LA MULŢI ANI SCRIITORULUI DAN IACOB!
„Dan
Iacob scrie clar, senin, cu o tentă reculeasă, într-o sintaxă de tăietură
eseistică, fără dantelării simandicoase. Comentariile sale, de un calm
halkionic, servesc ca act de mijlocire culturală, fără a avea pretenţia
nuanţelor originare. Dan Iacob nu e original sub unghiul gîndurilor, ci
autentic sub unghiul gradului de regăsire: e valoros acel scriitor în ale cărui
gînduri se află pe sine.Cum obsesia originalităţii merge mînă în mînă cu
orgoliul recunoaşterii, autorul nu aşteaptă ecouri publice, şi e mefient că va
primi vreodată recunoaşterea. De aceea actul scrisului e ordaliţiu săvîrşit ca
scop în sine, din nevoia de a-şi scoate din latenţă predispoziţiile pe care şi
le bănuieşte. Dar peste tot, motivaţia adîncă e nevoia de exerciţiu spiritual,
exerciţiu pe care orice om cu deficit de orizont îl face de-a lungul vieţii.”
(Sorin Lavric)
***
Dan Iacob s-a născut în ziua de 14
februarie 1960, la Piatra-Neamţ. Poet şi eseist, a absolvit Liceul „Petru
Rareş” din Piatra-Neamţ (1979), apoi, Facultatea de Transporturi a Institutului
Politehnic Bucureşti (1985). În prezent, lucrează la Biblioteca Judeţeană „G.
T. Kirileanu” Neamţ, unde a realizat, printer altele, un proiect de
teatru-lectură.
În 1984, la o sesiunea de comunicări,
prezintă lucrarea „Strategia gândului filosofic la Baruch Spinoza”. În 1999,
după redactări succesive ale eseului „Neodihnirea de fiinţă”, obţine premiul
special pentru eseu şi pentru nuvelă la Concursul de Creaţie Creştină „Daniel
Turcea”. Eseul apare în volum (2001).
Alte cărţi „Lasă-te locuit”, „Pecetea”, „Uită-te o clipă,răsare soarele”, „Drumuri prin memorie.
Semicentenarul – un mod de a fi”, „Iisus Hristos.
Creştinismul. Biserica: o antologie de autori, texte şi teme din mileniul al II-lea”.
***
CARTEA ZILEI – „NEODIHNIREA DE FIINŢĂ”,
DAN IACOB
Carte scrisă cu sufletul unui om care şi-a
petrecut o parte din viaţa sa sub oblăduirea lui Constantin Noica. Filosoful
din Dan Iacob nu are odihnă, mintea sa fiind într-o căutare permanentă. El se
dezvăluie cititorului publicând pagini din jurnalul personal, precum şi prin
aşternerea pe hârtie a frământărilor interioare ulterioare perioadei Păltiniş.
AMINTIRI CU DOMNUL COSTICĂ GHENESCU
Îl
cunoşteam încă de pe vremea când eu eram elev (într-a şaptea,
ca la Drumeş!),iar EL venea prin clase în căutare de talente
artistice. Îndruma, la rugămintea profesoarei de română, un mic
teatru de amatory al şcolii.
În
adolescenţă, mă captivase cu „Şaptehohote
de râs”, „Mireasa mută”, „Trolius şi Cresida”,
„Bine
mamă, dar ăştia povestesc în actul do ice seîntâmplă în actul
întâi”, „Omul
nu-i susups maşinii”.
Apoi,
m-a fermecat de-a dreptul, câţiva ani mai târziu, în „Procesul”,
de Kafka (cu o scenografie semnată de Adina panaitescu, scenografie
extraordinară prin simplitatea ei şi prin efectul obţinut asupra
spectatorului).
Aveam
să-l reîntâlnesc peste numai doi ani de la „Procesul”, de data
aceasta ca vecin. Chiar mă întrebase dacă nu vreau să dau la
teatru (eramereu în căutare de tinere talente), EL fiind gata să
mă pregătească.
Apoi,
a plecat o vreme mai lungă la Bucureşti. Capitala îl angajaswe ca
profesor la Academia de teatru şi Film. Şi juca şi în filmele
produse prin ani 2000.
Revenea,
din când în când la Piatra. Era încântat să cutreiere, în
aceste scurte vacanţe ale sale, străzile liniştite ale oraşului
şi potecile dealurilor din împrejurimi. „Nici nu ştii, mi-a zis
odată, cât de bine mă simt acasă, la Piatra. Aici pot, în
sfârşit, să mă plimb fără să am grijă de propriile buzunare
şi să recit în minte din clasici, aşa cum îmi place mie!”
