Noutati

Credințe populare PRONOSTICURI METEOROLOGICE LA ECHINOCŢIUL DE PRIMĂVARĂ

În ziua de 9 martie, străvechi început de an agrar, se făceau numeroase
pronosticuri meteorologice: „Dacă îngheaţă pământul spre ziua de 40 de sfinţi,
la toamnă nu vor fi brume şi oamenii pot semăna păpuşoi (porumb) cât de târziu,
că tot se vor coace foarte bine”; „Cum va fi timpul în ziua de Măcinici, aşa va
fi toată primăvara”. (Simion Florea Marian)

Ziua scoaterii rituale a plugului în ţarină varia, în raport cu latitudinea
geografică: la Mucenici (9 martie) în sud, la Alexii (17 martie) şi la
Blagoveştenie (25 martie) în centrul şi nordul ţării.

Credinţa că începerea unei activităţi economice în ziua de Anul Nou agrar
aduce spor şi belşug este bine ilustrată de obiceiul scoaterii plugului în
ţarină şi tragerea primei brazde. Cu câteva zile înainte de 9 martie se
ascuţeau şi se îndreptau fiarele plugului, se verificau şi se reparau celelalte
părţi ale plugului, se hrăneau bine animalele de tracţiune (în vremurile
străvechi, boii), se încheiau înţelegeri între gospodari pentru a se ajuta la
arat (la un plug din lemn se înjugau câte două-trei perechi de boi) şi se
aştepta momentul ieşirii la arat în deplină curăţenie trupească şi sufletească.
În dimineaţa zilei de 9 martie abundau practicile cu rol purificator (afumarea
cu tămâie şi stropirea cu apă a boilor înjugaţi la plug şi a gospodarului ieşit
la arat) şi fertilizator (aruncarea unui ou înaintea plugului de către
gospodină).

by Carmen Saeculare

Sărbători, practici și credințe populare SĂRBĂTORILE PRIMEI SĂPTĂMÂNI MARI (III) – DE LA JOIA IEPELOR LA SÂMBĂTA CAILOR

Ziua următoare se numea, cel mai
adesea, Joia iepelor. Era sărbătorită mai ales
de femeile tinere, dar şi de femeile care au vite fiind rea de înţepătură. Dacă
nu se ţine, se zice că „se înţeapă caii şi oamenii şi se îmbolnăvesc”. Femeile
care lucrează în această zi riscau să poarte sarcina
un an, iar femeia însărcinată care n-a ţinut această zi nu poate să nască până
nu dă iepii să mănânce tărâţe din poală.

În fapt, Joia iepelor este o
anticipare a marii zile consacrată lui Sântoader.

În ajunul Sântoaderilor era Vinerea Sântoaderului,
Vinerea furnicilor, Vinerea ierbii sau Vinerea omanului. Acum „se desfăşoară cu
preponderenţă practici apotropaice, în vederea atenuării impactului pe care
prezenţa demonilor l-ar putea avea asupra colec­tivităţii. Păzitori prin
excelenţă ai torsului, sancţionând încălcarea interdicţiilor impuse de acesta
în perioada postului şi în apropierea datei la care acesta se sista, Caii
Sântoaderului ajung să pedepsească orice activitate desfăşurată în preziua
marii sărbători".

În această z: se ducea coliva
Sântoaderilor la biserică.

Despre Sâmbăta cailor,
Sâmbăta Sântoaderului, Sân-Toader, Sân-Toaderul cel Mare sau Sâmbăta ursului amintim aici doar faptul că acum
încep unele femei „a purta sâmbetele” până la Paşti, făcând în fiecare zi de
sâmbătă colivă şi ducând-o la biserică spre pomenirea morţilor din familie.
Puţine femei, orbite de ură, treceau numele unui om viu în pomelnicul morţilor
şi apoi îi făceau colivă, începând astfel să-i „poarte sâmbetele"; se zice
că acea persoană murea în scurt timp. Desigur, e vorba de o practică absurdă,
dezavuată atât de Biserică, cât şi de morala tradițională.

