Fifi” - 1994.
De curând, a strălucit pe scena Teatrului Mic din București, în rolul Alexei Alexandrovici Karenin din „Anna Karenina”, după Lev Tolstoi (regia și scenografia: Dumitru Acriș). Aceasta a fost ultima premieră a anului 2024.
IRINA RĂDULESCU este un artist neobosit, dedicat percuției și în special marimbei, instrument care a consacrat-o, atât ca solistă, cât și în diferite ansambluri camerale și ca membru al orchestrelor simfonice din România.
În 2019, absolvă bursa de studii Erasmus la Academia de Muzică „Janacek” din Brno, Cehia, la clasa prof. univ. dr. Martin Oprsal și este invitată în proiectul „Transylania Live” – o serie de concerte în care a premiat două lucrări dedicate marimbei, de către compozitoarea Sabina Ulubeanu. În 2018, a primit diploma și bursa de excelență pentru întreaga activitate, din partea Universității Naționale de Muzică București, și a participat la Festivalul de Improvizație Contemporană „Metric”, desfășurat la Glasgow. În vara aceluiași an câștigă Premiul al doilea și Premiul special al juriului în Competiția Internațională de la Tokyo.
Cu o prezență scenică și o maturitate artistică cuceritoare, Irina Rădulescu este invitată permanentă, încă din 2013, la festivaluri precum „Săptămâna Internațională a Muzicii Noi” sau „Meridian”, alături de ansambluri prestigioase - „Archaeus”, „Profil”, „devotioModerna”, „pasClassique” și „Game”.
În 2016, a realizat un album intitulat „Power vibes - Azul”, alături de vibrafonistul Alexandru Anastasiu și de flautista Ioana Turcu.
Una dintre cele mai mari realizări ale tinerei artiste este înființarea și, totodată, managerierea duo-ului „PERCUSSIONescu”, singura formație camerală de percuție din România, axată pe instrumente melodice de percuție, respectiv marimba și vibrafonul.
MIRCEA TITUS ROMANESCU s-a născut în ziua de 16 august 1950, la Piatra-Neamț. Între anii 1969 - 1974 a urmat Institutul Politehnic Bucuresti. Are lucrări în muzee și colecții de artă: Muzeul de Istorie București; Muzeul de Artă Bârlad; Muzeul de Artă Piatra-Neamț; Colecția Institutului Cultural Român de la Viena; Colecția Asociației „La Francophilie”, Paris; Colecția Primăriei din Kromeritz, Republica Cehă; Colecția Ambasadei României la Praga; Muzeul de Artă „Sharjah” (Emiratele Arabe Unite); Colecția Institutului Cultural Român de la Veneția; Colecția AFIAP – Mahares, Tunisia; Colecția Institutului Cultural Român București.
În 2017, a înființat Fundația „Mircea Titus Romanescu”, sub egida căreia a organizat simpozioane, tabere, expoziții și tipărit pliante și albume de artă.
Cartea „Policromii”, scrisă de Sebastian Crăciun, are o prefață semnată de criticul de artă Marius Tița, a apărut la Editura Babel din Bacău și cuprinde 30 de interviuri cu personalități din lumea artelor vizuale, precum: academicienii Răzvan Theodorescu și Mircia Dumitrescu, pictorii: Mariana Papară (artist emblematic din Piatra-Neamț), Petru Lucaci, Gheorghe Dican, Felix Aftene, Tudor Zbârnea, sculptorii: Bata Marianov, Liviu Mocan, artistul sticlar Ioan Tămâian, vitralista Amalia Verzea, artistele vizuale Ana Lupaș și Cela Neamțu, directorul Muzeului Național de Artă Contemporană – Călin Dan, criticul și istoricul de artă Pavel Șușară sau Laura Mesina – co-fondatoare a Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii (CESI). Apariția acestui volum sprijină campania „Viitorul artei”. Toate încasările rezultate se vor transforma în premii pentru tinerii artiști plastici, la Concursul „Martha Bibescu”, organizat de Asociația „Pro Valores” la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, în luna mai 2025.
MIHAI EMINESCU CELEBRAT ÎN CADRUL STAGIUNII MUZICALE
Cu prilejul împlinirii a 175 de ani de la nașterea Poetului Național, Mihai Eminescu, parteneriatul dintre Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț, Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” Neamț și Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, propune publicului un nou eveniment în cadrul Stagiunii 2024-2025 - recitalul Muzică și Poezie, susținut de studenții clasei de canto coordonată de conf. Univ. dr. Gabriela Pepelea și cdai. Marinela Nicola-Pahoncea. La pian, lect. univ. dr. Cristina Șoitu și lect. univ. dr. Oana Cărbunariu.
Spectacolul va avea loc joi, 16 ianuarie 2025, ora 17:00, la sala Cupola a Bibliotecii Județene „G. T. Kirileanu” Neamț. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
OMAGIU ADUS ARTISTULUI PLASTIC AURELIA GHIAŢĂ-VASILIU
Aurelia Ghiaţă-Vasiliu s-a născut la 9 ianuarie 1896, la Piatra-Neamţ.
A fostun artist plastic de renume naţional. A absolvit Academia de Arte Frumoase Iaşi (1921).
O perioadă a profesat ca profesor de desen la Şcoala Normală de Învăţătoare din Piatra-Neamţ.
A deschis prima expoziţie de artă decorativă (panouri pe pânză de in şi proiecte) la Bucureşti, în anul 1927.
Ulterior, a avut o serie întreagă de alte expoziţii, dintre care reţinem aici: Salonul Oficial de Arhitectură şi Arte Decorative (Premiul I), expoziţiile de la Barcelona (1930, medalie), Paris (1937), New York (1939), Milano (1940 şi 1957), Bienala de Arte Decorative Bucureşti (1954 şi 1956).
În 1970, Aurelia Gheaţă-Vasiliu donează statului român întreaga colecţie de lucrări şi un imobil spre a deveni Casa „Dimitrie şi Aurelia Gheaţă”, care, oficial, a devenit muzeu în 1994.
O parte din creaţiie artistei se află în Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ.
A trecut în eternitate în 1972, la Bucureşti.
FESTIVALUL DE DATINI ȘI OBICEIURI DE IARNĂ „STEAUA SUS RĂSARE”, Ediția A 54-A 28 Decembrie 2024
Sâmbătă, 28 decembrie 2024, în organizarea Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, va avea loc a 54-a ediţie a tradiţionalului Festival de datini şi obiceiuri de iarnă „Steaua sus răsare”. Începând cu ora 16:00, pe traseul Piața Ștefan cel Mare – Hotel „Ceahlău” – Muzeul de Istorie – Casa de Cultură a Sindicatelor – Teatrul Tineretului va avea loc parada formaţiilor participante, urmată de spectacolul acestora (ora 17:00) pe scena amplasată în Piața Ștefan cel Mare.
