LA MULȚI ANI, DOMNULE EMIL NICOLAE!
Recunoscut la nivel internațional drept autoritate în
domeniul vieții și operei lui Victor Brauner, Emil Nicolae este o personalitate
culturală complexă a ținutului Neamț.
Născut la 18 martie 1947, Bacău (cu numele din acte:
Emanuel Nadler), a devenit în 1990 membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Are o experiență vastă în domeniul presei. Este membru
al Consiliului editorial al Editurii Hasefer, Bucureşti (din 2017). A lucrat ca
muzeograf în cadrul Complexului Muzeal Naţional Neamţ (1976-2011) şi este
expert al Ministerului Culturii și Cultelor în Patrimoniul mobil.
A debutat editorial în antologia „Cerul în apă” (Iaşi,
Junimea, 1970) şi a publicat peste douăzeci de volume de poezie, eseuri şi
albume de artă. Este prezent în antologii de poezie şi eseuri apărute în
Germania, S.U.A., Elveţia, Israel, Franţa şi Italia.
Premii, burse, distincţii (selectiv): Premii pentru
poezie ale Uniunii Scriitorilor, Filiala laşi (2000, 2006, 2012, 2018); Ordinul
Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004); Bursă de creaţie oferită de
Stiftung Kunstlerdorf Shoppingen (Germania, 2005); Premiul „Dosoftei” (cea mai
frumoasă carte) la Salonul Librex, Iaşi, 2006 (pentru albumul monografic
„Victor Brauner, la izvoarele operei”); Diploma şi medalia aniversară „Centrul Internaţional
de Cultură şi Arte „George Apostu” - 25 de ani de la înfiinţare” (Bacău, 2015); Cetăţean
de Onoare al Municipiului Piatra-Neamţ (2018).
Cel mai recent volum al său – lansat în 2022 – este „Emanuel spune” (Editura Junimea, Iași). O carte cu un puternic caracter autobiografic despre care, pe coperta IV, criticul literar ieșean Emanuela Ilie afirmă: „Creaţia poetică a Iui Emil Nicolae este rodul unei trude poetice altoite nu numai pe o erudiţie autentică (intertextul artistic, filosofic şi teologic e cât se poate de ofertant în semnificaţii), ci şi pe o conştiinţă acută a mizeriei crude, cvasi-generalizate, ce ameninţă inclusiv lumea culturală.
Discursul liric specific, unul deloc prietenos cu cititorii leneşi, denunţă din ce în ce mai tranşant, fără menajamente inutile, recrudescenţa acestei mizerii la toate nivelurile percepţiei, y compris cel textual.”
JOGGING LA AUSCHWITZ
Ca şi cum n-ai călca
atârni de respiraţie
cum atârnă cireaşa de ram
întunericul luminează cerul
mai tare ca soarele
inima e metronomul tristeţii
mângâiate de amintirea iubitei
şi la fiecare pas te simţi
mai uşor cu o bucată de viaţă
verde proaspăt/ „verde crud"
respiraţia nu se simte
respiraţia e în plămânii alergătorului
ce fumos creşte iarba
deasupra morților
ECLIPSĂ
Mâna ta rece
scrie de la dreapta la stânga
cu litere mici şi urâte
despre întuneric
mâna ei caldă
scrie de la stânga la dreapta
cu litere frumos rotunjite
despre lumină
iată explicaţia unei întâlniri ratate
GEAMĂNUL
„După ce vei scruta bine întunericul
şi vei fi convins că nu-ţi observă cineva
sentimentele gândurile gesturile
abia atunci să te apropii de hubloul lunii
uşor cu mare grijă ca să nu-l atingi
abia atunci să priveşti în lăuntrul cerului
unde trupul tău cu numele predestinat
stă în faţa cuţitului (în a 4-a zi din luna Nisan)
aşteptând să te hotărăşti asupra păcatelor
sau a minunilor pe care le vei săvârşi
în lumina lumii de aici”
ţine minte aceste cuvinte dar
să nu le spui vreodată altcuiva
LECŢIA DE
ISTORIE
Când soarele ţi se-nfige în sânge
sub arşiţa necruţătoare
şi toţi au înnebunit de căldură
poţi să spui şi tu adevărul despre trădare
fără teama că vei fi pedepsit
aşa cum viteza luminii este egală
cu viteza întunericului (te repeţi)
reducerea la absurd este egală
cu ridicarea la aceeaşi limită
de unde rezultă că
adevărul rămâne o vorbă goală
pe care ne chinuim de milenii
să o umplem cu înţelesuri de aur –
licitaţi băieţi numai licitaţi
ca să crească preţul nimicului
aşadar ea - cu prea multă graţie –
păşea prin câmpul de maci
ca peste purpura senatului roman
istoria se află mereu dedesubt dar Tacitus
a preferat să tacă despre asta
„ÎN RITMURI DE DANS” - RECITAL DE PIAN RALUCA RAD
Centrul pentru
Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, în parteneriat cu Academia Națională
de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț, pregătește
următorul eveniment din cadrul Stagiunii muzicale. Astfel, miercuri, 13 martie
2024, la sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț (ora 18:00),
melomanii nemțeni o pot reîntâlni pe Raluca Rad, pianistă valoroasă și pedagog
la academia clujeană.
Sub genericul
„În ritmuri de dans”, protagonista recitalului, ajutată de moderatoarea
Anamaria Veleșcu, va face o călătorie muzicală prin lumea dansurilor stilizate,
din literatura pentru pian solo.
Intrarea este
liberă, în limita locurilor disponibile.
***
Raluca Rad este
lector universitar doctor la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din
Cluj-Napoca. Absolventă a aceleiași instituții, la clasa prof. univ. dr.
Adriana Bera, Raluca Rad și-a continuat studiile în cadrul cursurilor
internaționale cu pianiști precum: Robert Levin, Ya-Fei Chuang, Jean-François
Antonioli sau Peter Donohoe.
Raluca Rad este
câștigătoare și laureată a mai multor concursuri pianistice, dintre care
amintim aici:„W. A. Mozart” Cluj-Napoca (2002), „Pro Piano” București (2005), „Ella Phillip” Timișoara (2006).
A colaborat, ca
solistă, cu numeroase orchestre filarmonice din România, având o intensă
activitate și în concertele camerale.
Raluca Rad este implicată în diverse programe de educație muzicală pentru copii și adulți ale Academiei Naționale de Muzică din Cluj-Napoca, în work-shop -uri, ateliere interactive sau concerte multimedia.