(Marcel
Lutic - „Timpul sacru. Sărbătorile de altădată”)

by Carmen Saeculare

Sărbători, practici și credințe populare SĂRBĂTORILE PRIMEI SĂPTĂMÂNI MARI (II) – MARȚEA CIORILOR ȘI MIERCUREA STRÂMBĂ

Deosebit de bogată în
reprezentări este şi ziua de marţi, a cărei concentrare de sacralitate este
concretizată în multe practici şi interdicţii. Dintre numeroasele denumiri,
amintim doar câteva: Marţea vaselor, Marţea încuiată, Marţea
Sântoaderului, Marţea ciorilor, Marţea furnicilor și Marţea
trăsnetului.

Este Marţea vaselor or încuiată
deoarece se închide orice intrare, simbolic vorbind, către zilele precedente.
Unii ziceau că „se încuie Sfântu Toader”. Pe alocuri, mai ales acolo unde se
băuse mai mult la Spolocane, de abia acum se spală vasele de dulce. Este şi
Marţea Sântoaderului, fiindcă în această zi, de la amiază, se deschide săptămâna
consacrată Sântoaderului, o divinitate arhaică „cu valenţe demonice accentuate”,
de care se leagă vechi credinţe şi secvenţe rituale aparte.

Este Marţea ciorilor
pentru că această zi cuprindea şi practici ceremoniale împotriva dăunătorilor
agricoli. în acest sens, spre a nu strica semănăturile şi a le apăra de viermi
şi de gândaci se aduceau fel de fel de ofrande ciorilor, gospodarii trăgând
nădejde că astfel se lega... clonţul ciorilor.

Perioada postului este marcată în
general „de lipsa unor patroni sensibili, apără­tori ai oamenilor, care trebuie
în acest caz să se descurce sin­guri cu forţele nefaste”. Un exemplu concludent
îl reprezintă Miercurea
strâmbă
sau Lăsatul ăl strâmb (numită eufemistic şi Miercurea frumoasă). În timpul acestei zile
sunt interzise orice fel de munci, altfel totul putând fi mutilat în natură.
Miercurea strâmbă este închipuită ca o bătrână „care strârbează" pe cei ce
lucrează în ziua ei: „E rea pentru poceli. Cine lucreazi i se strâmbă gura. Ca
să-şi arate puterea către lume, a strâmbat până ş lemnele din pădure".

Unii serbau Miercurea strâmbă
pentru boli; în acest scop dimineaţa, când pleacau vacile la cireadă, ziceau:
„Hai, vacilor, la cireadă!” ca împreună cu vacile să se tot ducă şi bolile”...
Bătrânii spuneau că s-au obişnuit să cinstească miercurea aceasta „pentru
binele sufletului”. Prin unele locuri, Miercurea frumoasă o ţineau numai
fetele, care „se gătesc, se pudrează, dau cu diferite substanţe pe faţă, ca să
nu facă pete”.

(Marcel Lutic - „Timpul sacru.
Sărbătorile de altădată”)

by Carmen Saeculare

Sărbători, practici și credințe populare SĂRBĂTORILE PRIMEI SĂPTĂMÂNI MARI – SPOLOCANELE

Printr-un paralelism specific
lumii arhaice, prima şi ultima săptămână din postul Paştelui sunt numite
„mari" datorită numeroa­selor semnificaţii sacre de care dispun amândouă.
Nu întâmplător, toate zilele
acestor două săptămâni
se bucură de un tratament apar­te, fiecăreia fiindu-i consacrat un mare număr
de practici magice cu valoare ceremonială.

În cazul primei Săptămâni Mari, multe
dintre practicile şi credin­ţele acestor zile sunt legate intrinsec de cultul
strămoşilor,
oamenii comunităţilor arhaice crezând cu tărie că adesea strămoşii luau
înfăţişarea unor animale.

Din punct de vedere strict
alimentar, Săptămâna Mare avea un anumit specific. Astfel, potrivit Elenei
Niculiţă-Voronca, înaintaşii noştri de prin satele ţinutului Botoşani „mâncau
numai post uscat. Făceau din ziua de Spolocane azime de ajuns şi, pentru slugi,
malai şi fierbeau o oală mare de pere uscate, perje, de aveau pe toată săptă­mâna,
mâncând ce puteau: curechi murat cu hrean, măsline, smo­chine, alva, iar cei
bătrâni mâncau numai o dată în zi, tocmai după ce asfinţea soarele. Masa deloc
nu se punea, mâncau pe apucate, pănă în ciua de Sfântu Toader".