Alaiul din paradă va fi deschis de Urșii de la Asău (județul Bacău), Fanfara lui Andrii (Roman), Ceata de la Volovăț (județul Suceava) și Ansamblul folcloric „Floricică de la munte”. Vor mai fi prezente, pe străzile centrale ale municipiului Piatra-Neamț, trupele Alaiul de datini „Răzeșii Cracăului și Năvala urșilor” (Girov, Neamț), Alaiul plugușorului „Sumănarii” din Trifeşti (judeţul Neamţ), Alaiul de datini și obiceiuri de iarnă al comunei Răucești (Neamț), Ansamblul folcloric „Comorile Neamţuluiˮ Piatra-Neamț, Ansamblul folcloric „Brâul roșuˮ Piatra-Neamț, Ansamblul folcloric „Codrii Neamţuluiˮ Piatra-Neamț, formația „Căiuții de la Rediuˮ (Neamț), Ansamblul „Codrii Stânișoareiˮ (Borca, Neamț), Formația „Urșii Giroveniˮ (Neamț), „Căiuții de la Mărgineniˮ (Neamț), „Buhaiul de fete de la Boișteaˮ (Petricani, Neamț), Ansamblul folcloric „Străjerii munteluiˮ (Farcașa, Neamț).
Formații participante la ediția anului 2024
URŞII DE LA ASĂU (județul Bacău)
Originea jocului ursului la Asău se pierde mult în timp. În anii ‘60, Gavrilă Nicodim organizator cunoscut al cetei de urşi, a adus pentru întâia dată bătaia cu două ciocănele la o tobă mai mare, obicei copiat de la nişte prieteni din Dărmăneşti. Bătaia ritmică, specifică Asăului, este creaţia lui, rămânând unică şi reprezentativă. Gavrilă Nicodim a strâns pentru prima dată mai multe piei de urs – opt – şi a avut ideea jocului ursului pe par, joc moştenit şi azi de asăuani, devenit specific comunei. În prezent, fiul acestuia, Daniel Nicodim, încearcă să ducă mai departe tradiţia moştenită de la tatăl său, ajungând să strângă un număr impresionant de oameni – 60. Ceata urşilor de la Asău participă acum la fiecare festival important de datini şi obiceiuri româneşti.
ALAIUL DE DATINI „RĂZEȘII CRACĂULUI ȘI NĂVALA URȘILOR” (Girov, Neamț)
Acum câțiva ani, în preajma Sărbătorilor de iarnă, în satul Boțești erau puțini colindători, dar totodată și mulți tineri dornici să ducă tradițiile mai departe. Momentul înființarii grupului s-a petrecut în seara de 31 decembrie 2016, când s-au întâlnit cetele de urători în fața casei preotului satului, din pură coincidență. A fost clipa în care s-a hotărât unirea cetelor.
De atunci, an de an, grupul a funcționat în perioada sărbătorilor de iarnă, încercând mereu să fie din ce în ce mai buni.
Povestea tradițiilor pe care le prezentă – Jocul caprei și al cerbului, Dansul căiuților, Urături și strigături, Năvala urșilor –, a pornit în Ajunul Anului Nou 2020, când, umblând pe ulițele satului Boțești la urat, grupul s-a întâlnit cu un bătrân, care a povestit întâmplări din viața lui: omul avea o turmă de oi și capre cu care umbla prin lume. A fost atacat deseori de urși și lupi, și-a pierdut o parte dintre animale, altele i-au murit și a rămas singur.
Pornind de la această povestire, s-a creat un scenariu cu urături și cu obiceiurile din zona Girovului, îmbogățindu-le și creionând un moment artistic original.
ALAIUL PLUGUȘORULUI „SUMĂNARII” DIN TRIFEŞTI (judeţul Neamţ)
Formaţia “Sumaarii” din Trifeşti s-a înfiinţat în 1971, atunci când, descoperind frumuseţea sumanelor ţinute în lăzile de zestre ale bătrânilor satului, învăţătorul Dumitru Stoean a avut iniţiativa organizării unei formaţii care să reprezinte comuna Trifeşti la una dintre primele ediţii, cea din 1972, ale Festivalului de Datini şi Obiceiuri de la Piatra-Neamţ. Autenticitatea şi frumuseţea costumelor din Trifeşti i-au impresionat pe cei de la Televiziunea Română, acolo unde „Sumanarii” au fost invitaţi în 1973. Au urmat participări la festivaluri de la Iaşi, Constanţa, Sf. Gheorghe, Alba Iulia, spectacole la „Muzeul Ţăranului” din Bucureşti sau în Republica Moldova. Grupul este format din douăzeci de urători de vârste care se întind pe parcursul a trei generaţii. Aceştia poartă sumane care au peste o sută de ani vechime, confecţionate de meşterul Habagiu, cel care, din păcate, n-a lăsat nimănui moştenire secretul meşteşugului său, ceea ce face cu atât mai preţioasă costumaţia urătorilor. Sumanele sunt ţesute din lână bătută şi sunt cusute manual cu şnur tot din lână. Din recuzita grupului nu lipsesc dobele, buhaiul, harapnicele, zurgălăii, cârâitoarea, fluierul, şi cornul de vânătoare.
ALAIUL DE DATINI ŞI OBICEIURI DIN COMUNA RĂUCEŞTI (Neamţ)
Datinile şi obiceiurile cu caracter ludic sunt încă extrem de bine reprezentate în folclorul din comuna Răuceşti. Analizate prin prisma fenomenului folcloric, alaiurile de datini şi obiceiuri din satul Oglinzi, dovedesc o vechime care se pierde în primele manifestări rituale caracterizate prin sincretismul expresiei – joc, text, cântec.
Ceea ce este de remarcat, ca o caracteristică definitorie a acestor manifestări în satul Oglinzi, este larga lor răspândire şi buna conservare a materialului folcloric. Acest lucru dovedeşte că fenomenul de creaţie a funcţionat şi probabil funcţionează şi în prezent. Aşa se poate explica existenţa diverselor tipuri de capră – capră tânără, capră bătrână. Mesajul ritual iniţial rămâne acelaşi, schimbându-se doar forma de transpunere artistică. Jocul caprei de Anul Nou comportă anumite particularităţi: Capra bătrână din Oglinzi este formată din tineri cu măşti de moşnegi, care strigă la capră. Originalitatea momentului este dată de folosirea cârjelor contorsionate.
