TÂRG MEȘTEȘUGĂRESC DE SFÂNTA MARIE

În preajma sărbătorii
Sfintei Marii, între 11 și 13 august 2023, în Parcul Tineretului din
Piatra-Neamț, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț va
organiza Târgul de Sfânta Mărie Mare.

Desfășurat sub logoul „La
casî di gospodari, avem di tăti!
”, târgul va reuni produse din domenii
diverse, meșteșugite de oameni pricepuți. Astfel, vizitatorii vor putea găsi
produse de ceramică, prelucrarea lemnului, pielărie, icoane, industrie casnică
(măști, țesături, cusături, împletituri, podoabe), obiecte decorative.

Lista participanților cuprinde nume cunoscute iubitorilor artei tradiționale, meșterii venind din întreaga țară: Neamț, Iași, Suceava, Mureș, Harghita, Botoșani, Argeș, Vâlcea, Bihor, Prahova.


ÎNCEPE FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE FOLCLOR „CEAHLĂUL”, EDIȚIA A XXIV-A

Ediția a XXIV-a a Festivalului Internațional de
Folclor „Ceahlăul” va debuta joi, 3 august, la Piatra-Neamţ cu o paradă
a portului, dansului şi cântului tradiţional (ora 18:00
, pe traseul cuprins
între Teatrul Tineretului – „Grand Hotel Ceahlău” – Muzeul de Istorie – Casa de
Cultură – Teatrul Tineretului), paradă urmată de spectacolul de deschidere
programat pentru ora 19:00
, pe platoul Curţii Domneşti.

Vor urma spectacole la Bicaz (vineri, 4
august, zona sălii de sport)
, Târgu Neamţ (sâmbătă, 5 august,
Amfiteatru)
, care au programate la finalul lor recitalurile ale
îndrăgiților interpreți ai folclorului moldovenesc Vasilica Tătaru și Laurențiu
Marian

Finalul
ediţiei curente este programat a avea loc în municipiul reşedinţă de judeţ duminică,
6 august
, când este programat SPECTACOLUL DE GALĂ (ora 19:00), în
cadrul căruia publicul nemțean va putea lua parte la Concertul extraordinar
susținut de Paul Surugiu – Fuego, alături de Ansamblul folcloric
„Floricică de la munte”.

Reamintim că în cadrul ediției de anul acesta
va avea loc Colocviul Internațional de etnografie și folclor „Zestrea
Moldovei”,
la care sunt invitați să participe specialiști din întreaga
țară. Colocviul se va desfășura între 3 și 5 august, la Grand Hotel Ceahlău
(orele 10-16).

Cu ajutorul acestora, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț inițiază, în cadrul Festivalului, o serie de Ateliere de dans tradițional (în Parcul central, între 3 și 5 august, orele 10-13). În ideea reintegrării jocului tradițional românesc în viața noastră de zi cu zi, Atelierele vor aduce în mijlocul orașului bucuria și obiceiurile satului din zilele de sărbătoare.


LA ORIZONT, FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE FOLCLOR „CEAHLĂUL”, EDIȚIA A XXIV-A

Între 3 și 6 august 2023, în organizarea Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, va avea loc cea de a XXIV-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Ceahlăul”. Anul acesta au fost invitate să participe grupuri folclorice din Bulgaria, Serbia, Portugalia, Macedonia, Columbia, Croația, Mexic, Grecia, Coreea de Sud, la care se vor adăuga ansambluri din țară.

Ampla manifestare este, încă de la prima ediție (1991), una itinerantă.
Astfel, în această vară artiștii participanți vor prezenta concerte pe scenele
din Piatra-Neamț (3 și 6 august), Bicaz (4 august), Târgu
Neamț (5 august)
, toate spectacolele urmând să debuteze la ora 19:00.

Dacă pentru ziua de deschidere, organizatorii au programat o amplă
paradă a portului, cântului și dansului tradițional
, pentru ultima seară
publicului nemțean i se pregătește un concert extraordinar cu
participarea îndrăgitului artist Paul Surugiu – Fuego și a Ansamblului
folcloric „Floricică de la munte”
, din cadrul Centrului pentru Cultură și
Arte „Carmen Saeculare” Neamț.

Complexitatea ediției curente a Festivalului Internațional de Folclor
„Ceahlăul” este data de organizarea a celei de a doua ediții a Colocviului
Internațional de etnografie și folclor „Zestrea Moldovei”,
cei patruzeci de
invitați provenind din diferite zone etnofolclorice ale țării – Moldova,
Dobrogea, Banat, Ardeal.

Cu ajutorul acestora, mare parte a lor specialiști din domeniul coregrafic,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț inițiază, în cadrul
Festivalului, o serie de Ateliere de dans tradițional. În ideea
reintegrării jocului tradițional românesc în viața noastră de zi cu zi,
Atelierele vor aduce în mijlocul orașului bucuria și obiceiurile satului din
zilele de sărbătoare.

În cadrul Atelierelor de dans popular, participanții își vor
îmbogăți cunoștințele legate de folclorul coregrafic românesc. Acestease
vor desfășura zilnic, în perioada 3-5 august, în Parcul Central
din municipiul Piatra-Neamț, între orele 10:00 – 13:00.

La Atelierele de dans tradiţional românesc sunt așteptați să se
înscrie cursanți de toate vârstele, cei sub opt ani trebuind să fie însoțiți de
un adult. Înscrierile se fac la sediul Centrului pentru Cultură și Artă „Carmen
Saeculare”, din strada Ștefan cel Mare, nr. 3A, Piatra-Neamț, telefon:
0233.214.026 (program: luni – vineri, orele 8:00 – 16:00).

Parteneri sunt Primăria și Consiliul Local al municipiului Piatra-Neamț,
Primăria și Consiliul Local al orașului Târgu Neamț și Primăria și Consiliul
Local al orașului Bicaz.

ANSAMBLURILE FOLCLORICE PARTICIPANTE:

ANSAMBLUL FOLCLORIC „NASHENCI” STARA ZAGORA (BULGARIA)

A fost înființat de Atanas Atanasov, la finalul anului 1976, ca Ansamblu al
Casei de Cultură din Stara Zagora, pitorescul oraș al poeților și al teilor,
situat în centrul Bulgariei.

Ansamblul a câștigat la primul său premiu important în 1980: titlul de
ansamblu reprezentativ pentru folclorul bulgăresc.

Bogatul repertoriu al Ansamblului cuprinde dansuri din toate zonele
etnografice ale țării, cu deplina lor varietate de ritmuri, culori, costume,
ornamente.

În 2001, Ansamblul Folcloric „Nashenci” a devenit membru al Comitetului Internațional al Organizatorilor de Festivaluri Folclorice (C.I.O.F.F.).

De-a lungul anilor, Ansamblul a fost implicat în numeroase evenimente desfășurate
în Bulgaria. A participat la diverse concerte organizate cu ocazia sărbătorilor
locale și naționale, la concerte de caritate, precum și la o multitudine de
festivaluri și întâlniri folclorice care s-au desfășurat în țara vecină.

Ansamblul Folcloric „Nashenci” este gazda unei manifestări artistice și
culturală de o mare importanță pentru orașul, Belitsa – Festivalul de Folclor „Na
Belitsa na horoto”, care adunat deja cinci ediții.

În plan international, grupul folcloric bulgar a luat parte la unele dintre
cele mai prestigioase și populare festivaluri desfășurate pe aproape toate
continentele:1994 - Danemarca; 2000 - Egipt; 2001 – Anglia și Ungaria; 2002 – Portugalia
și Elveția; 2003 - Turcia; 2004 - Franța (Strasbourg); 2005-Turcia (participare
la două festivaluri); 2009 - Serbia și Macedonia; 2010 – Spania (Palma de
Mallorca); 2012 - Grecia; 2013 – Serbia (Ohrid Lake).

În iulie 2015, Ansamblul Folcloric „Nashenci” a luat parte la Festivalul
folcloric de la Roma, iar un an mai târziu a fost invitat să reprezinte
Bulgaria la o manifestare de același gen în Slovenia. Au urmat doi ani
consecutive în care grupul s-a deplasat la festivaluri în Serbia, iar în 2019 a
ajuns în Polonia.

În prezent, Ansamblul Folcloric „Nashenci” este condus de Directorul
artistic Nedyo Ivanov și are în componență trei grupuri: unul de copii, încă
unul format din reprezentanți ai folclorului autentic și încă unul al
artiștilor care participă la spectacole și concerte.

De la înființare și până astăzi, Ansamblul Folcloric „Nashenci” este un loc
de întâlnire pentru tinerii inteligenți, energici și pozitivi, care iubesc
dansul și arta.

COMPANIA ARTISTICĂ „CREADANZA” – COLOMBIA

În noiembrie 2013, ia ființă „Compañía Artística «CreaDanza»”,
sub conducerea lui Jorge Naspucil Chaves. La început a fost considerată o nouă
propunere artistica folclorică experimentală. Obiectivul companiei a plecat de
la tradiția populară și s-a realizat artistic prin recuperarea valorilor
ancestrale ale locuitorilor zonei teritoriului columbian.