ION CREANGĂ - O VIAȚĂ AȘA CUM A FOST
Rădăcinile marelui Povestitor
„Nu ştiu alţii cum sunt…”Aşa-şi începe
humuleşteanul povestea vieţii sale. O poveste spusă în şagă. Cu mult umor şi cu
o şi mai multă autoironie. Numai că istoria călătoriei sale în această lume
începe cu ceva vreme mai înainte şi nu este cuprinsă în nici una dintre operele
semnate de marele povestitor.
Pe la sfârşitul veacului al XVIII-lea, undeva între
anii 1784 – 1788, după răscoalele moţilor, o mare parte a populaţiei din partea
de nord a Transilvaniei migrează spre Moldova, fugind din pricina
„papistăşiei”. Şi, aşa cum George Călinescu subliniază în lucrarea sa „Ion
Creangă” (Editura pentru literatură, Bucureşti, 1964), „din Ardeal s-au
strămutat familii întregi de mocani – un Dediu, un Ciubuc Clopotarul, un
Creangă cu toţi ai săi şi alţii neştiuţi…”
Odată ajunşi pe partea estică a Carpaţilor
orientali, cârdurile de pribegi începuseră a se răsfira şi a se aşeza fiecare
pe unde a crezut a-i fi mai bine cu putinţă. De pe la Borca în jos, pe malurile
Bistriţei, spre Piatra. Dar şi înspre Pipirig. Şi mai apoi pe la Vânători,
Humuleşti etc.
Acel Creangă pomenit de Călinescu, pe numele său de
botez Ion, este bunicul mamei viitorului mare povestitor moldovean. Al cărui
fiu, David – foarte des pomenit în Amintiri – s-a căsătorit cu Nastasia, ea
însăşi ardeleancă, una dintre fiicele mai sus amintitului Ciubuc. Cei doi,
David şi cu Nastasia lui, îşi întemeiaseră o familie pe dealurile Piprigului.
Doar că, vremurile vitrege îi pun şi pe ei pe fugă. În vremea zaverei, la 1821,
ei fug de răul turcilor veniţi în urmărirea eteriştilor şi porniţi să prade
Pipirigul. Cu ei iau şi pe cei trei copii pe care îi aveau deja. Printre care
şi Smaranda. Cea care, ceva mai târziu, avea să se căsătorească cu Ştefan a
Petrei de prin părţile Humuleştiului.
Acesta era fiu al lui Petrea Ciubotarul. Nume care
trăda meseria înaintaşilor săi. Amănunt important, căci, aşa cum notează
Călinescu, în Moldovaacelor vremi lumea purta opinci, foarte puţini fiind aceia
care foloseau ciubote. Şi, cum bunicii şi părinţii lui Ştefan erau oameni
gospodari, cu ceva avere, le-ar fi fost imposibil să prospere cu o astfel de
meserie aici. Astfel pare posibil ca şi originea acestei familiii, cea a
tătălui viitorului scriitor, să se tragă tot de pe undeva din Transilvania.
Portetele celor doi părinţi ne apar în detaliu în
opera maestrului cuvântului popular. Cum, de altfel, ne sunt înfăţişate şi
chipurile lui moş Vasile şi al mătuşii Mărioara, fratele, respectiv cumnata
tatălui său, sau modul de a fi şi de a se purta al bunicului David. O mare
familie de moldoveni gospodari, familie din care se trage şi de care este
mândru Nică al lui Ştefan a Petrei.
Controversa datei de naștere
Acesta, fratele cel mai mare a altor şapte odrasle
ale Smarandei şi al lui Ştefan, pare a fi venit pe lume la 1 martie 1837. Cel
puţin aceasta este data oficială care a fost reţinută pentru posteritate de
Dicţionarul general al literaturii române editat de Academia Română,
autoritatea supremă în domeniu.
Vinovat de controversa în ceea ce priveşte data sa
de naştere se face însuşi Creangă, cel nestatornic din acest punct de vedere.
Asta, pentru că în numeroase ocazii – crearea unui certificat de naştere cu
martori, înscrierea la şcolile pe care le-a urmat, întrunirile de la Junimea şi
altele – humuleşteanul şi-a tot schimbat vârsta declarând diverse zile (1 sau 2
martie, 10 iunie), dar şi diverşi ani (1835, 1836, 1837 sau 1839)!
Iar concluzia, în final – se pare – acceptată de
toată lumea, i-a aparţinut lui George Călinescu, cel care a justificat oprirea
la ziua de 1 martie a anului 1837 ca fiind data oficială a naşterii
scriitorului nemţean, referindu-se la un album al scriitorilor, lucrare editată
de Junimea: „fiind vorba de o societate serioasă, consider că s-a gândit bine
înainte de a înainta această dată. Este data aleasă de Creangă şi, în chipul
acesta, intangibilă!”
Dar cum era persoana Ion Creangă, omul cel de toate
zilele?
„Era un fecior de ţăran, purta cămaşă largă,
ţărănească, iar între «boieri» nu se simţea în largul său.” Descrierea îi
aparţine aceluiaşi Călinescu citat de către Constantin Parascan în cartea
„Măştile inocenţei” (Editura Junimea, Iaşi, 2000).
Aşa ajunsese să-l cunoască şi Titu Maiorescu,
profesorul său de la Şcoala normală de învăţători „Vasile Lupu” de la Trei
Ierarhi . Asta, după ce Creangă trecuse pe la seminariul de la Socola (1855 –
1858) şi, mai înainte, pe la cel din Fălticeni.
Viaţa monahală nu i-a priit viitorului scriitor. La
acest fapt au contribuit neînţelegerile cu socrul său, preot de profesie, dar
şi firea sa şturlubatecă. Pe când avea funcţia de diacon, supărat pe
croncănitul unui stol mare de ciori ce se aciuaseră pe lângă biserica unde-şi
ţinea slujbele, Creangă pune mâna pe o puşcă şi trage câteva focuri. Superiorii
săi, pentru a-l mustra, dar iritaţi şi de firea îndărătnică a diaconului, cel
care refuza să-şi pună cenuşă în cap, dezvoltă incidentul, ajungându-se până la
varianta exagerată conform căreia Creangă ar fi tras înspre... sfânta Biserică!
Cam prin 1867, Creangă este părăsit de soţia
Ileana, aceasta abandonându-şi şi fiul. Motivele divorţului (pronunţat abia în
septembrie 1873), cel care vreme de câţiva ani a fost ţinut secret, sunt şi
astăzi învăluite în mister. „Redevenit ţăran”, expresie a lui Călinescu ce vrea
să spună că odată ieşit din familia semiaristrocrată a socrului său, acum putea
să se manifeste în voie, să fie el cel de dinainte de căsătorie, „Creangă fu
fericit să-şi ia o ţiitoare din prostime – Tinca, n.n. – pe care o ţinu cum se
ţin femeile, la departare şi-o bătu în lege când crezu că se cuvine”, dar una
care să-i spele, să-i coase, să-i facă de mâncare, aşa cum şi-o aducea el
aminte pe Smaranda Creangă, mama sa, cea care, în ochii scriitorului, apărea ca
un adevărat model de nevastă de ţăran.