Formaţia din Răuceşti este coordonată de profesorul Gheorghe Smău.
ANSAMBLUL FOLCLORIC „COMORILE NEAMŢULUIˮ
A fost înfiinţat de catre profesor-coregraf Anda Maria Acristinei în anul 2008. Aceasta, din dragoste pentru jocul si cântecul popular, a strâns în jurul său tineri cu vârste cuprinse între 4 şi 30 de ani, punând astfel bazele unui ansamblu de dansuri populare româneşti. Talentul coregrafului şi eforturile dansatorilor au rodit apoi în numeroase reprezentaţii la nivel local, judeţean, naţional, pentru ca ulterior ansamblul să efectueze turnee şi să participe la concursuri şi festivaluri internaţionale în Franţa, Spania, Turcia, Grecia.
Intenţia Ansamblului folcloric „Comorile Neamtului” este de a prezenta o imagine despre cultura tradiţională şi obiceiurile judeţului Neamţ, dar şi din alte regiuni ale ţării.
ANSAMBLUL FOLCLORIC „BRÂUL ROȘUˮ
Fondat în anul 2017, ansamblul aparține Asociației culturale folclorice „Nae Rotariu”. Are în componență persoane tinere care își propun să promoveze dansul și tradițiile folclorice românești. În atenția ansamblului se află și dansurile minorităților etnice din România.
Ansamblul valorifică deopotrivă obiceiuri și tradiții de nuntă, de iarnă și ale altor sărbători importante ale românilor.
Din palmaresul grupului, am reținut participarea la evenimentul prilejuit de înfrățirea comunei Gârcina (Neamț) cu localitatea Vailly sur Sauldre din Franța; participarea spectacolul la „Duelul Ansamblurilor”, din cadrul emisiunii „La Măruță”, în Decembrie 2017 și în Ianuarie 2018; participarea la concursul „Cântec și joc strămoșesc” (Ocna Mureș), obținând locul II; participarea, ca partener, la proiectului „Trăim și simțim românește. La frați nu se pun hotare”, dedicat Centenarului Marii Uniri, proiect inițiat de Școala gimnazială numărul 8 din Piatra Neamț și de două școli din Chișinău și satul Izvoare din Republica Moldova; participarea la concursul „Nestemate populare pe Plaiuri nemțene: Valerica Patrichi”, obținând Trofeul concursului regional; participarea la Festivalul internațional de folclor „În grădina cu flori multe” (Cernăuți, Ucraina), competiție la care Ansamblul „Brâul Roșu” a obținut locul II; participarea la concursul „De Dragobete, iubește românește” (Tașca, Neamț), obținând Premiul de Excelență; participarea la Festival concurs „Flori în Bucovina” (Rădăuți, Suceava), cucerind locul I; participarea la Concursul interjudețean de folclor „Șezătoarea copiilor” (Fălticeni, Suceava), obținând locul I.
Coregrafa Ansamblului folcloric „Brâul Roșu” este Cătălina Dumitrachi, născuta într-o familie de dansatori și culegători de folclor din zona județului Neamț. Ea a reușit să pună în valoare jocurile populare din ținutul natal, precum și din celelalte regiuni ale Moldovei, chiar și din patrimoniul muzical-coregrafic etnic și european, cum ar fi cel machedonesc, țigănesc, grecesc, bavarez.
ANSAMBLUL FOLCLORIC „CODRII NEAMŢULUIˮ
Ansamblul a fost înființat în anul 2009 la inițiativa coregrafului Sebastian Coroi și are în repertoriu suite de dansuri din judetul Neamt, dar și din alte zone ale țării, remarcându-se de-a lungul anilor la numeroase spectacole și festivaluri atât în țară cât și în străinătate, participând în cadrul multor emisiuni TV. În anul 2017, a participat de doua ori la Festivalul de Folclor din Bruxelles, reprezentând cu mândrie și profesionalism județul Neamț.
Grupul folcloric aparține Asociaței culturale omonime, având în componența sa un număr de zece soliști-colaboratori și o medie de cincizeci de dansatori, de diferite vârste, cu diverse activități profesionale la bază. Din anul 2009 și până în prezent, reușește să se autofinanțeze și să achiziționeze costume din mai multe zone ale țării și recuzita necesară susținerii multor spectacole pe parcursul anului.
Ansamblul colaborează, de la sfârșitul anului 2017, cu orchestra „Rapsozii Neamțului” din Piatra-Neamț, condusă de dirijorul Daniel Iorgu-Bulai.
„CĂIUȚII DE LA REDIUˮ (Neamț),
Prezentul grup de căiuți este format din persoane de diferite vârste cuprinse între 16 și 52 de ani. Prezența celor mai în vârstă reprezintă și o motivație pentru cei mai tineri de a păstra tradiția mai departe. Grupul acesta se reactualizează în fiecare an cu noi membri (cei mai bătrâni predau ștafeta celor mai tineri) dornici să reprezinte cu drag tradiția și portul popular. Pentru noi acest obicei reprezintă și un mod de a fi uniți ca și sat, dar pe de altă parte, dorim și să oferim un zâmbet celor care ne privesc și totodată să marcăm trecerea dintre ani cu voioșie.
ANSAMBLUL „CODRII STÂNIȘOAREIˮ (Borca, Neamț) este coordonat artistic de Dumitrela Petrescu și Marcela Bondar. Grupul a obținut Trofeul secțiunii formațiilor de dansuri populare și Premiul I (secțiunea grup folcloric) la Concursul „Vacanțe artistice”, Premiul I la concorsul „Multitalent Show”, Premioul II la competiția „Ritmuri de toamnă”, Locul II la competiția de la Durău, „Tânăr și liber”.
De asemenea, a mai participat la „Festivalul Haiducilor” de la Grințieș, la Sărbătoarea teritoriului GAL, de la Ceahlău, la Târgul „Tradiții și gastronomie” Farcașa.
Grupul a fost invitat de diverse televiziuni să participle la înregistrări alături de interpreți consacrați ai folclorului românesc.
„URȘII GIROVENIˮ (Neamț)
Formația a fost înfiinţată, ca ansamblu de teatru folcloric, în octombrie 2001, de către directorul de atunci al Căminului Cultural Girov, Constantin – Bucur Olariu.
Acesta, în calitatea sa de instructor al formaţiei, ne-a declarat: „având în vedere răspândirea şi tradiţia sa în localitate, s-a considerat dansul ursului reprezentativ pentru comuna Girov. Membrii formaţiei au fost selectaţi, pentru început, în special din rândul elevilor şcolii din comună Girov, un rol important în selecţie avându-l doamna profesor Marineta Olariu. Urşii Giroveni valorifică în fapt o veche tradiţie locală, mergând în timp până la un ritual cu semnificaţie magică, de sorginte geto-dacică, după opinia cercetătorilor etnografi, cei care studiază acest tip de obiceiuri. Formaţia are în componenţă un număr variabil (de la doisprezece la douăzeci şi patru) de „urşi”, o „baba vrăjitoare” şi un ursar.”