Compania artistică „CreaDanza” are un repertoriu de
dansuri amplu și variat, cuprinzând ritmurile din toate regiunile țării, cu accent
pe zona Nariño.

Grupul folcloric sud-american beneficiază de un
acompaniament excelent, interpretarea instrumentiștilor mergând la inima
publicului din întreaga lume.

Artiștii columbieni au concertat pe întreg teritoriul țării lor, dar și în țări precum Ecuador și Spania. Acum se află pentru prima dată în România.

COMPANIA DE DANS „CHOI EUN-JUNG”, DAEJEON (COREEA DE SUD)

Compania de dans „Choi Eun-Jung” este un grup de dans creativ, fondat în
1989 cu scopul de a îmbunătăți nivelul de dans în Coreea prin reunirea a tot ce
are mai bun dansul coreean. Este un grup de dans reprezentativ aflat în vârful
curentului creativ al dansului coreean.

Prin intermediul numeroaselor participări la evenimente naționale și
internaționale, grupul a devenit, de-a lungul timpului, de primă importanță.

Daejeon este al cincilea mare oraș din Coreea de Sud. Situat în regiunea
central-vestică a Coreei de Sud, orașul este cunoscut atât pentru tehnologie și
instituții de cercetare, cât și pentru celebrarea mediului său natural,
majoritatea munților, izvoarelor termale și râurilor fiind accesibile în mod
gratuit publicului.

Grupul a desfășurat activități impresionante bazate pe îmbunătățirea
nivelului calitativ de dans și pe restabilirea popularității. În plus, a
dezvoltat mai multe repertorii – tradițional, creativ și dramatic – și contribuie
la promovarea excelentei capacități culturale și artistice care întruchipează
sufletul și spiritul Coreei prin schimb cultural și cooperare.

ANSAMBLUL FOLCLORIC AL CENTRULUI DE CULTURĂ TRADIȚIONALĂ DIN VARAŽDIN
(CROAȚIA)

Centrul pentru Cultură Tradițională, cunoscut și sub numele de Ansamblul
„Varteks”, a fost fondat în 1946, în orașul Varaždin, situat în Nord-Vestul
Croației, la 70 de kilometri Nord de Zagreb, capitala Croației. Ansamblul
folcloric al Centrului de Cultură Tradițională Varaždin a fost fondat în
același an, cu scopul de a cerceta, interpreta artistic și prezenta pe scenă
cele mai frumoase elemente ale muzicii și dansului tradițional croat.

De-a lungul anilor, ansamblul a participat la un număr mare de festivaluri
internaționale în Austria, Bulgaria, Republica Cehă, Egipt, Franța, Ungaria,
Italia. Cele mai recente participări sunt cele de la Festivalul folcloric de la
Agrigento (Sicilia, Italia) – 2015; SremFolkFest, Sremska-Mitrovica, (Serbia) –
2016; Duna Karneval, Budapesta (Ungaria) – 2017; precum și, în 2019,
festivalurile din Osijek (Croația), Kovačevac (Serbia) și Ohrid Struga
(Macedonia).

ASOCIAȚIA DE DANSURI THESSALONIKI (GRECIA)

Asociația de dans din Salonic a fost înființată în decembrie 1990, de un grup de inimos și dăruit dansului și muzicii tradiționale grecești. În timp, grupul s-a dezvoltat atât ca număr al membrilor, ajungând să aibă acum peste șase sute de persoane, cât și artistic, având mereu ca obiectiv cercetarea, conservarea și promovarea culturii populare grecești.

Sediul central al Asociației se află în
Kalamaria-Salonic.

Din 1994, ea a fost afiliată Comitetului Internațional al
Organizatorilor de Festivaluri Folclorice (C.I.O.F.F).

Activitatea artistică a Asociației este structurată pe cincisprezece
clase de dans tradițional (copii, adolescenți, tineri adulți și cursuri pentru seniori).
De asemenea, funcționează și un grup coral, altul de meșteșugari. Sunt
desfășurate, în cadrul Asociației, cursuri de inițiere pentru instrumentiști.
Patrimoniul grupului conține o colecție impresionantă și valoroasă de costume
autentice grecești și o bibliotecă.

Asociația de dans din Salonic are imprimată o perspectivă amplă, artiștii care compun
grupul participând la manifestări cu caracter umanitar, filantropic și
artistic. Ei găzduiesc trupe de dans din străinătate și participă la
festivaluri de dans în toată Elada și reprezintă adesea Grecia în festivaluri
și spectacole internaționale.

ANSAMBLUL DE CÂNTECE ȘI DANSURI POPULARE„TAŠE
MILOŠEVSKI”, RESEN (REPUBLICA MACEDONIA DE NORD)

Ansamblul de cântece și dansuri populare „Taše
Miloševski” este parte component a Societății culturale și artistice omonime
din Resen (Republica Macedonia). Societatea a fost fondată în 1945. În cadrul ei
activează mai multe grupuri care se apleacă asupra folclorului vechi național
și asupra artei populare macedonene. Astfel, activează un grup compus din cei
mai tineri membri, care au vârste cuprinse între 6 și 8 ani. Adolescenții și
tinerii care fac parte din grupele lor studieze și pun în scenă coregrafiile
folclorice specific zonei, fiind astfel pregătiți să participe la festivalurile
de folclor la care Societatea culturală și artistică „Taše Miloševski” este
invitată.

Ansamblul de cântece și dansuri populare folosește din plin moștenirea
culturală, materială și spirituală a națiunii macedonene prezentând, alături de
cântecele și dansurile tradiționale, costume foarte bogat ornamentate cu
broderii lucrate manual.

De șapte ani, între 24 și 28 septembrie, Ansamblul „Taše Miloševski”
organizează cu succes, în localitatea Resen, Festivalul internațional de
folclor „Prespa Cider”, manifestare devenită de acum tradițională pentru
această zonă a Republicii Macedonia.

COMPANIA DE DANSURI FOLCLORICE „TIERRA MESTIZA” (MEXIC)

În octombrie 2000 a fost înființată „Compañía de danza folklorica «Tierra
Mestiza»”, ca grup independent sub conducerea Carolinei Ordaz Ortiz, conducătoarea
ansamblului având o experiență artistică bogată. Odată cu trecerea timpului, Companiei
i se alătură un grup valoros de dansatori.

Ansamblul de peste Atlantic a impresionat publicul din întreaga lume
printr-o bogată și variată arie de dansuri, combinația de mituri religioase și
scene din viața de zi cu zi reflectând esența sufletului poporului Mexican. Dragostea
și dramatismul sunt transmise printr-o coregrafie și mișcare de mare efect
artistic, realizându-se astfel identificarea completă cu tradițiile și
obiceiurile naționale reflectate în spectacolele.

Dansurile și ritmurile care reprezintă fiecare colț al țării sunt
completate de originalitatea costumelor, a muzicii și mișcărilor coregrafice, astfel
că „Tierra Mestiza” cuprinde cele mai reprezentative dansuri și ritmuri ale
Mexicului.

Un aport important în concertele oferite de grupul Mexican o au „mariachii”
muzicieni tineri și talentați, studenți și absolvenți ai colegiilor de stat de
pe întreg cuprinsul țării.

Compania „Tierra Mestiza”a fost invitată să participle la o multitudine de
festivaluri, dând concerte în Gijon, Murcia, Salamanca, Caceres (Spania),
Patras, Lefkas, (Grecia), Argel (Algeria), Dubai (Emiratele Arabe Unite),
Poznan, Plock (Polonia), Bergamo , Napoli, Agrigento-Sicilia (Italia), Doha (Qatar),
precum și în diverse orașe din Turcia, Portugalia și Cipru.

ANSAMBLUL FOLCLORIC „DAS TERRAS DE GERAZ DO LIMA” (PORTUGALIA)

A fost fondat în iunie 1981, cu scopul de a reprezenta
cântecele, portul și dansurile din Geraz do Lima, mai cu seamă din Santa Maria,
Santa Leocadia și Moreira.

Ansamblul prezintă lumii întregi valorosul costum în care
predomină culoarea verde, cu care portughezii se mândresc. Potrivit unor
mărturii orale care au ajuns până în zilele noastre, precum și a unor lucrări
de cercetare etnografică care au mers înapoi în timp, costumul verde din Geraz
do Lima este atestat de pe la 1850, când regina Maria a II-a a vizitat orașul
Viana do Castelo.

Aceasta a fost întâmpinată de un grup de doamne îmbrăcate
în verde. În amintirea acestei vizite, verdele a devenit culoarea specifică costumului
doamnelor din Geraz do Lima.

Ansamblul a performat atât în zona sa de baștină, cât și
în întreaga țară, susținând peste 500 de spectacole. Valoarea artistică a
grupului a făcut ca reprezentanții folclorului portughez să fie invitați la
festivaluri de peste graniță, în Spania, Franța, Principatul Andorra și, acum,
în România.