Scos din rândul clerului (divorţul „ajutându-l” în
acest sens!) mai întâi, şi apoi din sistemul de învăţământ, nemaiputând să
predea învăţăceilor săi în mica „şcoliţă de la Sărărie” din apropierea
bojdeucii, fiul lui Ştefan a Petrii Ciubotariul, amintindu-şi de vremea când
părintele său făcea negoţ, ceru şi căpătă brevetul necesar pentru deschiderea
unui debit de tutun. Asta pentru că ajunsese deja să ducă un trai mizer. Dar,
cu siguranţă, a fost şi un mod personal al ţanţoşului şi nonconformistului fost
diacon, ajuns acum „vânzător de tiutiun”, de a le râde în nas clericilor, cei
care, trecând pe sub geamul prăvăliei sale, se cruceau şi-şi scuipau în sân.
Despre pedagogul Ion Creangă, aflăm de la George
Călinescu: „el ademeneşte pe copii cu lucruri de mâncare şi cu medalii de pus
pe piept. Metoda intuitivă o aplică din bun simţ, ştiind că nu poţi pricepe
ceea ce nu vezi. El arată copiilor tablouri reprezentând plante şi animale, şi
ca totul să fie limpede, când vine vorba de nuca de cocos, găseşte cu cale să
cumpere două bucăţi, să le pună sub nas şcolarilor şi să le împartă, pentru ca
gustul exotic să le rămână pentru totdeauna în gură. Pedepsele sunt date pe o
scară raţională, începând cu metania cu câte trei cruci, multiplicată cu
numărul greşelilor şi sfârşind cu punerea leneşilor în genunchi pe grăunţele
scoase din buzunarul anteriului.”
Întâlnirea lui Creangă cu Eminescu s-a petrecut în
vremea când Poetul, în vârstă de douăzeci şi patru de ani, era revizor şcolar,
iar Povestitorul ocupa funcţia de institutor. Vacanţa şcolară a verii 1874 făcu
posibilă apropierea sufletească dintre cei doi. Cucerit de „ţărăniile” care îi
erau povestite, Eminescu cel deja şcolit pe la Viena şi Berlin, îşi îndeamnă
prietenul să-şi aştearnă pe hârtie toate aceste istorisiri. Iar de aici până la
introducerea în atmosfera Junimii n-a mai fost decât un pas. Evident, în
contrapartidă, Creangă îl duce pe Eminescu în bojdeuca sa, prilej pentru George
Călinescu de a-şi imagina seri de poveste la gura sobei, seri pline de...
poveşti!
Doar că „devenind literat, Creangă intră la grijuri
mari. Era muncit de sentimentul răspunderii şi se umplea de toate sudorile când
se apuca să compună ceva.”
La vârsta de cincizeci de ani, scriitorul ajunsese
să aibă o sănătate mult şubrezită. Rezultat, se pare, al unei vieţi nu prea
cumpătate, mai ales în ceea ce priveşte mâncarea. Mulţi contemporani ai săi
povesteau despre pofta pantagruelică de a mânca a lui Creangă. Dar el suferea
şi de epilepsie, iar crizele îl loveau din ce în ce mai des, ajungând ca o dată
să cadă chiar în clasă, în mijlocul elevilor.
Rămas singur, fără prietenii literari –
Convorbirile se mutaseră la Bucureşti – iar fiul său, care îşi terminase
studiile la Viena, întors în ţară s-a căsătorit la Brăila şi apoi a plecat
înapoi în capitala imperiului austriac, începe să se teamă că nu mai are timp
să istorisească tot ceea ce avea în cap. Continuă să compună noi şi noi acte
din frumoasa-i operă.. Doar că scrie din ce în ce mai greu.
Simţindu-se la capătul puterilor, se trage înapoi
spre locurile copilăriei, la Humuleşti.
Iar moartea bunului său prieten, Eminescu, din vara
lui 1889 îi loveşte crunt sufletul. Sfârşitul vieţii sale se produce pe 31
decembrie 1889 la Iaşi, povestitorul lăsând în urma sa o operă monumentală. O
operă de care ne bucurăm noi, cei de azi, dar şi cei care vor veni după noi.
În încheiere se cuvine, cred, a-i da cuvântul
însuşi Maestrului cuvântului popular, cel care, cu hazu-i caracteristic,
consemnează în Amintirile sale: „în sfârşit, ce mai atâta vorbă pentru nimica
toată? Ia am fost şi eu, în lumea asta, un boţ cu ochi, o bucată de humă
însufleţită, dinHumuleşti, care nici frumos până la douzeci de ani, nici
cuminte până la treizeci şi nici bogat până la patruzeci nu m-am făcut.”
1 MARTIE, ZI DE CELEBRARE A UNEI PLEIADE DE OAMENI CELEBRI CARE AU SLUJIT ADMINISTRAŢIEI ŞI CULTURII ROMÂNEŞTI: ASACHI, ROZNOVANU, CREANGĂ, ELISABETA BOSTAN
Luna lui Mărţişor debutează cu o serie
întreagă de aniversări culturale. 1 Martie este data oficială de naştere a unei
pleiade de personalităţi culturale ale căror existenţă şi activitate au avut
strânsă legătură cu ţinutul Neamţ.
Astfel, ne putem mândri, în prima zi a primăverii cu celebrarea lui Gheorghe
Asachi (233 de ani de la naşterea sa), cu omagierea lui Gheorghe
Ruset-Roznovanu (187 de ani de la venirea sa pe lume), cu sărbătorirea Marelui
Povestitor humuleştean (182 de ani de la naştere), cu celebrarea Elisabetei
Bostan, Doamna filmului pentru copii.
În cele ce urmează, vă propunem câteva
schiţe portret.
În 1788, la 1 Martie, se năştea GHEORGHE ASACHI, la Herţa. Viitorul scriitor
şi îndrumător cultural a urmat cursurile colegiului classic, între 1796-1803,
şi pe cele ale Facultăţii de Filozofie, Litere şi Ştiinţe (1803-1804).
Gheorghe Asachi este cel care a pus bazele
învăţământului românesc. Legăturile sale cu Ţinutul Neamţ s-au concretizat în
versuri, în proză sau în piese de teatru inspirate de mitologia locurilor.