Încă din primul an de la înfiinţare, „Urşii Giroveni” au avut un succes deosebit, astfel încât în anul 2002 formaţia a participat la renumitul Festival Naţional de Datini şi Obiceiuri de la Braşov, reprezentaţia de acolo fiind foarte apreciată. Participarea braşoveană n-a fost singulară. Constantin – Bucur Olariu completează: „în perioada 2001-2011, urşii din Girov au participat la alte festivaluri judeţene sau naţionale, precum Sibiu, Făgăraş, Bucureşti, Bacău, Iaşi, Roman, Roznov, Hanu Ancuţei, Piatra-Neamţ, obţinând numeroase premii.”
„CĂIUȚII DE LA MĂRGINENIˮ (Neamț)
Venind din vechime şi păstrat de generaţii întregi, care i-au conservat originalitatea până astăzi. jocul căiuţilor reprezintă cartea de vizită a obicieiurilor de Anul Nou.
Din suita de obiceiuri strămoşeşti, specifice răspântiei dintre ani, acesta se detaşează prin ţinută etnofolclorică şi originalitate. Formaţia de căiuţi are în componenţa tineri cu vârstă cuprinsă între 15 şi 20 ani. Cel mai adesea, jucătorii de căiuţi sunt echipaţi cu capete de cal lucrate din lemn şi îmbrăcate cu pânză roşie, la care sunt adăugate şi alte elemente ornamentale (oglinzi, peteală, canafi, panglici). Pentru a fi purtat în timpul jocului, capul de cal este fixat înt-un suport de lemn acoperit cu o fustă din material de lână (ţol de macat) şi îmbrăcat cu prosoape cusute de mână.
Tinerii care joacă căiuţii se desfăşoară liniar, faţă în faţă, conduşi de un căpitan.
Jocul căiuţilor din Mărgineni face parte din ansamblul folcloric “Muguraşii Mărginenilor”. În această formulă a participat zilele trecute la Festivalul de colinde de la Covasna, acolo unde a obţinut locul I. Remarcabile au fost şi prestaţiile din cadrul Festivalulrilor de colinde de la Tazlău (decembrie 2011), Roznov, Ceahlău (decembrie 2012).
ANSAMBLUL FOLCLORIC ,,STRĂJERII MUNTELUI” (Farcaşa, judeţul Neamţ)
De la poalele Munților Stânișoarei vine să colinde Ansamblul folcloric ,,Străjerii muntelui” din satul Farcașa. An de an, gospodarii și tinerii localnici, care iubesc și păstrează credința și tradiția strămoșească, se adună, asemenea dacilor, în costume populare și merg cu Capra, bucurând Valea Bistriței și nu numai cu cântecele și costumele lor, unice prin frumusețe, autenticitate și profunzimea folclorică. Prin ceea ce fac de Sărbători, an de an, fărcășenii păstrează vie datina străbună și credința populară milenară, care îi ghidează în viața și le oferă o identitate românească și creștină autentică, indiscutabilă.
ANSAMBLUL FOLCLORIC „FLORICICĂ DE LA MUNTE” al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamţ
Înfiinţat în 1971, Ansamblul s-a consacrat, în timp, ca unul dintre cei mai importanţi păstrători de cultură tradiţională românească. De patru decenii, ansamblul nemţean cutreieră Europa, ducând cu el frumuseţea dansurilor, cântecelor şi a costumelor populare româneşti. În palmaresul Ansamblului se află distincţii obţinute la manifestări prestigioase din ţară şi din întreaga Europă: Festivalul Internaţional de Folclor de la Reims (Franţa), Festivalul de Folclor de la Zakopane (Polonia), Festivalurile de la Zavet şi Lovec (Bulgaria), Festivalul de Folclor de la Krakowia (Polonia), Festivalul Internaţional de Folclor de la Kikinda (Serbia), Festivalul de la Champtoce (Franţa), Festivalul de la Quartu Sant’Elena (Sardinia, Italia), Festivalul Internaţional „Olympus” (Katerini, Grecia) sau cel de la Adapazari (Turcia).
Parte componentă a Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, Ansamblul „Floricică de la munte” este cel care transpune în scenă folclorul coregrafic, muzical şi literar al zonei. Astfel, creaţii cum sunt „Balada lui Pantelimon” sau cea a lui Mihai Florea – Haiducul, dramele „Bujorul” ori „Arnăuţii”, au o largă circulaţie în Neamţ.
Repertoriul muzical-coregrafic cuprinde suite de dansuri din toate zonele etnofolclorice ale țării. Pentru perioada sărbătorilor de iarnă, ansamblul are pregătit un program special, în care se regăsesc câteva dintre cele mai frumoase colinde din zona Neamț, precum și datini și obiceiuri practicate de gospodarii satelor ținutului, cum ar fi jocul caprei, al ursului, jocul măștilor, dar și urătura de An Nou, sau semănatul.
Conducerea muzicală – Denis Samson, iar cea artistică aparține coregrafului Dedilia Popovici.
FESTIVALUL DE DATINI ȘI OBICEIURI DE IARNĂ „STEAUA SUS RĂSARE”, Ediția A 54-A 28 Decembrie 2024
Sâmbătă, 28 decembrie 2024, în organizarea Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, va avea loc a 54-a ediţie a tradiţionalului Festival de datini şi obiceiuri de iarnă „Steaua sus răsare”. Începând cu ora 16:00, pe un traseul care va fi comunicat în zilele următoare, va avea loc parada formaţiilor participante, urmată de spectacolul acestora (ora 17:00) pe scena amplasată în Piața Ștefan cel Mare.
Alaiul din paradă va fi deschis de Urșii de la Asău (județul Bacău), Fanfara lui Andrii (Roman), Ceata de la Volovăț (județul Suceava) și Ansamblul folcloric „Floricică de la munte”. Vor mai fi prezente, pe străzile centrale ale municipiului Piatra-Neamț, trupele Alaiul de datini „Răzeșii Cracăului și Năvala urșilor” (Girov, Neamț), Alaiul plugușorului „Sumănarii” din Trifeşti (judeţul Neamţ), Alaiul de datini și obiceiuri de iarnă al comunei Răucești (Neamț), Ansamblul folcloric „Comorile Neamţuluiˮ Piatra-Neamț, Ansamblul folcloric „Brâul roșuˮ Piatra-Neamț, Ansamblul folcloric „Codrii Neamţuluiˮ Piatra-Neamț, formația „Căiuții de la Rediuˮ (Neamț), Ansamblul „Codrii Stânișoareiˮ (Borca, Neamț), Formația „Urșii Giroveniˮ (Neamț), „Căiuții de la Mărgineniˮ (Neamț), „Buhaiul de fete de la Boișteaˮ (Petricani, Neamț), Ansamblul folcloric „Străjerii munteluiˮ (Farcașa, Neamț).