ANSAMBLUL DE CÂNTECE ȘI DANSURI NAȚIONALE „PRVI
PARTIZAN” – UŽICE (SERBIA)

Ansamblul de cântece și dansuri naționale „Prvi Partizan” („Întâiul Partizan”) din Užice (localitate din Vestul Serbiei) a fost fondat în 1948 de lucrătorii companiei cu același nume. În primii ani de activitate a reunit tineri talentați în domenii precum folclor, actorie, literatură și muzică.

În prezent, ansamblul condus de Željko
Jovanović
, are patru sute de membri activi, în principal tineri, care
încearcă să păstreze și să transfere moștenirea culturală a poporului sârb.
Dovadă a succesului activității lor este multitudinea de premii și distincții pe
care ansamblul le-a câștigat de-a lungul vremii, cele mai importante fiind cele
primite în domeniul creațiilor folclorice, acordate de organizația națională
care are drept scop principal conservarea moștenirii culturale a poporului
sârb. Evident, ansamblul „Prvi Partizan” din Užice a fost apreciat și în plan internațional,
câștigând aprecierea publicului la festivalurile de la Brunsum (Olanda), Bremen
(Germania), Karditza, Naousa și Rodhos (Grecia), Marsilia (Franţa), Szczyrk (Polonia),
Szhazalombatta (Ungaria), Reims (Franţa), Istanbul (Turcia), precum și prin
concerte și spectacole oferite publicului din Norvegia, Italia, Australia,
Bulgaria și iată, acum, din România.

ANSAMBLUL
FOLCLORIC ,,DOINA CARPAȚILOR” IAȘI

Ansamblul Folcloric ,,Doina Carpaților” din Iași s-a înființat în anul 1963
din inițiativa unor studenți talentați și dornici de a duce mai departe
frumusețea tradițiilor românești, prin punerea în scenă a tezaurului folcloric
de pe meleagurile românești. Astfel, până în prezent, mai bine de 2000 de
tineri iubitori ai cântecului și dansului popular au trecut pragul sălii de
dans a Ansamblului Folcloric ,,Doina Carpaților”.

Pas cu pas, ansamblul s-a făcut cunoscut în viața cultural-artistică a
județului Iași, dar și a întregii țări, urmare a obținerii mai multor premii și
distincții la concursuri și festivaluri locale, naționale sau internaționale.
Dansatorii acestui ansamblu s-au bucurat de aplauzele a sute de mii de
spectatori la finalul celor aproximativ 3000 de spectacole la care au luat
parte. Demne de menționat aici sunt marile scene ale lumii pe care membrii
ansamblului au performat în cadrul turneelor și festivalurilor internaționale
de folclor, amintind țări precum Spania, Grecia, Franța, Portugalia, Polonia,
Turcia, Suedia, Egipt.

De-a lungul vremii, ansamblul s-a bucurat de colaborări fructuoase cu mari
artiști ai României, menționându-i aici pe Irina Loghin, Sofia Vicoveanca, Ion
Paladi, Laura Lavric, Benone Sinulescu, Ștefan Pintilie și lista poate
continua.

Repertoriul coregrafic și cel muzical al Ansamblului Folcloric ,,Doina
Carpaților” cuprinde jocuri și cântece populare din toate zonele României:
Ardeal, Banat, Dobrogea, Muntenia, Țara Oașului, Oltenia și, nu în ultimul
rând, Moldova.

La baza momentelor artistice puse în scenă de către dansatorii acestui
ansamblu, stau atât profesionalismul și dedicare coregrafei Mihaela Croitoriu,
cât și orchestra ansamblului, condusă de către dirijorul Ciprian Chițu.

ANSAMBLUL FOLCLORIC „COMORILE NEAMȚULUI”
PIATRA-NEAMȚ

A fost înfiinţat de profesorul-coregraf Anda Maria
Acristinei în anul 2008. Aceasta, din dragoste pentru jocul şi cântecul
popular, a strâns în jurul său tineri cu vârste cuprinse între 4 şi 30 de ani,
punând bazele unui ansamblu de dansuri populare româneşti.

Din anul 2016, funcţionează Asociaţia Cultural
Artistică „Comorile Neamţului” sub egida căreia îşi desfăşoară activitatea şi
ansamblul cu acelaşi nume, care, astfel, dobândeşte şi o formă juridică.

Talentul coregrafului şi eforturile dansatorilor au
rodit apoi în numeroase reprezentaţii la nivel local, judeţean, naţional pentru
ca mai apoi ansamblul să efectueze turnee peste hotare şi să participe la
concursuri şi festivaluri internaţionale în ţări, precum Franţa, Spania, Turcia,
Grecia. Calitatea artistică a spectacolelor şi cromatica costumelor populare au
făcut ca ansamblul să reprezinte cu succes folclorul românesc cu a sa
spiritualitate în formele cele mai autentice.

Ansamblul Folcloric „Comorile Neamţului” este
constituit dintr-un grup de dansatori ce fascinează prin forţă, autenticitate
şi sensibilitate coregrafică, prezintă o mare varietate de dansuri populare
autentice româneşti, din mai multe regiuni ale ţării dar şi din din
străinătate, având în repertoriu dansuri: greceşti, turceşti, irlandez,
ucranian.

Profesionalismul şi calităţile umane ale membrilor
ansamblului folcloric au fost, de fiecare dată, la un nivel înalt, fapt
reflectat de numeroasele premii obţinute în decursul anilor.

Intenţia Ansamblului Folcloric „Comorile Neamţului”
este de a prezenta o imagine cât mai obiectivă a culturii populare şi a
obiceiurilor tradiţionale care se găsesc în acest fermecător ţinut.

ANSAMBLUL FOLCLORIC „BRÂUL ROȘU” PIATRA-NEAMȚ

Fondat în anul 2017, ansamblul aparține Asociației
culturale folclorice „Nae Rotariu”. Are în componență persoane tinere care își
propun să promoveze dansul și tradițiile folclorice românești.

În atenția ansamblului se află și dansurile
minorităților etnice din România.

Ansamblul valorifică deopotrivă obiceiuri și
tradiții de nuntă, de iarnă și ale altor sărbători importante ale românilor.

Din palmaresul grupului, am reținut participarea la
evenimentul prilejuit de înfrățirea comunei Gârcina (Neamț) cu localitatea
Vailly sur Sauldre din Franța; participarea spectacolul la „Duelul
Ansamblurilor”, din cadrul emisiunii „La Măruță”, în Decembrie 2017 și în
Ianuarie 2018;  participarea la concursul
„Cântec și joc strămoșesc” (Ocna Mureș), obținând locul II; participarea, ca partener,
la proiectului „Trăim și simțim românește. La frați nu se pun hotare”, dedicat
Centenarului Marii Uniri, proiect inițiat de Școala gimnazială numărul 8 din
Piatra Neamț și de două școli din Chișinău și satul Izvoare din Republica
Moldova; participarea la concursul „Nestemate populare pe Plaiuri nemțene:
Valerica Patrichi”, obținând Trofeul concursului regional; participarea la
Festivalul internațional de folclor „În grădina cu flori multe” (Cernăuți,  Ucraina), competiție la care Ansamblul „Brâul
Roșu” a obținut locul II; participarea la concursul „De Dragobete, iubește
românește” (Tașca, Neamț), obținând Premiul de Excelență;  participarea la Festival concurs „Flori în
Bucovina” (Rădăuți, Suceava), cucerind locul I; participarea la Concursul
interjudețean de folclor „Șezătoarea copiilor” (Fălticeni, Suceava), obținând
locul I.

Coregrafa Ansamblului folcloric „Brâul Roșu” este
Cătălina Dumitrachi,  născuta într-o
familie de dansatori și culegători de folclor din zona județului Neamț. Ea a
reușit să pună în valoare jocurile populare din ținutul natal, precum și din
celelalte regiuni ale Moldovei, chiar și din patrimoniul muzical-coregrafic
etnic și european, cum ar fi cel machedonesc, țigănesc, grecesc, bavarez.

ANSAMBLUL FOLCLORIC „FLORICICĂ DE LA MUNTE”
PIATRA-NEAMȚ

În fiinţat în 1971, Ansamblul folcloric „Floricică de
la Munte” s-a consacrat, în timp, ca unul dintre cei mai importanţi păstrători
de cultură tradiţională românească. De mai bine de cinci decenii, Ansamblul
nemţean cutreieră Europa, ducând cu el frumuseţea dansurilor, cântecelor şi a
costumelor populare româneşti. Indiferent că au venit în faţa publicului român,
a celui francez ori a celui turc, dansatorii nemţeni s-au remarcat prin
originalitatea şi autenticitatea repertoriului alcătuit din dansuri reprezentative
pentru toate zonele etnofolclorice ale României. Au impresionat, prin cromatica
şi frumuseţea costumelor populare, virtuozitatea, ritmul şi acurateţea
interpretării, publicul din Franţa, Italia, Polonia, Grecia, Egipt, Bulgaria,
Ungaria, Serbia, Muntenegru, Austria, Finlanda, Belgia sau Olanda. Peste tot au
pus în valoare frumuseţea folclorului acestui colţ de lume, în care autenticul
rămâne încă puternic înrădăcinat în realitate, dar, mai ales, în suflete.