Precum şi prin înfiinţarea primelor şcoli primare pe teritoriul de astăzi al judeţului
(la Roman, la Piatra şi la Mănăstirea Neamţ), în timp ce a fost „referendariu
al epitropiei şcoalelor” (1820-1849).
În primăvara anului 1841, a deschis, la
Văleni (azi anexă a municipiului Piatra-Neamţ) Fabrica de Hârtie „Petrodava”,
cunoscută şi sub numele de „moara lui Asachi”.
A trecut în eternitate în ziua de 12 noiembrie 1869, la Iaşi.
În anul 1834 venea pe lume, la 1 Martie, GHEORGHE RUSET-ROZNOVANU, la Roznov,
cunoscut ofiţer şi politician roman. A fost ispravnic (astăzi, prefect) al
judeţului Neamţ (1871-1876).
De asemenea, a fost participant la Războiul pentru Independenţă, având comanda Brigăzii 4 Călăraşi.
A fost deputat, între 1866-1870, şi
senator, din 1871.
A făcut studii în Austria şi apoi în
Rusia, unde a absolvit Şcoala de cavalerie din Sankt Petersburg. Şi-a început
cariera militară în ţară, în Regimentul de Gardă Călare din garda imperială
rusă. Reîntors în Moldova, înainte de Unirea Principatelor Române, a intrat în
miliţie, fiind avansat la gradul de colonel, primind comanda unui regiment de
jandarmi.
A finanţat construirea şi funcţionarea la
Roznov, unde îşi avea moşia, a primei şcoli din localitate, în 1865, precum şi
a Bisericii „Sfântul Nicolae” (1884-1892).
A decedat pe 2 octombrie 1904, la Roznov.
În anul 1839, la început de Mărţişor,
apărea o nouă stea în constelaţia aştrilor literaturii române, ION CREANGĂ. Născut la Humuleşti, loc
pecare avea să-l transforme în Raiul copilăriei sale, în familia unor ţărani
gospodari.
Ion Creangă avea să lumineze, prin operele
sale, copilăria tutror generaţiilor care i-au urmat existenţa lumească.
A trecut în eternitate pe 31 decembrie
1889, în acelaşi an cu iluştrii săi prieteni, Mihail Eminescu şi Veronica
Micle.
În 1931, la Buhuşi (pe atunci în judeţul
Neamţ), se năştea ELISABETA BOSTAN.
Scenarist şi regizor de film celebru, profesor universitar, a absolvit Liceul
de Fete din Piatra-Neamţ (astăzi. Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”), apoi
Institutul de Teatru.
A semnat regia şi scenariul multor filme care au luminat copilăria
generaţiilor născute în anii comunismului: „Amintiri din copilărie”, „Tinereţe fără bătrâneţe”, „Veronica se
întoarce”, „Saltimbancii” , „Campioana”, „Culegere de dansuri româneşti”, „Trei
jocuri româneşti”, „Dansul «Cloşca cu puii de aur»”', „Cloşca cu pui”, „Hora,
„Pustiul, „Năică şi peştişorul”, „Pupăza din tei”, „Năică şi barza”, „Năică şi
veveriţa”, „Năică pleacă la Bucureşti”, „Veronica”, „Mama”, „Fram”,
„Promisiuni”, „Zâmbet de soare”, „Desene pe asfalt”, „Telefonul”.
A fost distinsă cu numeroase premii în
ţară şi peste hotare.
S-a aflat printre iniţiatorii Festivalului
de Film pentru Copii „Punguţa cu doi bani”, Piatra-Neamţ (1980).
Figuri marcante – ELISABETA BOSTAN
REGIZORUL COPIILOR ȘI AL COPILĂRIEI
Doamna filmului românesc, Elisabeta Bostan, este regizorul de film care a încântat copilăria tuturor generațiilor, începând cu puștii deceniului șapte al veacului trecut și până astăzi. Căci, oricine (re)vede „Amintiri din copilărie“, filmat în Humulești și la Iași (cu celebrul Ștefan Ciubotărașu în rolul lui Ion Creangă), simte cum tresaltă și astăzi inima de bucurie, vorba povestitorului.
Primii pași în cinematografie
Elisabeta Bostan s-a născut pe 1 martie 1931, la Buhuşi, localitate cuprinsă pe atunci de judeţul Neamţ. A absolvit Liceul de Fete din Piatra-Neamţ (astăzi, Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş“), apoi Institutul de Teatru.
A păşit în lumea filmului românesc în anul 1950, când, cu mare sfiiciune s-a găsit faţă în faţă cu un mare cineast al vremii, Victor Iliu. Examenul, deşi nu a fost uşor, a fost un succes pentru tânăra candidată Elisabeta Bostan, cea care astfel a devenit studentă în anul I la Regie. Aproape în acelaşi timp este remarcată şi de Marieta Sadova şi invitată şi la Secţia de Actorie. Doar că n-a fost să fie… Peste ani, Elisabeta Bostan recunoaşte că „poate emoţia a fost de vină, fiindcă aveam emoţii mari“.
Pentru început, tânăra regizoare de film a produs filme documentare. Având aplecări către domeniul etnografiei, primele sale succese se numesc „Culegere de jocuri româneşti“, „Nuntă în ţara Oaşului“, „Trei jocuri româneşti“, „Hora“, „Cloşca cu puii de aur“.
Succese în lanț, filme apreciate atât de public cât și de critici
În 1961, cu filmul „Puştiul“, are loc debutul său în lumea lung-metrajelor. De aici a început un drum greu, dar presărat cu multe satisfacţii. S-a impus rapid în lumea cinematografică românească, prin realizarea seriei de filme cu celebrul Năică drept personaj central: „Năică şi peştele“, „Năică şi barza“, „Năică pleacă la Bucureşti“ şi „Năică şi veveriţa“ (1963-1967), serie multipremiată, cel mai prestigios premiu fiind Leul de San Marco de la Veneţia.
A urmat „Amintiri din copilărie“, producţie premiată la Gijon, cu Marele premiu; la Moscova, cu Premiul special al juriului; la Teheran, cu Medalia de aur. Cu „Tinereţe fără bătrâneţe“ avea să cucerească inimile publicului din Buenos Aires şi Ciudad de la Plata (Argentina). Iar pentru „Veronica“ avea să primească Medalia de bronz pentru cel mai bun film muzical, la Moscova, în 1973, și Menţiune specială la Gijon, în acelaşi an.
A urmat realizarea filmului „Mama“, o coproducție româno-sovietică, pentru care a fost recompensată cu Premiul special al juriului pentru cel mai bun regizor, Premiul special al juriului pentru cel mai bun film muzical, Premiul pentru cea mai largă audienţă (un fel de Premiul al publicului), toate la Moscova anului 1977 şi, în acelaşi an, Premiul special şi Cupa de argint la Giffoni Valle Pianna, în Italia.