Scurt istoric al Festivalului
În decembrie 1969 debuta la Piatra-Neamţ o manifestare care ani de-a rândul, în perioada de dinainte de 1989, a fost cunoscută sub titulatura de Alaiul de datini şi obiceiuri. Ulterior, evenimentul, devenit unul foarte aşteptat de mii de nemţeni, avea să-şi schimbe denumirea. Astfel că din 2009 manifestarea este cunoscută ca Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă „Steaua sus răsare”,denumire inspirată de sărbătoarea principală a perioadei cuprinsă între sfântul Nicolae (6 decembrie) şi Sfântul Ion (7 ianuarie) – Naşterea Mântuitorului.
Este singura activitate artistică judeţeană de anvergură care pe parcursul a cinci decenii s-a desfăşurat an de an, neîntrerupt. Aşa se face că tradiţionala întâlnire a alaiurilor de datini şi obiceiuri de iarnă a atins ediţia jubiliară, a cincizecea, în anul 2018.
Pe parcursul celor peste cinci decenii, fondul manifestării a rămas mereu acelaşi, la Piatra-Neamţ, în fiecare lună decembrie se întâlnesc grupuri din judeţ, dinţară şi, în ultimii ani, şi din zonele din afară ţării locuite de români (Republica Moldova şi Ucraina), care participă la o paradă a datinilor şi obiceiurilor româneşti din timpul sărbătorilor de iarnă.
Pietrenii au avut ocazia să urmărească cele mai spectaculoase formaţii de datini şi obiceiuri. Cetele de colindători, urători şi mascaţi şi-au întâmpinat mereu publicul cu frumuseţea colindelor, a pluguşorului şi a sorcovei, dar şi cu jocul arhaic al caprei, ursului şi cerbului, în acest ceremonial simbolic al vieţii şi al morţii, în care masca trece graniţele şi reuneşte lumea de aici cu cea de dincolo, iar timpul moare doar pentru a putea renaşte.
SĂRBĂTORILE DE IARNĂ ALE ROMÂNILOR DE ALTĂDATĂ – Povestea obiceiurilor şi datinilor moştenite din moşi strămoşi (VIII) ZIUA AJUNULUI ANULUI NOU
Aşa cum s-a observat în materialele anterioare, schimbarea datei de celebrare a trecerii în noul an de la 25 decembrie la 1 ianuarie, a făcut ca noaptea dintre ani – 31 decembrie spre 1 ianuarie – să preia cu sine şi practicile de sfârşit de an atribuite până atunci datei care acum celebrează Naşterea Domnului.
Astfel, în credinţele populare, în noaptea de sfârşire a vechiului an are loc deschiderea cerurilor. De data asta, de trei ori, „repede, una după alta, iar înăuntru se vede o lumină foarte mare şi Dumnezeu stând la o masă cu sfinţii şi uitându-se la noi. Alţii zic că se văd mese cu lumânări şi sfinţi împrejur.” Este ceea ce aflăm de la Elena Niculiţă-Voronca, cea care semenază lucrarea „Datinele şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică”.
Pentru ca, Tudor Pamfile, în „Sărbătorile la români”, să afirme că „legendele spun că Sfântul Ioan vedea adesea cum se deschidea cerul şi pe Dumnezeu ţinând în mână tunul (tunetul), aşa, ca un bici împodobit cu flori. Cu puşca aceea, Dumnezeu, în tot anul spre Anul Nou, blagosloveşte lumea, şi ce picură din puşcă, aceea avem. El scrie, notează, în care ţară are să fie recolte, în care nu, care om va muri, care se va naşte, ce are să se întâmple.”
La fel, aflăm că, spre Anul Nou, toate apele se prefac în vin. Iar vitele din grajd vorbesc, în aceeaşi noapte, între ele, iar cine va sta să le asculte va fi rău de el.
În seara de Ajun de An Nou – sau, altfel spus, seara de Ajun a lui Sfânt Vasile – se merge cu plugul. Pluguşorul sau pluguleţul pentru copii, plugul mare pentru maturi.
Antoaneta Olteanu, în lucrarea intitulată „Calendarele poporului român”, citează din revista „Ion Creangă”, anul II, numărul 1, revistă editată în 1909: „în Ajun de An Nou, cam pe la ora unu după-masă, copiii umblă cu pluguleţul, în cete de câte doi-trei şi chiar mai mulţi. Unul dintre ei are un clopot împodobit cu flori de târg ori cu busuioc şi înfăşurat într-o basma. Acela sună la fereastra casei clopotul zicând din gură plugul, care nu este altceva decât o poezie prin care se urează gazdei sănătate în acel an, rod la ţarinele lui şi câteva de-alte astea. Iar ceilalţi au bice şi trosnesc la refrenul «Mânaţi măi! Hăi! Hăi!». Copiii cu pluguleţul umblă până pe la ceasurile patru-cinci spre seară.”
Ion Muşlea-Bârlea, în cartea „Tipologia folclorului”, confirmă: ”băeţii mici fac, doi-trei, un pluguleţ de lemn, întocmai celui mare. Coarnele i le împodobesc cu ciucuri şi cănuri de diferite feţe, atârnând în el un clopoţel. Ei umblă câte trei, din casă în casă, urând an mănos. Unul dintre copii, numit plugar, poartă pluguleţul; altul, numit mânător, trozneşte biciul, iar celălalt, numit iapă, poartă traista unde se pun bornacii sau covrigii ce-i capătă câteştrei plugarii.”
Mai spre seară vine rândul celor mari să meargă cu plugul. Cel adevărat. La care pun patru sau şase boi sau, mai nou, cai. Ei se repartizează astfel: doi încalecă, unul ţine de căpăstru, altul poartă coarnele plugului; în timp ce încă un altul are în grijă o traistă în care are grăunţe şi de unde, în timpul urăturii, va semăna. Mai întâi, trag o brazdă în faţa casei gazdei, pentru ca mai apoi, unul dintre toţi aceştia zice urarea, iar ceilalţi pocnesc din bice şi-i ţin isonul la refern.