Conform aceleiaşi surse, iată cum
se derulau zilele acestei săptămâni în Ilişeşti (Bucovina}: „Toată săptămâna
cea mare numai pâne uscată şi bureţi se mănâncă, fasole sau altăceva nu;
mănâncă curechi, moare, hrean."

O altă caracteristică a primei
Săptămâni Mari consta în faptul că erau strict interzise facerea
leşiei
şi umplerea borşului. În cazul leşiei chiar se
precizează şi consecinţa ce decurgea din eventuala încălcare a interdicţiei:
„Se face pe ceea lume leşie la suflete”.

În sfârşit, toate zilele acestea
de la începutul Postului Mare sunt socotite „bune pentru vânzare, mai bune
decât peste tot anul.

Prima zi a postului şi, implicit, a Săptămânii Mari,
avea mai multe nume ce decurg, firesc, din multiplele activităţi desfăşurate
acum: Spolocania,
Spolocanele, Lunea curată, Lunea vaselor, Tărbacul câinilor, Lunea păstorilor,
Lunea păsărilor, dricul păsărilor, Lunea ciorilor, Lunea viermilor, Harmanul
pentru viermi, Ziua forfecărilor şi a „burghiaşilor" şi, în sfârşit, Postul negru.

Prin Moldova, în ziua de Spolocane
se mănâncă numai moare de curechi cu hrean şi azimă nedospită, coaptă în vatră,
căci astfel „iartă Dumnezeu păcatele”. Mai peste tot, se spală întreaga veselă,
dar şi cheile, uşile, dulapurile, „ca să nu fie înfruptate"; se freacă cu
leşie, să fie curate pentru post. Această practică era explicată astfel: „A
fierbe mâncarea într-o oală de frupt sau a mânca cu o lingură ce s-a mâncat şi
de frupt nu mai e a posti, ci se cheamă că s-a
spurcat sufletul".

Pe de altă parte, în ziua de
Spolocane se bea foarte mult, zicând oamenii „că-şi spală gura şi stomahul, să
fie curaţi”. În unele sate, mai ales femeile beau, în credinţa că li se va
face... cânepa frumoasă. Uneori, apa de la vase era strânsă şi dată la vite
pentru nijit (umflătură la pulpă); era bună
şi de albeaţă, vita bolnavă fiind spălată la
ochi cu această apă specială.

În multe locuri, parcă în răspăr
cu o interdicţie de abia pomenită, se înăcrea
borşul,
adică se umplea

Tot în prima zi după Lăsatul
Secului de Paşte, se dau câinii în tărbacă, pentru a nu turba. E
vorba de tărbacul câinilor, datul în
tărbacă, datul în jujeu
sau răvăritul, o practică magică de alungare
simbolică a... lupilor, în fapt, a iernii patronată de lup. Pentru aceasta,
cete de bărbaţi prindeau câinii şi îi chinuiau.

Jujeul sau jujăul era o frânghie cu două
lemne. În frânghie se pune bietul câine şi se învârtea cât permitea frânghia,
după care doi inşi trăgeau de lemne şi frânghia, desucindu-se, azvârlea câinele
ameţit cât colo. Unii freacau câinii la partea de dinapoi cu un lemn răvălit,
iar alţii ţineau ascunsă o oală cu mălai muiat, din care dădeau pe neaşteptate
cu un şumuiog privitorilor pe la gură. Mulţi credeau că trăgând în jujău mai
mulţi câini, se va face vara  mai mult...
mei, planta din care, veacuri la rând, strămoşii noştri şi- au preparat
mămăliga.

În unele zone ale ţării, ziua era
cinstită prin post negru. Să nu credem prea repede
că această practică avea vreo raţiune creştineas­că. Nicidecum, postul fiind
ţinut, cu precădere, de cei care socoteau că numai astfel se putea scăpa
definitiv de... şoareci. Unii săteni se dădeau acum în leagăn, „pentru
câştigarea de sănătate peste tot anul"; pe marginea acestei informaţii,
culegătorul nota lapidar: „Sunt curăţiri prin aer".

(Marcel Lutic - „Timpul sacru.
Sărbătorile de altădată”)

by Carmen Saeculare