După turnarea acestui film, criticul Laurenţiu Damian era de părere că „Elisabeta Bostan nu mai avea nevoie de case de producţie, ci de un impresar şi un producător, ambii ştiutori s-o «exploateze»“.
Cu „Saltimbancii“ şi „Un saltimbanc la Polul Nord“, Elisabeta Bostan își sporea portofoliul: Premiu de regieACIN (1982), Medalia de aur la Giffoni Valle Pianna (Italia), Premiul special al juriului la Moscova, Menţiune specială la Milano (toate în 1983), precum și Premiul de regie ACIN şi Premiul de regie la festivalul de la Costineşti (1986) pentru „Promisiuni“.
„Zâmbet de soare“, filmul realizat în 1987, a produs uimire vestitului regizor american, Francisc Ford Coppola, căruia nu-i venea să creadă că această capodoperă a putut fi produsă în Europa de Est şi , mai ales, de o femeie-regizor.
Au urmat alte două distincţii importante, Premiile Secretariatului cinematografic şi Radioului, la Tomar (Portugalia) în 1988, pentru „Unde eşti copilărie?“, un film cenzurat în Republica Socialistă România.
„Desene pe asfalt“ (1988) și „Campioana“(1989) încheiau seria filmelor realizate de Elisabeta Bostan în România erei comuniste. Cele două producții au adus Premiul special al juriului la Festivalul filmului de la Montreal, Premiul pentru cel mai bun rol feminin (Izabela Moldovan) la Lyon (Franţa) şi la Namur (Belgia) şi Marele premiu la festivalul de film de la Cairo.
„Telefonul“ (1991) era primul film al regizoarei în noul context social și politic al țării.
Actorii-copii, vedete în filmele Elisabetei Bostan
O caracteristică a operei regizorale a Elisabetei Bostan este faptul că, la fiecare film, regizoarea a pregătit în secret un altul. „Năică“ l-a pregătit pe Nică din „Amintiri din copilărie“. Iar „Amintirile“ au pregătit „Tinereţe fără bătrâneţe“. Apoi, „Mama“ sau „Veronica“, cu Motanul Dănilă și Vulpea şireată, prefigurau personajele din „Capra cu cinci iezi“.
Vorbind despre filmul „Veronica“, trebuie menţionat faptul că acestaeste un omagiu adus mamei sale, titlul provenind tocmai de aici, de la numele fiinţei cele mai dragi Elisabetei Bostan.
Rămânând la acest film, un alt fapt de culise care merită a fi menţionat este acela că, la selecţia pentru rolul principal, au participat sute de fetiţe, între care şi Manuela Hărăbor, cea care a „pierdut“ în faţa lui Lulu Mihăescu şi pentru că avea prea multă personalitate. Numai că nu a fost eliminată total, ea fiind folosită în producţia anului 1972 pentru rolul uneia dintre celelalte fetiţe din orfelinat.
De altfel, nici unul dintre copiii-eroi din filmele Elisabetei Bostan nu a fost vreodată abandonat. Ei au jucat în următoarele producţii regizate de distinsa regizoare. Ca exemplu, după ani şi ani, Sanda Foamete şi Bogdan Untaru, protagoniştii din „Năică“ se reîntâlnesc în „Unde eşti copilărie?“. Se poate spune, fără teama de a greşi, că distribuţiile Elisabetei Bostan erau adevărate familii. La figurat, dar şi la propriu, dacă e să ne gândim la filmul „Promisiuni“, acolo unde Medeea Marinescu era – şi este – copilul soţilor Marinescu, ambii componenţi ai echipei de filmare pentru această producție.
Eroii Elisabetei Bostan, mai ales cei interpretaţi de copii – Ion Bocancea, Lulu Mihăescu, Medeea Marinescu, Adrian Vâlcu, Bogdan Untaru, Sanda Foamete, Izabela Moldovan – sunt tonici, plini de energie. Lucrul copiilor actori cu Elisabeta Bostan are ceva unic. Este un amestec de magie, de iubire. Dar şi de suferinţă. Actorii-copii ce au interpretat rolurile principale în filmele doamnei Bostan nu au avut, ulterior, cariere cinematografice. Lulu Mihăescu, de pildă, a fost şi va rămâne mereu Veronica. Este, aşa cum remarca şi Laurenţiu Damian, „mai mult decât un rol – este un destin!“
„Punguţa cu doi bani“, un Festival în totalitate al copilăriei
Un proiect de mare succes în rândul publicului de vârstă foarte tânără în care a fost implicată Elisabeta Bostan a fost Festivalul de film pentru copii „Punguţa cu doi bani“, manifestare care a debutat la Piatra-Neamț în anul 1980, beneficiind ani de-a rândul de emblema consacrată, cocoșul cu punguța în cioc, creație a celebrului cineast Ion Popescu Gopo.
Festivalul şi-a consumat apoi a doua ediţie în 1984, tot cu Elisabeta Bostan printre organizatori. Timp de trei ani consecutivi s-a desfăşurat sub titulatura de Festivalul de Film pentru Copii şi Tineret. Întrerupt un an şi reluat în 1988 cu o nouă titulatură, aceasta în care şi-a găsit şi consacrarea,„Punguţa cu doi bani“, festivalul a avut o istorie oarecum tumultoasă, cu alţi ani de renunţare sau revenire. Au mai existat ediţiile a opta, în 1997, și a noua (ultima de până acum), în 2011.
Persoana centrală, nucleul în jurul căruia s-a pus la cale cea mai recentă ediție a acestei manifestări îndrăgită de multe generaţii de copii, a fost regizorul de film Elisabeta Bostan.
Elisabeta Bostan, regizorul care a trăit intens propriile creații
Pentru final am păstrat o destăinuire a regizoarei: „Un film reprezintă pentru fiecare dintre realizatorii lui o perioadă de viaţă. O perioadă în care trăieşti mult mai puţin în casa ta, ca timp chiar, când îţi vezi mai puţin familia, prietenii, când amintirile se leagă prin film şi de film. Într-un fel, noi trăim de la un film la altul. Cronologia noastră subiectivă se stabileşte prin titlurile de film“.