Există credinţe şi semne şi în ceea ce priveşte anul viitor: dacă în nopatea de Sfântul Vasile va fi cer senin, se zice, anul va fi secetos. Dacă va fi înnorat, el va fi ploios.
Sunt şi unii care, cunoscând îndeaproape aceste credinţe caută de a-şi realiza propriu calendar pentru anul ce vine. Îşi pregătesc din ajun douăsprezece găoace de ceapă pe care, în prealabil, le menesc câte unei luni a anului, iar în ele presoară sare mare. Dimineaţa caută să vadă care luni vor fi ploioase – cele ale căror cepe lasă zeamă – şi care vor fi secetoase.
De asemenea, tot în credinţele populare găsim, întru bunul mers al vieţii şi al treburilor în anul ce va să vină, obiceiul de a lăsa, în Ajun de An Nou, porţile larg deschise pentru ca să intre norocul. Apoi, „mai fiecare june pune la căpătîi, când se culcă, unealta specifică trebii pe care o face – croitorul câte un ac, elevii o carte – pentru că se crede că aşa făcând, junele îşi visează ursita. Fetele fac ca şi flăcăii, punând busuioc sub pernă, busuioc luat din clopotul urătorilor.” Sunt confirmări care ne vin de la Artur Gorovei şi de la Petre Ispirescu.
Se mai întâmplă ca, prin unele locuri, fetele care vor să le crească păr bogat, pentru a place băieţilor, în seara de Ajun de An Nou aruncă boabe de cânepă în foc.
O descriere interesantă despre felul în care, cam acum o sută de ani, fetele şi feciorii de la sat, petreceau seara de Ajun de An Nou, aparţine lui Ion N. Popescu şi este inserată în revista „Şezătoarea” numărul 9 din anul 1915: „în seara de Sfânt Vasile, mai mulţi flăcăi şi fete se strâng la o casă care are una din odăi mai largă, ca să încapă cât mai mulţi. De obicei se adună la casa unui codaş ori de mijloc. Câteodată, când se învoiesc toţi flăcăii, uneori şi fetele, spre a face ghicitul, tocmesc un lăutar pe care-l răsplătesc fie cu bani, fie cu câte ceva de-ale mâncării, mălai şi carne mai ales. După ce vorbesc şi glumesc despre câte toate pozne de-ale lor, joacă câte o horă-două, urmează ca, doi-trei flăcăi cari se cred mai dibaci în ale horelor, se prind de brâu şi joacă pe întrecere hore, bătute până ostenesc de-al binelea. În lipsă de lăutar, cântă cu fluierul unul dintre ei. Apoi se începe ghicitul. Pun în mijlocul odăii o masă de lemn pe care aşază nouă oale, de diferite mărimi. Pe urmă încep să adune, de la fete, care au grijă ca înainte de a veni să aducă câte ceva fiecare de pe acasă. Fetele se întorc cu spatele, iar băieţii ascund sub oale diferitele lucruri, cari, mereu, sunt în număr de nouă: un franc, o oglindă mică, mărgele, o bucată de pâine, un inel, un cărbune, un pieptene, o perie, un băţ legat de jur-împrejur cu păr de porc (ori un maţ de porc). După ce s-au aşezat lucrurile sub oale, sunt chemate fetele să tragă. Toate se grămădesc să vadă ce nimereşte fiecare. Haz mare când una dintre ele nimereşte maţul. În timp ce un băiat ia băţul şi-l aruncă de tavan strigând «Iufa! Iufa!» în râsul tuturor, în timp ce fata se retrage ruşinată într-un colţ. (…) După aceea se aleg dintre fete vreo două mai curajoase şi pun ele obiectele sub oale pentru ca să tragă şi băieţii. E credinţa, şi uneori se potriveşte, că, după cum va ghici lucrul fiecare, tot aşa îi va fi ursitoare: dacă ghiceşte francul şi pâinea îl (o) va lua bogat(ă), dacă ghiceşte oglinda va fi frumos, dacă ghiceşte mărgele va plânge beat, dacă ghiceşte inelul nu va lua fată (cinstită); cărbunele însemnează faţă neagră, pieptenele c-a fi colţat(ă) şi zâmbat(ă), iar peria ca va fi bătrân(ă). După aceasta mai cântă, mai joacă şi apoi se despărţesc pe la miezul nopţii, ducându-se fiecare acasă.”
Cam aşa, dragi cititori, şi-au petrecut an de an, secole de-a rândul, moşii şi strămoşii noştri sărbătorile cele mai mari ale anului – Crăciunul şi Anul Nou.
Vă las acum pe voi, pe fiecare în parte, cu gândul şi cu conştiinţa personală, să giudecaţi singuri şi să reflectaţi asupra frumuseţilor acestor datini şi obiceiuri care sunt specifice poporul român.
SĂRBĂTORILE DE IARNĂ ALE ROMÂNILOR DE ALTĂDATĂ – Povestea obiceiurilor şi datinilor moştenite din moşi strămoşi (VII) OBICEIURI PRACTICATE DE ANUL NOU (II)
Jocul caprei, al cerbului, căiuţii, cârcelul şi arnăuţii
Capra. Jocul caprei, joc ritual practicat în ziua Ajunului Sfântul Vasile şi noaptea Anului Nou, este caracterizat prin vitalitate excesivă, captând atenţia asistenţei printr-un dans vioi şi prin multitudinea de ornamente (oglinzi, cârpe colorate, beteală, ciucuri, panglici multicolore, flori uscate). Capra este însoţită de personaje care simbolizează ciobanii – babe sau moşnegi – precum şi de dansatori în costume populare.
Ca şi în dansul ursului, capra se îmbolnăveşte şi moare. Ciobanul îşi descântă animalul care reînvie asemenea vegetaţiei ce renaşte în fiecare an.
Capra mută – întâlnită în satele de pe Valea Muntelui – este jucată de o femeie, învelită cu o cergă colorată, de un cioban care cântă şi la fluier.
Capra cu alai – pe lângă una, două sau trei căpriţe, din alai mai fac parte mascaţii, căldărarii, ciobanul şi arnăutul.
Cerbul. Colindatul cu măşti de cerb se desfăşoară în baza unui scenariu mitic la care participă într-un alai impresionant şi alte personaje secundare mascate (cu maschete sau mascoide) sau numai machiate.
Cerbul este ucis şi învie în bucuria celor care participă la alaiul colindului. În acest scenariu al morţii şi al învierii, cerbul simbolizează reînnoirea ciclului naturii, renaşterea regnului animal odată cu cel vegetal.