Din 1990, Ansamblul activează sub egida Centrului
Creaţiei Populare Neamţ (cu statut de ansamblu de amatori), iar din 2001, sub
egida aceleiaşi instituţii, reorganizată şi redenumită (devenită Centrul pentru
Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ), cu finanţare de la Consiliul
Judeţean Neamţ.

Devenit în martie 2002 ansamblu profesionist,
„Floricică de la munte” cuprinde o formaţie de dansuri tradiţionale, o
orchestră de folclor, dar şi o formaţie de obiceiuri de iarnă care aduce pe
scenă cele mai frumoase jocuri de măşti specifice zonei Neamţ (căiuţi, capra,
ursul, mascaţii etc.).

Încă de la fondare, formaţia a câştigat importante
premii naţionale la festivalurile de folclor din Bistriţa Năsăud, Constanţa –
unde a câştigat trei Premii I, un Premiu II şi Marele Trofeu, la Iaşi –
Festivalul „Trandafir de la Moldova”, Cluj – „Serbări Transilvane”, Bacău –
„Bobocelul”, Suceava, Harghita – „Subcetate în sărbătoare”, Voşlobeni.

În plan internaţional, Ansamblul „Floricică de la
munte” a obţinut premiul „Le Sacre du Choreographie” la Festivalul internaţional
de folclor Reims (Franţa), Marele Premiu „Toporaşul de aur” la Zakopane
(Polonia), precum şi distincţii la Festivalul de la Zavet (Bulgaria),
Festivalul de folclor de la Krakowia (Polonia), Festivalul de la Loveci
(Bulgaria), Festivalul internaţional de folclor de la Kikinda (Serbia),
Festivalul de la Champtoce (Franţa), Festivalul de la Quartu Santa Elena din
Sardegna (Italia) sau Festivalul internaţional „Olympus Katerini” (Grecia),
Festivalul de la Adapazari (Turcia).

„Floricică de la munte”, prin tot ceea ce
reprezintă, conservă în cel mai înalt grad formele tradiţionale ale folclorului
românesc. Repertoriul actual cuprinde cântece şi jocuri populare din cele mai
importante regiuni etnofolclorice româneşti – Moldova, Oaş, Maramureş, Oltenia
şi Dobrogea, precum şi din subzone folclorice, precum Neamţ, Bacău, Bucovina,
Valea Moldovei, Valea Bistriţei, Sibiu, Cluj, Bistriţa-Năsăud.


VACANȚE MUZICALE LA PIATRA-NEAMȚ, EDIȚIA A XLVIII-A

Deja cu cincizeci de ani de istorie în spate – şi
ce istorie! – Festivalul Internaţional Vacanţele Muzicale la Piatra-Neamţ
a devenit un brand al ținutului Neamț. Unul care a depăşit de multişor timp
graniţele ţării. Elocvent este faptul că în cercurile muzicale ale Vienei, s-a
aflat ce se petrece aici, la un pas de Olimpul românesc, muntele Ceahlău! Am
luat ca exemplu Viena, dar la fel se petrec lucrurile şi în cazul altor oraşe
cu mare tradiţie muzicală – Praga sau Moscova, acolo un s-a aflat demult de
Festivalul muzical de la Piatra. E, oare, puţin lucru?!

Pe lângă actul cultural propriu-zis care se
petrecea în cele două săptămâni (mai nou, şapte zile) şi de beneficiul
spiritual expediat către public, acest important Festival a transformat oraşul
Piatra-Neamţ într-o veritabilă Capitală muzicală a ţării!

Având ca desfăşurare perioada verii, atunci când
multă lume este în vacanţă, în concediu, Festivalul atrage ca un magnet oamenii
iubitori ai sunetelor frumoase. Fie ei artişti, cum s-ar zice specialişti ai
domeniului, sau amatori. Dar cu toţii turişti. Oaspeţi pentru câteva zile ai
urbei şi împrejurimilor. Ocazie ideală pentru a promova imaginea turistică a
judeţului.

Anul acesta, în perioada 2 - 8 iulie, Centrul
pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ organizează cea de a XLVIII-a
ediţie a „Vacanţelor Muzicale la Piatra-Neamţ”. Timp de şapte seri, ţinutul
Neamţ va fi cuprins de acorduri ale celor mai diverse genuri muzicale:
simfonic, pop, operă, rock, jazz, muzică veche, corală sau camerală.

Concertul
simfonic care va deschide Festivalul îi va avea drept soliști pe pianiștii
Daniel Ciobanu și Ioana Andreescu, muzicieni care vor urca pe scena Vacanțelor
alături de Orchestra simfonică a Filarmonicii „Serghei Lunchevici” Chișinău,
Republica Moldova, la pupitrul dirijoral aflându-se Mihail Agafița.

De luni, 3 iulie, municipiul Piatra-Neamţ va
găzdui în cadrul „Vacanţelor”, de la ora 21:00, pe platoul Curţii Domneşti, sub
secularul Turn al lui Ştefan cel Mare, muzicieni de valoare, printre ei: Ștefan
Bănică junior, Lupii lui Calancea și surorile Osoianu, Natalia Barbu,
Concertino Acordion Band.

Festivalul de anul acesta propune melomanilor și
trei seri camerale (marți, miercuri și joi, 4-6 iulie) care vor avea loc în
sala „Calistrat Hogaș” (ora 18:00) din cadrul Consiliului Județean Neamț.
Invitați vor fi atât artiști de anvergură, care au cântat pe scenele muzicale
ale întregului Mapamond, precum violoncelistul Anton Niculescu și pianistul
Viniciu Moroianu, dar și muzicieni nemțeni ajunși să fie recunoscuți drept
interpreți valoroși ai muzicii clasice: pianista Raluca Ouatu și violista Ioana
Mardare.

Finalul ediţiei programează, în seara zilei de 8 iulie, de la ora 21:00, pe platoul de la Turn, o excepţională seară de operetă, oferită nemțenilor de soliștii și orchestra Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București.


Vacanțe Muzicale XLVIII – Duminică, 2 iulie 2023

Duminică, 2 iulie 2023, Piața Turnului, ora 21:00

CONCERT SIMFONIC

Orchestra simfonică a Filarmonicii „Serghei
Lunchevici” Chișinău, Republica Moldova

Soliști: DANIEL CIOBANU (pian)

            IOANA
ANDREESCU
(pian)

            EVELINA
BARCAN
(sopran solo)

            MARIA
BĂICĂNESCU
(alto solo)

Dirijor: MIHAIL AGAFIȚA

Program:

Ionel Ceobanu - Turnul lui Ștefan cel Mare primă audiție (versuri: Georgiana Ploscan, orchestrația: Sabin Păutza)

Nicolae Kirculescu - Moment muzical pentru pian și orchestră

George Gershwin - Concert în Fa pentru pian și orchestră

Nikolai Rimski Korsakov - Capriciu spaniol op.34

DANIEL CIOBANU

Daniel Ciobanu

A început studiul pianului la vârsta de nouă ani, la Piatra-Neamț, inițial
cu Magdolna Cosma și Delia Bălan, ca mai apoi să continuie cu Mihaela Spiridon și
Iulian Arcadi Trofin.

Câștigând o bursă de studii în Scoția, și-a continuat pregătirea muzicală
cu Graeme McNaught, Aaron Shorr și Petras Geniusas, absolvind astfel
Conservatorul Regal din Scoția. Și-a completat studiile la Școala de Muzică „Alfred
Cortot” din Paris, cu Marian Rybicki, și la Universitatea de Arte din Berlin,
cu Pascal Devoyon și Markus Groh.

Daniel Ciobanu a obținut aprecierea publicului internațional câștigând, în
2017, Medalia de Argint la Concursul mondial „Arthur Rubinstein” din Tel-Aviv,
Israel, alături de prestigiosul Premiu „Favoritul Publicului”. În urma acestora
a avut apariții la „Carnegie Hall” din New York, „Elbphilharmonie” la Hamburg, „Gewandhaus”
Leipzig și Festivalul „George Enescu” din București, pe lângă turnee și
concerte în Japonia, China, Africa de Sud și Taiwan.

În mod frecvent s-a alăturat unor orchestra, precum: Orchestra de Cameră
Israel și Orchestra Filarmonică Israel din Tel-Aviv; Orchestra Filarmonică „George
Enescu” și Orchestra Națională Radio București; Orchestra Filarmonică din Maroc;
Orchestra Națională Regală a Scoției; Orchestra Simfonică din Johanesburg,
Africa de Sud; Orchestra Simfonică a Braziliei.

Daniel Ciobanu a fondat „Neamt Music Festival”, în 2017, la Piatra-Neamț,
pentru a crea o platformă internațională nouă și puternică pentru tineri
artiști. Festivalul prezintă atât un repertoriu clasic, cât și muzică jazz sau
proiecte experimentale.

IOANA CRISTIANA ANDREESCU

Ioana Andreescu

S-a născut în 2008, la București. În 2014, începe cursurile la Colegiul de
artă „Carmen Sylva” din Ploiești, elevă a prof. Marilena Cochinescu. Începând
cu 2021 își continuă studiile coordonate de prof. Anca Borcea.