Critica are cuvântul
„Elisabeta Bostan este unul dintre cei mai harnici şi mai modeşti regizori români. Lista de distincţii naţionale, dar mai ales cele internaţionale, obţinute de filmele sale ar putea fi o surpriză pentru mulţi. Nu şi pentru cei care o cunosc. Pentru că fiecare film al său este o treaptă spre mai bine, chiar dacă noi, criticii, nu ne-am ostenit întotdeauna să consemnăm acest urcuş.“ (Ecaterina Oproiu, critic de film)
„Te simţi bine în filmele ei pentru că realizatoarea dă basmului un aer familiar. Eroii devin posibili, pot fi atinşi. Nu au nimic din aura sacră. Şi nici demonică. Răii sunt mai puţin răi. Vrăjitoarele sunt doar bunicuţe ursuze. Cronos, Timpul, devine un sfătos Moş-Vreme, învârtind roata timpului printre nori, ca într-o icoană pictată pe sticlă, ursitoarele sunt ţărănci cu voci blânde. Este o convertire a fabulosului în liric.“ (Laurențiu Damian, critic de film)
„Regizorul care crează un basm se poate socoti un om fericit. Cine crează un basm participă direct la frumuseţea şi aroma lumii.“ (scriitorul Teodor Mazilu despre „Veronica“)
REZULTATELE PRESELECȚIEI NAȚIONALE A FESTIVALULUI-CONCURS "FLORILE CEAHLĂULUI", EDIȚIA A XXXIV-A, 2024
Categoria 10-14 ani, Canto tradițional
1.Alecsa Iarina Maria (Iași)
2.Axinte Paul (Vaslui)
3.Bulumac Beatrice (Teleorman)
4.Burcă Adela (Cluj)
5.Ciofoaia Amalia (Neamț)
6.Cojocaru Daria (Gorj)
7.Comșa Horia (Brașov)
8.Cristea Darius (Arad)
9.Cristea Denisa (Sălaj)
10.Gabor Alexandra (Sălaj)
11.Gireadă Miruna (Botoșani)
12.Harpa Iosif (Iași)
13.Ivan Silviu (Teleorman)
14.Matyas Natalia (Sibiu)
15.Munteanu Sara (Brăila)
16.Moldovan Bianca (Suceava)
17.Nuțiu Răzvan (Arad)
18.Pencescu Alessia (Teleorman)
19.Popescu Natalia (Mehedinți)
20.Pîntea Iustina (Iași)
21.Riana Maria Asandei (Bacău)
22.Socea Ana Maria (Neamț)
23.Țupu Ioan (Neamț)
24.Virdol Lubiana Cătălina (Teleorman)
Categoria 15-19 ani, Canto tradițional
1.Aiacoboaie Sabrina (Botoșani)
2.Avadanei Andra (Neamț)
3.Bălăreanu Alexandra (Suceava)
4.Bertea Delia (Suceava)
5.Cărămidă Daria (Neamț)
6.Chelba Andrei (Prahova)
7.Costea Daria (Alba)
8.Diac Sabina (Neamț)
9.Dumitru Antonia (Dâmbovița)
10.Ganea Elena (Buzău)
11.Horeangă Andreea (Neamț)
12.Marcu Elena (Neamț)
13.Mirică Iuliana (Brăila)
14.Pânzar Tudor (Suceava)
15.Petrea Eugenia (Neamț)
16.Pițu Alexandra (Giurgiu)
17.Popescu Anamaria (Gorj)
18.Sănduleac Denisa (Botoșani)
19.Sava Amelia Ilinca (Neamț)
20.Staicu Alexandru (Teleorman)
21.Cristian Moldovan (Bistrița)
22. Tișe Diana (Mureș)
23.Vasiloiu Alexandra (Dâmbovița)
24.Vlad Robert (Buzău)
Categoria 20-25 ani, Canto tradițional
1.Avasiloaiei Sorina Ionela (Botoșani)
2.Știrbu Codruț (Botoșani)
3.Condrea Alexandra (Vaslui)
4.Damain Florin (Brăila)
5.Lăcătuș Ana Maria (Vrancea)
6.Mahu Cătălina (Botoșani)
7.Sauciuc Iuliana (Suceava)
8.Stoica Maria (Vaslui)
9.Șerban Sebastian (Mureș)
10.Toader Ioana (Cluj)
Instrumente 20-25 ani
1.Haneș Andrei (Alba)
2.Otvos Mara (Valea Mureșului)
3. Badurlă Răzvan Laurențiu ( Botoșani )
Instrumente 10-14 ani
1.Chele Rareș (Sibiu)
2.Ciaușu Cristian (Brăila)
3.Ciocan Sebastian (Constanța)
4.Gireadă Miruna (Botoșani)
5.Hagiu Alexandru (Botoșani)
6,Marin Antonia (București)
7.Popescu Nectarie (Botoșani)
8.Rusu Raul (Gorj)
9.Știrbu Amalia (Botoșani)
Instrumente 15-19 ani
1.Abaloaiei Cosmin (Neamț)
2.Albotă Valentin (Botoșani)
3.Catană Denisa (Vaslui)
4.Chelba Andrei (Prahova)
5.Ciobanu Patrik (Gorj)
6.Cioiu Alexandru (Dolj)
7.Constantinescu Maria (Iași)
8.Damian Alex (Botoșani)
9.Dobrinescu Alexandra (Argeș)
10.Goste Iulian (Satu Mare)
11.Pîntiuc Ionuț (Suceava)
12.Dobrinescu Darius (Argeș)
13.Popadiuc Daniel (Rep. Moldova)
14.Simion Cosmina (București)
15.Suciu Horațiu (Cluj)
LA MULȚI ANI, DOMNULE PROFESOR GEORGE BRĂESCU!
Pe 28 februarie, profesorul George Brăescu, cel care a trudit o viață la instituția noastră, își aniversează ziua de naștere. Este persoana care, de la înființarea Casei de creație (martie 1968) și până la pensionarea sa (2000) de la Centrul Creației Populare, a trăit toate transformările instituției în care s-a dăruit profesional timp de treizeci și doi de ani.
Este cunoscut în țară și în Republica Moldova drept un redutabil folclorist
și publicist. În lucrările pe care le-a scos la Editura Nona – „Panorama teatrului
folcloric”; „Dramaturgie folclorică ilustrată” – s-a aplecat asupra domeniului
teatrului folcloric din ținutul Neamț.
George Brăescu s-a născut pe 28 februarie 1940, la Ruseni-Răzeşi, Plopana,
Bacău. A urmat cursurile Gimnaziului din Griviţa, judeţul Vaslui, şi la Liceul „Regele
Ferdinand” din Bacău (1950 - 1956). Apoi, a absolvit Facultatea de
Istorie-Filosofie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. Între anii 1960 și
1968, a fost cadru didactic şi director la şcoli din: Dragomireşti (Vaslui);
Leca-Ungureni, Iţcani-Plopana şi Ruseni-Răzeşi, toate în judeţul Bacău.