Cerbul este o prezenţă în jocurile dramatice de Anul Nou. Personajele acestui joc au îmbrăcămintea diferită. Echipa este formată din băieţi, fiecare având câte o tobă. Cerbul este fie îmbrăcat cu piei de iepure, fie jucat sprijinit pe un băţ de lemn.
Calul, obicei tradiţional, vechi joc ritual practicat la venirea Noului An, constituie unul din arhetipurile fundamentale. El trece de la moarte la viaţă, leagă contrariile într-o manifestare continuă, este viaţă şi continuitate, puterile lui depăşind înţelegerea. Este vehicul, corabie, iar destinul lui este inseparabil de cel al omului. Străbătând iarna cum străbate noaptea, timpurile şi împărăţia morţii, calul, iese, în sfârşit, la lumina zilei, în primăvară, purtător al fecundităţii şi al duhului vegetaţiei. Este un animal care înlătură spiritele rele.
Dansul căiuţilor, prin care spiritele rele sunt învinse şi nu mai urmăresc oamenii şi în noul an, este exuberant, cu mişcări foarte rapide. Tinerii aleşi să poartă această costumaţie sunt dansatori excelenţi. Ei poartă cai cu cap de lemn ce au coama împodobită cu panglici şi şi canafi; în partea de jos se pun catrinţe sau macaturi de lână colorată. Jocul este în ritm alert cu strigături satirice şi mişcări ample, bătăi tropotite şi acute.
Cârcelul este unul dintre puţinele obiceiuri de Anul Nou care se găseşte depresiunea Cracău Bistriţa. Din alaiul cârcelului fac parte câţiva flăcăi, fiecare având rolul său bine determinat: cârcel, fluieraş, toboşar, urător, purtător de bici, purtător de cârâitoare.
Arnăuţii nu mai realizează semnificaţia primordială – aceea de mercenari ai otomanilor aflaţi în solda domniilor fanariote. Ei au o ţinută vestimentară viu colorată şi sofisticată. După încetarea conflictului dramatic, finalizat întotdeauna în mod fericit, urmează jocurile cu strigături: leşeasca, cernita, arnăuţeasca, trilişeşti.
Specialiştii susţin că în judeţul Neamţ se păstrează cele mai vechi forme ale ritualurilor creştine şi precreştine. Regiunea este considerată una dintre puţinele din România unde tradiţia vechilor obiceiuri de iarnă s-a păstrat nealterată. Aceste ritualuri şi cântece reprezintă un element de stabilitate şi continuitate.
SĂRBĂTORILE DE IARNĂ ALE ROMÂNILOR DE ALTĂDATĂ – Povestea obiceiurilor şi datinilor moştenite din moşi strămoşi (VI) OBICEIURI PRACTICATE DE ANUL NOU (I)
Jocul măştilor, pluguşorul, jocul ursului
Pluguşorul domină sărbătoarea Anului Nou. Urarea propriu-zisă, un poem plin de întâmplări ce spun despre întreaga muncă a câmpului de la arat şi semănat până la coptul colacilor, este spusă de un actor, în timp ce ceilalţi hăiesc la comanda urătorului şi activează instrumentele şi elementele de recuzită din dotare.
Din recuzita bogată pot fi amintite dobele, buhaiul, harapnicele, clopoţelul, zurgălăii, cârâitoarele, fluierul, cornul de vânătoare.
Ca şi pluguşorul propriu-zis, pluguşorul copiilor se practică în noaptea Anului Nou.
Măştile reînvie, la intervale regulate, miturile ce vor să explice originea obiceiurilor de zi cu zi. Măştile îndeplinesc o funcţie socială. Ceremoniile cu măşti sunt adevărate cosmogonii ce regenerează timpul şi spaţiul. Măştile se folosesc pentru a simboliza confruntarea dintre spiritele bune şi cele rele. În noaptea de Anul Nou, la ritualurile de trecere dintre ani, participă şi personaje care au puterea de a îndepărta răul: capra, ursul sau căiuţii. Masca transformă trupul celui care o poartă, care-şi păstrează individualitatea şi care, slujindu-se de ea ca de un suport viu şi însufleţit, întruchipează altă fiinţă.
Pentru măşti sunt îmbinate materiale dintre cele mai neobişnuite: ţesături, lemn, coarne de animale, piele netăbăcită de oaie, capră, urs, podoabe – mărgele, clopoţei, beteală, oglinzi, franjuri, pene.
În jocul cu măşti, zgomotele create cu biciul, clopoţeii sau buhaiul au puterea de a îndepărta răul din casa şi viaţa gazdei.
Măştile de urs de tipul măştilor costume integrale se foloseau de români în solstiţiul de iarnă, în ceremoniile augurale de Anul Nou. În aceste jocuri de bun augur, ursul murea şi învia, simbolizând moartea şi învierea interpretată şi ca moartea şi învierea naturii. Acelaşi tip de ritual avea loc şi cu alte animale considerate sacre: capra, ţurca, brezaia.
Unii cercetători consideră că Zalmoxis (sau Zamolxes) are ceva comun cu ursul, că era în legătură cu practicile unui ritual în care se întrebuinţa pielea de urs ca animal totemic (Zalmo înseamnă blană, piele).
Numele lui Zalmoxis ar putea fi un apelativ cu valoare de tabu al zeului cerului şi al soarelui, în ipostaza lui umană, un purtător de piele de urs.
Măştile costume de urs folosite de colindători de Anul Nou se aseamănă cu galeele arktomorfe (mască galee, adică mască alcătuită dintr-un cap de urs şi folosită în ritualurile şi ceremoniile ce ţineau la daci de cultul străvechi al ursului carpatin).
Caracterul sacru al ursului reiese şi din colindele de Anul Nou cu ursul, când colindători mascaţi în urs şi în ursari urează un an fericit gazdelor ce-i primesc cu voie bună. Colindul nu este numai augural, ci şi inţiatoriu.
În colindul cu ursul, animalul moare şi învie într-o dramatizare simbolică a mitului renaşterii naturii, în general şi a faunei în special, marcat de ieşirea ursului din hibernare.
Jocul ursului este spectaculos. La comanda ursarilor, urşii joacă şi se rostogolesc, dansează în cerc, lovesc pământul cu picioarele. Acest obicei ocupă un loc important în reprezentaţiile şi manifestările dramatice prilejuite de sărăbătorile Anului Nou.
Mărimea anturajului de la jocul ursului diferă de la sat la sat sau de la zonă la zonă (bulibaşa, ţiganca, ursarul, ţiganul, baba, toboşarul). Personajul urs este îmbrăcat cu o blană care imită pe cât posibil pe cea a animalului, are lanţ şi ciomag. Ursarul are o tobă din care bate când rosteşte cântecul ursului, în timp ce acesta din urmă sare şi ţopăie în jurul ciomagului.