În ultimii șase ani susține o bogată activitate competițională, obținând Marele
Premiu la Concursul de muzică românească „Pro Piano” (2022). Premiul I la:
Festivalul Internațional de Pian Online „Pro Piano“ (România) – 2020; Concursul
internațional Lvov „Kawai Quarantine” (Ucraina) - 2020; Concursul de pian
online pentru tineret din Europa „Euplayy”, München (Germania) – 2020; Concursul
internațional de pian Smederevo (Serbia) – 2021; Concursul Internațional „Pro
Piano” (2022); la Concursul Internațional „Frederic Chopin” Bacău (2022); la Concursul
„Ambasadori culturali” Ploiești (2022); International Piano Competition „Great
Piano Masters - Rudolf Kehrer” (2022); la „Franz Liszt Center International
Piano Competition” (2022); la „WONDER KEYS” Piano Competition Köln (2022); la Concursul
național „Margareta Sterian” Buzău (2023), la Concursul „Craiova Piano” (2023).
Premiul II la Concursul Internațional Clara Schumann, Belgia) – 2021. Premiul
III la Concursului Internațional de Pian „Grotrian-Steinweg“ Braunschweig (Germania)
– 2017.

În ianuarie 2023, debutează ca pianist concertist la „Stadthalle Gifhorn”,
Germania, iar în martie, la Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, sub
bagheta maestrului Ovidiu Bălan, interpretând Concertul pentru pian Nr. 1, de
Felix Mendelssohn-Bartholdy.

În decursul anilor, a susținut recitaluri organizate de I.C.R. Bruxelles, „Klassik
in der Klinik” -Germania, Fundația „Remember Enescu” - București, Muzeul „Paul
Constantinescu” - Ploiești.

MIHAIL AGAFIȚA

Mihail Agafița

Născut în 1973 în Republica Moldova, Mihail Agafiţa studiază dirijatul la
Institutul de Stat al Artelor din Chişinău, absolvind apoi Universitatea
Naţională de Muzică din Bucureşti la clasa de dirijat al distinsului profesor
Dumitru Goia sub a cărui îndrumare studiază ulterior ca masterand la cursul de
studii aprofundate, specializarea Stilistică dirijorală-Dirijat orchestră. În
anii 2005 –  2007 se perfecţionează la
cursurile de măiestrie susţinute de reputatul dirijor Patrick Strub, organizate
de Ambasada Germaniei la Chişinău.

Din 2004 deţine funcţia de Dirijor Permanent al Filarmonicii Naţionale a
Republicii Moldova, iar din anul 2013 obţine prestigioasa poziţie de Prim-dirijor
şi Director Artistic al Orchestrei Simfonice din cadrul aceleiaşi instituţii.

Între anii 2009 – 2013, este Dirijor Permanent al Filarmonicii „Transilvania”
Cluj-Napoca.

Mihail Agafiţa participă la prestigioase festivaluri internaţionale de
muzică, unde prestaţia sa dirijorală este întâmpinată cu entuziasm de public şi
apreciată la superlativ de către mass-media.    

Colaborează cu personalităţi de renume ale lumii muzicale.

Din anul 2010 Mihail Agafiţa devine membru al Uniunii Muzicienilor din
Republica Moldova.

Repertoriul său impresionant conţine creaţii muzicale de diverse genuri şi
stiluri de la preclasic la contemporan, printre care şi lucrări în primă
audiţie.

În anul 2016, prin decret prezidenţial a fost desemnat cu cel mai înalt
titlu onorific al Republicii Moldova în domeniul culturii – „Artist al
Poporului”, pentru performanţe remarcabile și prestație scenică extraordinară.

Pentru merite deosebite în dezvoltarea şi propagarea artei muzicale şi
activitate concertistică intensă, prin decret prezidenţial (în anul 2010,
Republica Moldova), dirijorului Mihail Agafiţa, i-a fost conferit titlul
onorific „Maestru în Artă”.

FILARMONICA NAŢIONALĂ „SERGHEI LUNCHEVICI” CHIȘINĂU

Orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale "Serghei Lunchevici" Chișinău

Colectiv emerit din Republica Moldova, Orchestra Simfonică a Filarmonicii
Naţionale „Serghei Lunchevici” a fost fondată în anul 1930. Pe parcursul
activităţii sale a avut rolul de emisar al artei şi culturii, devenind, în
timp, unul dintre ansamblurile de vârf din ţară.

Actualmente, Orchestra reuneşte un grup de peste optzeci de instrumentişti
profesionişti, constituind un organism cu bogate tradiţii muzicale şi o
activitate concertistică intensă.

Maeştrii Alexandr Klimov şi Pavel Bacinin au fost cei care au pus bazele
acestui colectiv. În primii zece ani ai existenţei sale Orhestra a activat în
Tiraspol, ulterior, în 1940, s-a mutat în Chişinău, fiind inclusă în componenţa
Filarmonicii de Stat din Republica Moldova.

O perioadă îndelungată de timp (1953-1979) funcţia de dirijor-şef şi
director artistic a fost deţinută de Timofei Gurtovoi. În următorii 15 ani
conducerea artistică a colectivului a fost asigurată de către dirijorul Dumitru
Goia.

Începând cu anul 2004 şi până în prezent, Orchestra este condusă de prim-dirijorul
Mihail Agafiţa.

Repertoriul Orchestrei cuprinde cele mai reprezentative lucrări ale muzicii simfonice şi vocal-simfonice universale. Orchestra interpretează creaţii din diferite epoci şi în variate genuri stilsitice, abordând, în principal, muzica secolelor XVII-XXI. În acest context o deosebită importanţă se acordă interpretării opusurilor compozitorilor din Republica Moldova şi România: V. Zagorski, E. Lazarev, E. Doga, Gh. Ciobanu, Șt. Neaga, E. Coca, V. Poliakov, L. Gurov, S. Lobel, I. Macovei, T. Chiriac; G. Enescu, Şt. Niculescu, A. Vieru, A. Iorgulescu, D. Dediu, D. Rotaru, L. Dănceanu, M. Jora, M. Negrea, C. Ţăranu, T. Olah, V. Munteanu, A. Pop.

IONEL CEOBANU

Născut la Ripiceni, jud. Botoșani, a învățat la Liceul de
Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani, și apoi a urmat cursurile Conservatorului
„George Enescu” Iași – Facultatea de muzică și compoziție muzicală,
muzicologie.

Cariera didactică, de peste 40 de ani, și-a început-o la
Școala generală Mărceni, Bicaz (astăzi Școala „Regina Maria”), iar din anul
1990 la Liceul de Arte „Victor Brauner” Piatra-Neamț, unde a predat
disciplinele Teorie – solfegiu – dicteu, Armonie și Ansamblu coral, pregătind
și îndrumând generații de tineri viitori muzicieni.

A participat cu elevii la diferite concursuri naționale
de Teoria muzicii și la Olimpiada Națională de Interpretare muzicală și Studii
teoretice, etapa națională, unde a obținut numeroase premii.

A făcut parte din comisii de elaborare de subiecte și
evaluare la Concursurile Naționale de Teoria muzicii „Primăvara Artelor” Bacău,
„Constantin Constantinescu” Iași și de două ori în Comisia Națională a
Olimpiadei de Studii teoretice(Teoria muzicii).

A fost membru în corala „Cantores Amicitiae” a
Conservatorului ieșean.

A dirijat corala „Camerata” a Sindicatului Învățământ
Piatra-Neamț, corul „Imperialii” a Seminarului Teologic Liceal „Sfinții
Împărați Constantin și Elena” Piatra-Neamț, și corul „Gaudium” al Liceului de
Arte „Victor Brauner” Piatra-Neamț – locul 2 la Concursul Național Coral.

A realizat aranjamente corale pentru diferite tipuri de
formații, a compus cântece aniversare pentru: Colegiul Național „Calistrat
Hogaș” Piatra-Neamț, Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatra-Neamț și
Colegiul Național „Petru Rareș” Piatra-Neamț.

Este membru UCIMR (Uniunea de Creație Interpretativă a
Muzicienilor din România).

Compunerea unei lucrări muzicale dedicate simbolului
orașului Piatra-Neamț „Turnul lui Ștefan cel Mare”, a început în anul 2011
atunci când a luat contact cu o poezie, cu același titlu, scrisă de Georgiana
Ploscan, pe atunci elevă olimpică la Limba și literatura română de la Colegiul
Național de Informatică Piatra-Neamț, poezie care are un mesaj „altfel”, o
altfel de viziune a ceea ce trebuie să reprezinte un monument, o emblemă a
comunității în care trăim.

Piesa este scrisă pentru Sopran solo, Alto solo și pian,
muzica: Ionel Ceobanu, versurile: Georgiana Ploscan, orchestrația aparținând
maestrului Sabin Păutza.

EVELINA BARCAN

Absolventă a Liceului de Arte „Victor Brauner” Piatra-Neamț. (iunie 2022),
Evelina Barcan este studentă a Universității Naționale de Arte „George Enescu”
Iași, Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice,
 

Palmaresul ei cuprinde Premiul la concursurile de canto „Elena Botez”
(2019), „Consonanțe Vocale” (2021), „Emanuel Elenescu” (2022)
Festivalul Concurs de Muzică Religioasă Ortodoxă, Hajnowka (Polonia) și la
Olimpiada Națională de Interpretare Vocală și Instrumentală (2022).