A îndeplinit funcţiile de inspector, metodist, instructor şi consilier
cultural la Comitetul pentru Cultură şi Artă al Judeţului Neamţ, apoi la Casa
de Creaţie a judeţului Neamţ.
A iniţiat şi a condus cenacluri literare din Neamţ.
Este fondator al Asociaţiei Teatrului Folcloric din România şi Republica
Moldova (1993), al Revistei „Ţara Hangului”, al mai multor fundaţii şi
asociaţii culturale.
Colaborator la diverse publicaţii, a fost consilier editorial, antologator,
al multor cărţi de literatură şi folclor. Alcătuitor, redactor şi prefaţator al
antologiei de poezie „Arbori de lumină”, 1980, Piatra-Neamţ.
A recuperat, îngrijit şi argumentat culegerea „Folclor literar din județul Neamț.
Cântece din Farcașa”, Editura Nona, Piatra-Neamţ, 1996.
Iniţiator al Festivalului de Teatru Folcloric şi cu Măşti de la Piatra-Neamţ.
Realizator al Concursului Naţional de Proză „Mihail Sadoveanu” (1981) şi al
programelor culturale „Pădurea de Argint” (Văratec) şi „Sărbătoarea
Războienilor” (Războieni).
Alături de înv. Teoctist Galinescu, iniţiază revista „Ţara Hangului” şi
Fundaţia „G. Galinescu” din Hangu (1995).
Celebrul filolog Iorgu Iordan a apreciat, în prefața lucrării „Panorama
teatrului folcloric”, eforturile și reușita profesorului Geroge Brăescu: „Preocupat
de mai mult timp de culegerea şi tipărirea excepţionalului tezaur folcloric din
judeţul Neamţ, cu precădere a unor datini şi obiceiuri aparţinătoare ciclului
calendaristic sărbătoresc al sfârşitului şi începutului de an, cartea lansată
de prof. George Brăescu prezintă fenomenul teatrului folcloric din Neamţ în
tripla lui ipostază: tradiţii folclorice strămoşeşti, tradiţii folclorice
creştineşti şi tradiţii folclorice livreşti.
Prin includerea numeroaselor variante ale acestui gen folcloric şi
acoperirea tuturor zonelor şi subzonelor etnografice din judeţ, «Panorama» îşi
justifică titulatura şi, mai mult decât atât, are meritul de a aduna între
coperţile sale cele mai reprezentative şi autentice creaţii folclorice legate
de Sfintele Sărbători ale Crăciunului, Anului Nou, Sfântului Vasile şi
Bobotezei.
Deşi a apărut într-un anume scop, pentru cercetătorii de etnografie şi
folclor, crestomaţia propusă se profilează ca un mijloc pentru atingerea altui
scop, căci, înainte de toate, «Panorama Teatrului Folcloric din judeţul Neamţ»
este folositoare celui care precum «ţăranul nu se plictiseşte aproape niciodată
şi rareori suferă că îmbătrâneşte»”.
LA MULȚI ANI! Recunoștință și prețuire pentru activitatea Dumneavoastră
profesională, domnule profesor George Brăescu!
LA MULTI ANI, ANDA-LOUISE BOGZA!
Nume de rezonanţă internaţională,
Anda-Louise Bogza, solista Teatrului National din Praga, este protagonista unei
cariere strălucite, artista cântând pe scene cunoscute din Europa, Asia şi
America.
De remarcabile succese s-au bucurat
spectacolele sale cu rolurile Aida, Leonora, Abigaille, Rusalka, Manon,
Turandot, la Operele de Stat din Viena, Hamburg, Leipzig, Budapesta, Frankfurt,
„Deutsche Oper Berlin”, „New Israeli Opera Tel Aviv” sau Tokio. A interpretat
rolul Tosca la prestigiosul Festival „Maggio Musicale Fiorentino”,la Opera de
Stat din München (dirijor Zubin Mehta), la „Semperoper Dresda” (dirijor F.
Luisi), la „Arena di Verona”, Teatrul de Operă din Roma, „Teatro de la
Maestranza Seville”, „Volksoper Viena”, Teatrele Naţionale din Bratislava,
Bordeaux, Teatrele Regale din Bruxelles şi Copenhaga.
A obţinut premiul „Thalia” pentru
interpretarea rolului Minnie din opera pucciniană „Fata din FarWest”. A
câştigat Premiul I şi Premiul Publicului la Concursul Internaţional de Canto de
la Vienna. A interpretat creaţii vocal-simfonice în săli de renume ca
„Musikverein Viena”, „Festspielhaus Salzburg”, „Royal Albert Hall” Londra,
„Bruckmerhaus Linz”, „Liederhalle Stuttgart”, Amfiteatrele din Madrid şi Dublin,
Sala Radio Bucureşti, „Suntory Hall” Tokio, Taipei.
Anda-Louise Bogza a realizat
compact-discuri editate de „Arte Nova Classics” (Leonora din „Trubadurul”),
Arii din opere italiene – CD-portret, „Decca” (Rosina /P . Haas). Are efectuate
înregistrări TV: „Rusalka” / Dvořák, CD Lieduri.
Într-un interviu acordat publicaţiei onlne
„Dor de Neamţ”, Anda Louise Bogza îşi aduce aminte de
primii ani de studiu: Într-o
zi, am mers la Școala de Muzică din Piatra-Neamț, aveam 6 ani și am început să
cânt la pian sub îndrumarea profesoarei Lina Șum. Alături de minunata
profesoara Lina Șum, mi-au mai fost profesori și soții Macarie. Aveam câte patru
ore de pian pe săptămână și lecții speciale de teorie muzicală, cor și armonie.
Până când mi-au cumpărat părinții pian, mergeam seara și studiam la Școala de
Muzică, care, atunci, era pe strada Alexandru cel Bun, în actuala clădire a Centrului
de Cercetări Biologice «Stejarul». Și acum mă încearcă o emoție profundă, când
trec pe lângă aceea clădire, în care mi-am petrecut o parte din anii
copilăriei. Când mi-au luat ai mei pian, am devenit «fericirea» vecinilor.