SĂRBĂTORILE DE IARNĂ ALE ROMÂNILOR DE ALTĂDATĂ – Povestea obiceiurilor şi datinilor moştenite din moşi strămoşi (V) ZILELE CUPRINSE ÎNTRE CRĂCIUN ȘI ANUL NOU
Prima zi de după Crăciun, cea de 26 decembrie, este destinată Soborului Maicii Domnului şi pomenirii sfântului şi dreptului Iosif logodncicul. Acesta, fiul al lui Iacov, din neamul lui David, de meserie tâmplar, a fost hărăzit de Dumnezeu drept logodnic al Fecioarei Maria şi, în consecinţă, fiind rânduit cu purtarea de grijă a Pruncului Sfânt, ca tutore şi părinte legal din viaţa pământească.
Ca obiceiuri, a doua zi a Crăciunului finii se duc cu colac la naşi, colac ce, în mod tradiţional, constă „în şapte pâini, un cocoş, sau alte orătănii, două-trei sticle cu ţuică şi vin, o coastă de porc, doi-trei trandafiri (cârnaţi) şi alte mărunţişuri.” Precizarea fiind făcută de Antoaneta Olteanu prin a sa lucrare „Calendarele poporului român”.
Iar ca şi credinţe ale acestei zile merită a fi amintite acelea conform cărora este interzis fetelor nemăritate torsul – ca, de altfel, pe întreaga perioadă cuprinsă între Crăciun şi Bobotează – căci, altfel, nici în anul ce vine nu-şi vor găsi iubitul; precum şi ideea că dacă a doua zi de Crăciun va bate vântul, atunci toamna următoare va fi ploioasă şi vânturoasă.
A treia zi a Crăciunului coincide cu ziua Sfântului Ştefan. Este ziua în care naşii, cei care cu o zi înainte primiseră vizita finilor, îşi aduc aminte că sunt, la rândul lor, fini şi, în consecinţă, ei merg la naşii lor.
Tot în această zi, de 27 decembrie, se spune că dacă va fi să ningă, atunci, peste anul ce vine se va aşterne rod bogat.
Pe 28 decembrie, în mod tradiţional are loc îngroparea Crăciunului, în fapt îngroparea anului vechi, care tocmai se sfârşeşte. Acest obicei este unul dintre cele mai vechi obiceiuri din calendarul popular. În comunităţile creştine îngroparea este oglindită printr-un ceremonial care cuprinde purtarea pe umeri, de către şase feciori, a unei cuverturi pe care este întins un alt tânăr, cel care ia locul lui Crăciun mort. Cel mai bun de gură tânăr din sat joacă rolul de preot. Iar, în timp ce targa mortuară este purtată prin sat, unii dintre participanţii la alai se erijează în bocitoare, jelindu-l pe Crăciun cel vechi:
„Măi, Crăciune, măi, bătrâne,
Astăzi te-ngropăm pe tine.
Haideţi toţi, cu mic, cu mare,
Să ducem Crăciunu-n vale. (…)
O, Crăciune, o, bătrâne,
Du-te de la noi cu bine;
Meri pe apa Sâmbetii
Şi-napoi nu mai veni.
C-a veni altu’ Crăciun
Şi-a fi ca tine mai bun.”
Zilele de 29 şi 30 decembrie sunt destinate de către credincioşii creştini ca zile de trecere între zilele de sărbătoare care tocmai au trecut şi cele care urmează. Se reface curăţenia prin casă, şi sunt puse la cale bucatele menite să întâmpine Anul Nou. Este verificată starea actuală a butoaielor cu vin, nefiind uitate nici cele cu murături!
Deloc de neglijat sunt şi pregătirile pe care le fac cei ce vor să meargă cu uratul şi cu semănatul. Sunt verificate şi ajustate dobele deja folosite şi la Crăciun, sunt coborâte de prin poduri căpriţele pentru a fi drese şi decorate. Operaţiune valabilă şi urşilor.
Toate acestea pentru că urmează ziua de 31 decembrie…
SĂRBĂTORILE DE IARNĂ ALE ROMÂNILOR DE ALTĂDATĂ – Povestea obiceiurilor şi datinilor moştenite din moşi strămoşi (I)
CRĂCIUNUL LA ROMÂNI
În creștinismul primitiv Sărbătoarea lui Christos nu exista, nu era serbată. În schimb, la romani, erau celebrate sărbătorile de sfârșit de an, Saturnaliile, care atingeau apogeul pe 24 Decembrie, când era considerat finalul anului administrativ.
Mai târziu, a fost adoptată o perioadă de sărbătoare, până pe 6 ianuarie. Pentru stabilirea acestei date se luase în considerare faptul că ziua a şasea era ziua Creaţiei, a creării omului de către Dumnezeu.
Data de 25 decembrie, ca dată a sărbătoririi Naşterii Domnului, a fost stabilită, în vechime, deoarece, după calendarul iulian, aceasta coincidea cu solstiţiu de iarnă, dar şi cu naşterea Soarelui. Această schimbare de dată se petrecea undeva pe la mijlocul secolului al IV-lea d.H. de Biserica Romană (anul 354), şi a fost preluată, mai apoi, şi de cea orientală (anul 375, în Bizanţ). Această schimbare fusese explicată de către teologii timpului prin faptul că „simbolistica creştină tălmăceşte botezul drept naşterea spirituală, pe când naşterea propriu-zisă a lui Christos era numai cea materială”, urmând, astfel, ca pe 6 ianuarie să se sărbătorească Botezul Domnului – naşterea spirituală.
Pe teritoriul românesc, celebrarea sărbătorii Crăciunului debutează practic cu ţinerea postului. Intitulat Postul Crăciunului, pentru a-l deosebi de celalte postiri – mai mari, ori mai mici – de peste an, acesta durează fix patruzeci de zile şi, cum am aflat deja, data fixă a Naşterii Domnului fiind pe 25 decembrie, rezultă logic că şi debutul postului e tot o data fixă, respectiv, 15 noiembrie.
În finalul acestei postiri, se întâmplă un ciclu de trei zile de sărbătoare populară, respectiv zielele de 23 (ajunul Ajunului), 24 (Ajunul) şi 25 decembrie, Crăciunul.
În credinţa populară românească aceste trei zile sunt foarte importante pentru calendarul agricol al anului ce va să vină. Primele două zile dintre cele trei abundă în practici de influenţare a recoltelor viitoare, la care se adaugă şi cele referitoare la liniştea, sănătatea şi sporul casei.