Ca studentă, colaborează cu Opera Națională Română Iași, în ansamblul
coral, pentru spectacolul „Aida” (2023).

MARIA BĂICĂNESCU

Absolventă a Seminarului Teologic Liceal „Sf. Gheorghe” Botoșani (iunie
2018), a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloaie” Iași
(iunie 2021). În prezent, este studentă a Universității Naționale de Arte
„George Enescu” Iași, Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale
Teoretice. 

Este câștigătoare a numeroase premii, dintre care menționăm: Premiul I la
Concursul Național de Muzică Religioasă „Din suflet de Creștin” (2017),
Trofeul, Festivalului Concurs Național de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă
„Buna Vestire”, Botuș (2019), Trofeul, Festivalului Concurs Coral de Muzică
Sacră, Botoșani (2023), Premiul I la Festivalul Concurs de Muzică Religioasă
Ortodoxă, Hajnowka, Polonia (2023).

Este colaboratoare a coralei „Universitas” - Universitatea „Alexandru Ioan
Cuza” Iași.


Vacanțe Muzicale XLVIII - SEARĂ A MUZICII VENITE DE PESTE PRUT

A doua seară a Vacanțelor
Muzicale ale anului 2023 va aduce lângă Turnul secular al marelui voievod
Ștefan două grupuri de muzicieni basarabeni - „Lupii lui Calancea” și „Surorile
Osoianu” Va fi, cu siguranță, o seară plină de ritm și de voie bună, alături de
artiști foarte apreciați de publicul românesc.

„LUPII LUI CALANCEA” BAND

„LUPII LUI CALANCEA” BAND

Bandul „Lupii lui Calancea” este
creația
producătorului, compozitorului și chitaristului basarabean
Alex Calancea
.

După absolvirea Conservatorului din Chișinău, Alex Calnacea face primele
turnee, în calitate de basist, prin Europa, Asia, cu un proiect de jazz fusion.
Continuă, apoi, cu un proiect pop-rock, având colaborări importante cu
producători prestigioși din Los Angeles, printre care Jack Jaseph Puig.

Întors din S.U.A. în Republica Moldova, își creează propriul band care-i va
purta numele și va deveni un proiect d.e referință a muzicii de calitate de
peste Prut. Muzica sa este un tribut adus marilor artiști, prin concertele „Amintire
de iubire”, „Alex Calancea și prietenii”. Este producător al filmului
documentar „Bucurie de Noroc la Orizont de Plai”.

După această etapă, Alex Calancea se inspiră de folclorul autentic din
Republica Moldova, urmând colaborări numeroase de succes cu Orchestra „Lăutarii”
condusă de Nicolae Botgros,
Orchestra Fraților Advahov,
precum și cu orchestre simfonice din România.

Primul album de creație proprie îl realizează în anul 2016, axat pe
instrumentul său (chitară bas), album denumit „Basul Capricios”,
inspirat din locurile în care a copilărit, melodiile fiind cu influențe funk,
folk, clasic și jazz.

În parallel, Alex Calncea creează proiectul pop-rock „RUPT”,
muzicianul devenind și producătorul mai multor artiști basarabeni.

La sfârșitul anului 2017 se naște cel mai recent proiect al său, „Alex
Calancea și Lupii”
, proiect ce aduce în prim-plan motivele, baladele
și poveștile haiduciei, aduse pe ritmuri contemporane, fuzionate cu folclor.

ANSAMBLUL VOCAL „SURORILE OSOIANU”

ANSAMBLUL VOCAL „SURORILE OSOIANU”

Cvintetul Osoianu a fost fondat în anul 1980, la Chișinău, de bine
cunoscutul etnomuzicolog Andrei Tămăzlăcaru, pe lângă Uniunea Muzicienilor.

Surorile Ileana, Iulia, Valentina, Romela și Maria Osoianu s-au născut în
satul Horești, Fălești, în Nord-Vestul Republicii Moldova.  Au absolvit Școala de muzică din localitate și
au obținut, fiecare dintre ele, Diploma de studii superioare la Universitatea
Pedagogică din Bălți, Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Muzică,
studiind instrumente precum: acordeonul, baianul și vioara.

Repertoriul lor include mai multe genuri muzicale: folclor pentru copii (cântece
de leagăn, dădăcit, invocări), colinde, doine, balade, cântece lirice, cântece
de petrecere, cântece pascale, cântece de cătănie, păstorit.

Împreună, surorile Osoianu conduc Studioul folcloric „Iedera” de la Palatul
Național de Creație, precum și alte câteva ansambluri folclorice de copii și
tineret din Chișinău.

Surorile Osoianu au participat la crearea unor filme și emisiuni radio-TV:
„Talancuța”1983, regizor: Constantin Croitoru; (film muzical); „Talancuța”
1986, regizor: Anatol Codru (film muzical); „Lerui-ler, panzele dalbe”, 1990,
regizor: Tudor Tataru (film muzical-artistic de lung metraj).

Au efectuat turnee în țările baltice, în România, Germania, Franța, Spania,
Finlanda, Bulgaria și Rusia.

Totodată, ansamblul familial „Surorile Osoinau” a lansat mai multe albume
muzicale: „Talancuța” – „Ici, în vale, la izvoare”, produs de „Etnomuzic”; „Vă
cântăm de voie bună”, produs de „Real Sound” (2008).

Ansamblul vocal „Surorile Osoianu” este apreciat în republica Moldova ca promotor al folclorului autentic. Grupul este laureat al mai multor Festivaluri Republicane și Internaționale. A primit Premiul Tineretului din Moldova, în 1997.


Vacanțe Muzicale XLVIII - RECITAL CAMERAL ÎN DESCHIDEREA SERII A TREIA A VACANȚELOR MUZICALE

Seara a treia a Vacanțelor Muzicale se va deschide
marți, 4 iulie 2023, la
sala „Calistrat Hogaș”

 a
Consiliului Județean Neamț, cu un prim recital cameral, soliști fiind Mihaela Spiridon (pian),

Ioana Mardare (violă) și Laurențiu Busnea (violoncel).

Program:

Jules Massenet – „Meditație” din opera „Thais”
Carl Maria von Weber - Șase variațiuni pentru violă și pian
Fritz Kreisler – Capriciu vienez
Carl Maria von Weber - Andante şi Rondo ungaresse
Fritz Kreisler - Praeludium and Allegro in the Style of Pugnani
Georg Friderich Haendel / Johan Halvorsen – Passacaglia

__________________________________________________________________________

MIHAELA SPIRIDON

Mihaela Spiridon

Născută
la Bacău, Mihaela Spiridon începe studiul pianului la vârsta de şapte ani sub
îndrumarea profesoarei Delia Bălan şi a maestrului Ovidiu Bălan.

În anul
1981, absolvă cursurile Liceului de Artă din oraşul natal şi este admisă la
Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, secţia pian principal la
clasa maestrului Gabriel Amiraş, iar în 1985 își susține examenul de licență la
care obține nota maximă.

A
publicat volumele: „Orizonturi ale pedagogiei muzicale. Metodologia studiului
unui repertoriu pianistic”, „Wolfgang Amadeus Mozart - Sonatele pentru pian la
patru mâini”, „Un pian, patru mâini şi trei clasici vienezi”, „Romantismul
muzical oglindit în pagini dedicate pianului la patru mâini”, „Dacă era
Miercuri, era Muzică”, „File din istoria Filarmonicii «Transilvania»
din Cluj-Napoca”, „Douăzeci de ani de învățământ superior muzical la Piatra-Neamţ”.

Doctor
în Interpretare muzicală, a inițiat Concursul Internațional de Pian „Carl
Czerny”, Concursul Internațional de Vioară „Ion Voicu”. În calitate de director
artistic, din anul 2006, coordonează programul Festivalului internațional
„Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamţ” (2006-2008, 2014-2022).

IOANA MARDARE

Ioana Mardare

Ioana
Mardare a absolvit cursurile Liceului de Arte „Victor Brauner” din Piatra
Neamț. Studiile universitare de licență și master le-a finalizat la
Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Interpretare,
Compoziție și studii Muzicale Teoretice, la clasa de violă a conf. univ. dr.
Constantin Stanciu. În urma obținerii unei burse ERASMUS, s-a perfecționat la
Viena, Austria, la Universität für Musik und Darstellende Kunst, studiind viola
cu profesorii Wolfgang Klos, Ulrich Schonauer și muzică de cameră cu Peter
Schumayer și Johannes Meissl.

A
susținut recitaluri de violă solo, duet și cvartet, colaborând cu orchestre din
țară și străinătate dintre care amintim: Opera Națională Română din Iași,
filarmonicile „Moldova” din Iași, „Mihail Jora” din Bacău și cu cea din
Botoșani (România), Webern Symphony Orchestra (Austria).

În
prezent este profesor de violă la Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra
Neamț și artist instrumentist – violă la Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău.