Aveam studii dificile de făcut și era neplăcut să auzi repetată o frază
muzicală de o sută de de ori. La 14 ani, am ajuns la București și am început
studiul la Liceul de Muzică «George Enescu», cu profesoara Ludmila Popișteanu,
fosta elevă a Floricăi Muzicescu. În fiecare vară, când mă întorceam de la București, susțineam
recitaluri de pian la Piatra-Neamț.Chiar și primul meu concert de canto tot la
Piatra l-am avut. Știu că, atunci, m-a acompaniat la pian marea pianista corepetitoare de la
Conservatorul «George Enescu», regretata Doina Micu. (…) Fără mama nu aș fi
reușit nimic. În copilărie, în fiecare duminică, la ora 11, mergeam cu ea la
Teatrul Tineretului, pentru a asista la concertele Filarmonicilor din Iași și
Bacău. Mergeam des și la spectacolele T.T., pentru că mama era pasionată de
actorie. «Tinerețe fără bătrânețe», poemul dramatic în două părți al lui Eduard
Covali, cred că l-am văzut de 40 de ori. Şi «Harap Alb», pus în scenă de Zoe
Anghel Stanca, mi-e foarte aproape de suflet. Mama îmi spunea că mereu recitam
«Capra cu trei iezi» și toți actorii mă ascultau și se amuzau. Teatrul
Tineretului a fost leagănul copilăriei mele.”
Despre primele succese, tot din “Dor de
Neamţ”: „Cu
un an înainte de a absolvi Academia de Muzică din Praga, am debutat pe scenele
Teatrului Național și Operei de Stat din Praga, scene unde cânt des și acum. După
ce am debutat, ulterior, cu «Aida» și la Opera de Stat din Viena, mi s-au
deschis foarte mult porțile, din punct de vedere internațional. Am cântat,
apoi, pe cele mai cunoscute scene din Italia, Franţa, Germania, Japonia,
Israel, America şi România.”
Despre locul său de suflet: „Sunt o persoană căreia nu-i plac ifosele de mare
artistă și cred că nici nu mai este la modă lucru acesta. Multă lume mă
întreabă unde mă simt, de fapt, acasă. La Praga, e domiciliul meu fiscal. Dar,
pentru mine, locul natal e, de fapt, casa mea eternă. La Piatra-Neamț, mă simt
mereu acasă.”
LA TUPILAȚI, BALUL GOSPODARILOR
Devenit tradiție pentru ținutul Neamț,
proiectul cultural și artistic Balul
gospodarilor revine în atenția Centrului
pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, care, în colaborare cu
Primăria și Consiliul Local al comunei Tupilați, organizează o nouă ediție.
Astfel, sâmbătă, 9 martie 2024, începând cu ora 16:00, la Căminul cultural
de la Tupilați, va începe o seară specială pentru locuitorii din zonă, Balul
gospodarilor comunei. Amfitrioni vor fi Ansamblul folcloric „Floricică de la
munte” și Ansamblul Folcloric „Răzeșii”. Pe lângă muzică şi dans popular,
organizatorii pregătesc şi întreceri care să facă seara cât mai antrenantă. Se
vor căuta şi vor premiate cel mai frumos, vechi şi autentic costum popular,
gospodina cu cele mai gustoase plăcinte gătite la cuptor, cea mai bună pereche
de dansatori pe ritmuri ale muzicii folclorice, cea mai frumoasă ori inedită
declaraţie de dragoste, cel mai autentic obiect de decor tradiţional, precum şi
cel mai bun vin de casă., cel mai autentic obiect tradițional de decor meșterit
în gospodărie.
Participaţii la Balul gospodarilor de la Tupilați sunt invitaţi să vină înveşmântaţi în straie populare.
ÎN STAGIUNEA MUZICALĂ: MEDALION ADRIAN STROICI
Stagiunea muzicală 2023-2024, proiect comun al Centrului pentru Cultură și
Arte „Carmen Saeculare” Neamț și al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe
Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț, continuă cu Medalionul dedicat
compozitorului Adrian Stroici, cunoscut și apreciat profesor al Liceului de
Artă „Victor Brauner” din Piatra-Neamț.
Dacă importanta carieră didactică a distinsului dascăl pietrean este
cunoscută în urbe, și nu numai, prin acest eveniment muzical, organizatorii își
propun, ca și cu ajutorul violonistei Sara Stroici, să sublinieze și calitatea
de compozitor a lui Adrian Stroici.
Ca invitate ale protagonistului, vor fi pe scenă Lucreția Stroici (flaut),
sopranele Alexandra Costin, Olguța Toma, Narcisa Pavel, Cristina Ilie și
mezzosoprana Mihaela Chelaru.
Repertoriul concertului va cuprinde trei prime audiții absolute: Concert
pentru vioară și pian, Sonata pentru vioară și pian, liedul „Drum
în lumină” pentru sopran, vioară și pian, pe versurile lui Lucian Blaga, și
alte lucrări muzicale semnate de compozitorul Adrian Stroici.
Această veritabilă sărbătoare a artei muzicale va avea loc miercuri, 28
februarie 2024, ora 18:00, la sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean
Neamț.
Intrarea se face pe baza biletului (30 lei/loc) care poate fi procurat de la Secretariatul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, strada Ștefan cel Mare, nr. 3A, telefon: 0233.214.026.
***
ADRIAN STROICI este născut pe 18 ianuarie
1965, în Petroșani, Hunedoara. Mama – contabilă, tatăl – maistru tehnician
miner. Familia îi observă înclinațiile muzicale, astfel că începe studiul
pianului la vârsta de 3 ani, cu prof. Ticu Lucaciu de la Școala de Muzică din
Petroșani, ulterior cu prof. Gizela Czorik.
La Liceul de Muzică din Cluj-Napoca, a studiat cu prof. Monica Codreanu și
Bogdan Georgescu, deschizându-i-se un orizont mai larg spre zona de compoziție.
În anul 1988, este absolvent al Universității Naționale de Muzică din
București, avându-i ca mentori pe: Anatol Vieru, Ștefan Niculescu, Nicolae
Coman, Alexandru Pașcanu, Liviu Brumaru, Petre Brâncuși, Vasile Iliuț, Dinu
Ciocan, Irina Odăgescu-Țuțuianu, Marin Constantin, Petre Crăciun, Liviu
Dănceanu, Ștefan Zorzor, Victor Giuleanu, Marta-Marina Vlad, Dragoș Tănăsescu,
Aurora Ienei, Aurel Stroe, Nicolae Beloiu.
La formarea sa muzicală a contribuit și colaborarea cu compozitorul Ștefan Zorzor. Actualmente, Adrian Stroici este profesor corepetitor la Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamț, din anul 1990.
Pianist și compozitor, este membru U.C.M.R. și
U.C.M.I.R., precum și, de mulți ani, membru în Uniunea Compozitorilor din
România.
Compoziții: Simfonia Sacră, Cantata Horelor, Concertino
pentru pian și orchestră de coarde, Concert pentru vioară și orchestră,
Oratoriu de nuntă, Sonată pentru vioară și pian, lieduri,
colinde, imnuri, prelucrări și orchestrații.