LAURENȚIU
BUSNEA

Este absolvent
al
Universității Naționale de Arte „George Enescu”, la clasa profesorului universitar dr. Anton Diaconu. În perioada
2007-2010, devine prim-violonist al
cvartetului de coarde „Giocoso”, fondat sub îndrumarea profesorului universitar dr. Dan Prelipcean, violoncelistul binecunoscutului cvartet de coarde, „Voces”.

În aceeași
perioadă, cvartetul devine membru ECMA -
Academia Europeana de Muzica de Camera. În
acest context, LAurențiu Busnea participă la
mai multe cursuri de masterclass, având
oportunitatea de a lucra cu profesori și
interpreți de renume, precum: Johannes Meissl, Eberhard Feltz, Tim Vogler,
Evgenia Epshtein, Stefan Metz, Hatto Beyerle,
Ferenc Rados, Rainer Schmidt.
În anul 2009, ansamblul cameral „Giocoso” este
laureat cu Premiul III la Concursul Internațional „Charles Hennen”, Olanda.

Între anii 2007-2010, Laurențiu Busnea a susținut concerte în țări
precum Austria, Germania, Belgia, Olanda, Turcia, alături de colegii din „Giocoso".

Din anul 2011,
colaborează cu orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, unde ia parte la
diverse turnee care au avut loc în China, Coreea
de Sud, Italia, Germania, Austria. De
asemenea, din anul 2015 devine angajat permanent al Filarmonicii de Stat
„Moldova” din Iași, în cadrul partidei vioara
I.

În 2021-2023,
colaborează cu Ansamblul „Avantgarde” din Bacău, la vioara I, sustinând diverse
concerte în
cadrul stagiunilor filarmonicilor din Sibiu, Bacău,
Râmnicu Valcea, precum și peste hotare, în Grecia și Bulgaria.

În anul 2023, Laurențiu Busnea participă în cadrul Festivalului „Classix”, susținând un concert la Opera Națională Română din Iași, alături de același ansamblu „Avantgarde”.


Vacanțe Muzicale XLVIII: SONORITĂȚI ALE VACANȚELOR MUZICALE LA ROMAN ȘI TÂRGU NEAMȚ

Precum în
multe dintre cele patruzeci și șapte de ediții precedente, la ediția curentă
sonoritățile Festivalului Vacanțe Muzicale se vor face auzite și la Roman și la
Târgu Neamț.

Astfel, Ansamblul
cameral
Fagotissimo” va fi oaspetele celor două localități nemțene.
Evenimentul din municipiul Roman se va petrece marți, 4 iulie, de la ora 18:00,
la sala „Nicolae Manolescu Strunga” din cadrul Primăriei, iar cel din orașul de
pe malurile Ozanei va fi o zi mai târziu, miercuri, 5 iulie, ora 18:00, la Casa
Culturii „Ion Creangă”.

La ambele evenimente musicale, intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

***

„FAGOTISSIMO”

Ansamblul
cameral „Fagotissimo” a fost constituit în 1999, când trei fagotişti de la
Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău - Mihai Timofti, Costică Mărcuţ şi Pavel
Ionescu -, împreună cu George Hariton, prim fagotist la Filarmonica „Moldova”
din Iaşi, au decis să exploreze magnificul univers timbral al acestui
interesant instrument.

Din anul 2009 în cvartet a fost cooptat şi fagotistul Mihai Badiu. În
ultimii ani, odată cu cooptarea de noi membri în orchestră, la recitalurile
formației au fost invitați și fagotiștii Mihai Gavril, Alexandra Stanciu, Mihai
Panainte, Cristian Buciumaș și Ionuț Roșca, iar la percuție evoluează Iulia
Bitta și Sorin Sofian.

Repertoriul
acestui grup cuprinde muzica barocă şi ajunge până la lucrări compuse special
pentru această combinaţie de instrumente.

Formaţia a susţinut deja numeroase concerte în ţară (Iaşi, Bacău, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Piatra-Neamţ, Piteşti, Oneşti, Constanţa) şi străinătate (Italia, Franţa, Germania, Bulgaria, Macedonia, Moldova, Grecia, Ucraina), participând la numeroase festivaluri şi fiind prezentă în teatre de tradiţie, precum Piccolo Reggio (Torino, Italia), Teatro Zanon (Udine, Italia), Palazzo Magnani (Reggio Emilia, Italia), Megaron (Salonic, Grecia).


Vacanțe Muzicale XLVIII - CONCERTINO ACCORDION BAND, SOLISTELE CRISTINA SCARLAT ȘI ADRIANA BABIN ÎNCHEIE SEARA A TREIA A VACANȚELOR MUZICALE 2023

Marți, 4 iulie 2023, în faptul serii (ora 21:00),
pe platoul din Piața Turnului, iubitorii muzicii se vor putea bucura de
evoluția ansamblului de acordeoniști condus de Eugen
Negruţa („Accordion Band”), alături de solistele
Cristina Scarlat și Adriana Babin.

Program :

Suita Irlandeză: Breackout, Lord of the Dance           
G. Bizet - Suită din opera „Carmen” (Uvertura, Entre’Act- 3, Farandole)
F. Liszt - Rapsodia ungară nr.2 - solistă: Adriana Babin (nai)
J. Last - Păstorul singuratic - solistă: Adriana Babin (nai)
J. Wojtarowiez - Little Story și A. Piazzolla Michelangelo 70
L. Bacalov - Il Postino -solist: Eugen Negruța, (bandoneon)
C. Saint-Saens - Dance Macabre
Grace Jones - I've Seen That Face Before (Libertango) - solistă: Cristina
Scarlat
A. Piazzolla - Jo soy Maria - solistă: Cristina Scarlat
E. Grieg - Suita nr.1 „Peer Gynt”
B. Bartok - Dansuri românești - solistă: Adriana Babin (nai)
Cicârlia – solistă: Adriana Babin (nai)
A. Vivaldi - Storm
A. Haciaturian - Dansul săbiilor
Pee Wee Ellis - The Chicken

Accordion Band

Ansamblul de acordeoniști condus de Eugen Negruţa
are o istorie de două decenii, fiind foarte cunoscut și apreciat de
publicul din țară și de peste hotarele ei. Acești muzicieni profesioniști,
absolvenţi ai Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chișinău și-au
fixat drept scop promovarea acordeonului clasic în Republica Moldova, perceput
ca un instrument de muzică populară.

Renumele  l-au câştigat prin muncă, perseverență,
talentul deosebit prin care aceşti muzicieni transmit cu iscusință și
virtuozitate vibraţiile acordeonului, multă energie și emoții profunde. 

Instrumentiștii sunt laureați ai numeroaselor concursuri
internaționale, deținând mai multe distincţii de aur precum titlul de Campioni
mondiali ai acordeonului
și titlul onorific de Colectiv artistic emerit
al Republicii Moldova
.

Sunt frecvent invitați ai festivalurilor europene, prilej cu care au
susţinut numeroase turnee pe mari scene din lume.

Pe lângă vitalitatea caracteristică, Concertino
se poate mândri cu un repertoriu inedit din muzica clasică și jazz în
orchestraţii originale pentru acordeon din patrimoniul muzical național și
universal. Orice lucrare realizată de acest colectiv, indiferent de gen, capătă
stilul și amprenta Concertino, ce excelează mereu cu un crossover
de bun gust și calitate artistică. 

Grupul îi are în componență pe: Eugen Negruța (acordeon,
bandoneon), Gheorghe Roșca (acordeon), Mihail Grosu (acordeon), Serghei
Paramonov (acordeon), Sergiu Mîrzac (acordeon), Evghenii Ursu (vioară) , Maxim
Cazacov (bass), Mark Oselschi (pian), Vitalie Negruța (tobe, flaut), Maxim
Nacioglo (percuție), Dumitru Drăgoi (sunet), Agnesa Rusu (manager). Soliste: Cristina
Scarlat (voce), Adriana Babin (nai).

CRISTINA SCARLAT

Cristina Scarlat

Este o prezență constantă, în calitate de solistă, la
concertele guvernamentale șide mare
anvergură, alături de Orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale din Chișinău
și la concertele Ansamblului Concertino.

A absolvit Colegiul Republican de Muzică „Ştefan Neaga”, specialitatea Dirijat coral;
Universitatea de Stat a Artelor, specialitatea Canto muzică uşoară şi jazz;
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, specialitatea Patrimoniu cultural
şi manifestări artistice.

Este solistă a Orchestrei Prezidenţiale a Republicii Moldova, profesor de canto, organizator de
manifestări cultural artistice, fondator și director al studiuoului pentru copii şi tineret „IntactArt”.

Renumita cântăreață a
fost declarată Maestru în Artă din Republica
Moldova
- titlul onorific decernat prin
Decret Prezidențial în luna ianuarie 2023. De
asemenea, este deținătoarea
Premiului de Excelență
pentru cea mai bună voce și
originalitate a prestațiilor scenice din cadrul Galei Excelenței Muzicale din
Republica Moldova, ediția -2021

Interpreta muzică
de ușoară, jazz,
pop-rock, romanţe şi muzică clasică este laureata Concursului de interpretare a romanţei „Crizantema de Aur”,
Târgovişte (1999), Marele Premiu la Concursul „Crizantema de Argint”,
Chișinău (2021), reprezentanta Republicii Moldova la Concursul „Eurovision” (2014”,
Copenhaga, Danemarca.

ADRIANA BABIN

Adriana Babin

La opt ani, Adriana a susținut primul ei concert ca
solistă pe scena Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” Chișinău. A
finalizat studiile la cel mai prestigios liceu de muzică din Republica Moldova,
„Ciprian Porumbescu”, la clasa profesorului Ion Negură. În perioada 2021-2022,
a studiat la „Conservatorium van Amsterdam” din Olanda, clasa de nai a prof.
Matthijs Koelne, iar în prezent este studentă în anul IV la Universitatea
Națională de Arte „George Enescu” Iași.

Adriana Babin este laureata și câștigătoarea premiului
I la diverse concursuri precum „Orpheus” din România sau „Talents of the world”
din Ucraina unde a câștigat marele premiu, dar și alte premii importante în
Rusia, Serbia, Moldova și Bulgaria.

De asemenea, a colaborat cu orchestre precum „Junge
Simfonie Berlin Orchestra”, cu Marie Jacquot dirijor, fiind invitată să cânte
în cadrul show-ului televizat „Stars von morgen”, de însuși Rollando Vilazzon;
Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” Chișinău;
Orchestra de cameră a Sălii cu Orgă din Chișinău, sub bagheta lui Cristian
Florea.

În 2019, Adriana a cântat în fața a 50.000 de
spectatori, acompaniată de orchestra simfonică a Operei din Paris, cu Jerome
Pillement dirijor, în cadrul Festivalului ,,Un Violon sur le Sable”, Royan (Franța).

În 2022, a susținut recitalul ei solo la Ateneul Român
din București, cu transmisie în direct la Radio România Muzical și a fost
protagonista Festivalului „Clef de Soleil” din Saint-Germain-En-Laye (Franța),
alături de Martha Rgerich.

În 2017, Adriana Babin a fost onorată cu bursa de merit a Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, primind și Premiul pentru rezultate deosebite în reprezentarea imaginii țării la nivel internațional, distincție a Ministerului Culturii al Republicii Moldova.


Vacanțe Muzicale XLVIII - ANTON NICULESCU, VINICIU MOROIANU - DUO CAMERAL PE SCENA VACANȚELOR MUZICALE

Al doilea recital cameral al ediției actuale este programat pentru după-amiaza zilei de miercuri, 5 iulie 2023, când, de la ora 18:00, la sala „Calistrat Hogaș” (Consiliul Județean Neamț), vor evolua, în calitate de soliști, viloncelistul Anton Niculescu și pianistul Viniciu Moroianu.

Program:

Johannes Brahms - Sonata pentru violoncel si pian nr.2, op.99
Johannes Brahms - Scherzo din Sonata FAE
Alexander Glazunov - Chant du menestrel op.71
P. I. Ceaikovski - Andante cantabile
Weber-Piatigorski - Adagio și Rondo

__________________________________________________________________________

ANTON NICULESCU

Anton Niculescu

S-a născut la Bucureşti într-o familie de muzicieni. Cu tatăl său, prim
violoncelist al Orchestrei Radio din Bucureşti, a început studiul
violoncelului; cu mama sa, pianistă, a avut prima apariţie în public într-un
recital la vârsta de 12 ani, la Sala Mică a Palatului din Bucureşti, iar doi
ani mai târziu a apărut ca solist în compania Orchestrei simfonice a
Filarmonicii „Moldova” din Iaşi, cu concertul de E. Lalo.

După absolvirea cu nota 10 a Conservatorului de Muzică din Bucureşti, la
clasa profesorului George Iarosevici, se perfecţionează cu Radu Aldulescu,
Antonio Janigro şi Daniil Şafran. Palmaresul său competiţional numără
importante premii obţinute la concursurile de specialitate (Concursul
Internaţional de la Trapani – Italia). Începe o intensă activitate
concertistică şi, în paralel, ocupă posturi de mare prestigiu ca cele de
prim-violoncelist al Teatrului „Scala” din Milano şi „Teatro Comunale” din
Florenţa.

Datorită talentului său de excepţie, sensibilităţii, muzicalităţii,
tehnicii briliante şi seriozităţii, numele său se impune din ce în ce mai mult
în viaţa muzicală. Astfel, este din ce în ce mai des prezent pe scene de mare
renume din Europa, Asia, America de Sud, America de Nord şi Africa, susţinând
turnee de concerte şi recitaluri în Franţa, Danemarca, Elveţia, Germania,
Austria, România, Italia, Spania, Ungaria, Grecia, Croaţia, Belgia, Turcia,
Portugalia, Brazilia, Mexic, Japonia, Coreea, China, Hong-Kong, Arabia Saudită,
Africa de Sud, Venezuela, Ecuador, Peru, S.U.A., Kazakstan, Uzbekistan,
Republica Moldova. Face parte din renumite formaţii camerale: „Zürcher
Streichtrio” (Trio de coarde din Zürich), „Ansamblul Oistrach” (cvartet,
cvintet, sextet) şi „Trio di Vienna”; are parteneri pianişti ca: Bruno Canino,
Pavel Gililov.

An de an este invitat în juriile diferitelor concursuri internaţionale din
întreaga lume, printre care Concursul Internaţional „Johannes Brahms” din
Austria, Concursul Internaţional „Shabit Inspiration” din Kazakstan, în Italia,
Japonia. De asemenea, susţine cursuri de măiestrie în Italia, Coreea, China,
Brazilia, Austria, Germania, Japonia, SUA, România.

Timp de zece ani a fost directorul artistic al Festivalului Internaţional
„Meersburger Winter” din Germania. Din 1997 este Membru de Onoare al Academiei
Filarmonice din Bolonia (Italia), academie fondată în anul 1666, care l-a avut
ca membru şi pe W. A. Mozart.

Mari personalităţi din lumea muzicii, ca Zubin Mehta, Riccardo Muti, Eugen
Jochum, Mstislav Rostropovich, Carlo Maria Giulini, Daniil Şafran, Paul
Tortelier, Radu Aldulescu, Vladimir Orlov, şi-au exprimat admiraţia şi
preţuirea faţă de arta sa interpretativă. A realizat înregistrări radio, t.v.
şi CD-uri şi, din anul 1996, este solist-concertist la Filarmonica din Braşov,
interpretând şi prime audiţii ale unor concerte importante pentru violoncel.

A mai participat la Vacanţele Muzicale în anii 2003, 2004 și 2016.

Cântă la un instrument „Pietro Guarnieri - Mantova
1709”.

VINICIU MOROIANU

Viniciu Moroianu

S-a născut în București, în anul 1962, într-o familie de muzicieni.

A absolvit, în orașul natal, Liceul de Muzică „Dinu Lipatti”, la clasa
profesoarei Marta Paladi. La Universitatea Națională de Muzică, Viniciu
Moroianu a fost îndrumat de pianistul și profesorul Gabriel Amiraș, fost elev
al marelui profesor rus Heinrich Neuhaus. La Acompaniament a fost discipolul
Suzanei Szorenyi. A studiat armonia cu compozitorii Doru Popovici și Pascal
Bentoiu, precum și dirijatul cu Constantin Bugeanu.

Începând din anul 1973, a fost distins cu Premiul I în competiții naționale
de pian, fiind totodată laureat al Concursurilor internaționale de la Paris
(1979) și București (1991). A primit Premiul Colegiului Criticilor Muzicali din
România (1981) pentru interpretarea Sonatei a treia pentru pian de Enescu și
Premiul Fundației „Dinu Lipatti” din București (1992) pentru restituirea și
prezentarea în concert a Fanteziei op. 8 de Lipatti. S-a afirmat în peste o mie
de apariții pe podium.

Repertoriul său vast include concerte cu orchestra (Integrala Beethoven,
precum și alte peste douăzeci de titluri, inclusiv românești), programe de
recital, muzică de cameră.

A participat la festivalurile internaționale „George Enescu” (opt ediții),
„Dinu Lipatti” (trei ediții), „Academia Sighișoara” (unsprezece ediții), precum
și la Besancon, San Jose, Graz, Chișinău și Bratislava.

A cântat pe scene din Grecia, Elveția, Franța, Italia, Germania, Spania,
Belgia, Danemarca, Luxemburg, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria. A
concertat cu toate orchestrele din România, precum și cu ansambluri din Marea
Britanie, Austria, Elveția, Republica Moldova și Bulgaria.

Este membru fondator al Societății Române Mozart (1991).

În anul 2005, a obținut titlul de Doctor în Muzică, cu teza „Două secole de
gândire componistică reflectate în creația pentru pian solo a lui Dinu
Lipatti”.

Între discipolii săi se numără Mihai Ritivoiu, Andrei Licareț, Ana
Silvestru, Silvan Negruțiu, Simona Strungaru, Abel Corban, Maria-Diana
Petrache, Cătălin Răducanu.

Predă la Universitatea Națională de Muzică din București, din 1990, ca titular la Muzică de cameră (până în 1994) și Pian.