Avea
să treacă Marele Prag, pe 26 septembrie 2013, fiind jefuit în
propriul apartament. I-au fost vizaţi banii din mica pensie, bani
pe care tocmai ce-i primise. Curios lucru, nu fusese niciodată ceea
ce se cheamă un om cu bani. Bogaţia sa era cea spirituală. Era un
mare altruist, gata oricând să împărtăşească arta sa cu cei
tineri.
Acesta
a fost, în foarte puţine cuvinte, domnul COSTICĂ GHENESCU.
***
Constantin Ghenescu s-a născut în ziua de 14 februarie 1944, la Alba Iulia (d. 26. 09. 2013, Piatra-Neamţ), actor. După studii liceale, a absolvit Şcoala Tehnica Sanitară din Bucureşti şi a lucrat un an la Spitalul Fundeni. A urmat actoria la I. A. T. C. „Ion Luca Caragiale", absolvent în 1969, ca şef de promoţie. A optat pentru Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ, unde a jucat, timp de 25 de ani, nenumărate roluri în: „Cronica personală a lui Laonic” (debut), „Răfuiala“, „Procesul”, „O noapte furtunoasă” ş. a. în 1997, s-a transferat la Teatrul „Bulandra“ Bucureşti. A fost distribuit în multe filme: „Şi caii sunt verzi pe pereţi”, „Undeva la Palilula”, „Cealaltă Irină”, „Cronica unei morţi amânate”, „Legiunea străină”, „Margo”, „Schimbarea la faţă”, „Marilena de la P7”, „Hacker”, „Niki Ardelean colonel în rezervă”.
LA MULŢI ANI, ALEXANDRU DABIJA!
Alexandru Dabija s-a născut pe 13
februarie 1955, la Bicaz. Cunoscutul regizor a urmat Liceul la Bicaz şi la Piatra-Neamţ,
apoi Facultatea de Teatru, secţia regie, a I. A. T. C. Bucureşti.
A fost repartizat la Teatrul Tineretului,
Activitate profesională (regie), la T. T. din Piatra Neamţ: „Răfuiala”, „O
noapte furtunoasă”, „D’ale carnavalului”, „Baba Hârca”, „Oo!”, „La coutume”,
„Orfanul Zhao”, „Femeia mută”.
apoi a activat ca regizor şi director la
Teatrului Odeon din Bucureşti. În perioada post-TT a pus în scenă alte
spectacole care s-au bucurat de mare succes: „Titanic vals”, „O scrisoare
pierdută”, „Absolut!”, „Acasă la tata”, „Cum vă place”, „Comedia erorilor”,
„Mult zgomot pentru nimic”, „Un duel”, „Trei surori”, „Nasul”, „Gaiţele”,
„Vicleniile lui Scapin”, „Adunarea femeilor”, „Burghezul gentilom”, „Ospăţul
lui Balthazar”.
Legat de „Absolut!”,
cu Marcel iureş în rolul lui Ivan Turbincă, ar fi de menţionat că Alexandru
Dabija, odată cu premiera de la „Oo!”, s-a aplecat
tot mai mult asupra creaţiei lui Ion Creangă. „Oo!”
a fost urmat de „O
ladă”, iar „Absolut!” a fost complete, ca o trilogie, cu „Moş Nichifor” şi
„N-ai tu treabă!”.
A montat spectacole şi la TV şi a
organizat workshop-uri cu regizori din Scoţia; cu actori români si englezi; cu
actori români şi belgieni.
Premii: Premiul Uniter; Premiul National
pentru Artă.
Credințe populare TREISPREZECE, NUMĂR CU GHINION (?)
Ghinionul este o personificare a
răului care îşi anunţă sosirea prin diferite semne: iepurele care traversează
drumul, femeia ieşită în cale cu găleata fără apă, zbaterea ochiului. Cel mai
cunoscut ghinion în România şi, în general pe mapamond, este numărul 13.
O asemenea superstiţie
care înconjoară lumea are una şi aceeaşi cauză: numărul lunilor lunare dintr-un
an solar care corespunde cu numărul exact al constelaţiilor Zodiacului: Peştii,
Berbecul, Taurul, Gemenii, Racul, Leul, Fecioara, Balanţa, Scorpionul, Ophicus care intră în componenţa eclipticii cu aproximativ
15 grade, Săgetătorul, Capricornul şi, a treisprezecea, Vărsătorul.
Anul, personificare a timpului
calendaristic, se naşte la 1 Ianuarie, este copil, tânăr şi matur de-a lungul
celor douăsprezece lunaţii şi constelaţii zodiacale, după care se degradează,
îmbătrâneşte şi moare în a treisprezecea.
Cifra 13, care anunţa, în
calendarul lunar, moartea şi renaşterea divinităţii adorate, apare şi în
structura unor calendare vechi ale lumii. Întrucât la sfârşitul anului, marcat
de a 13-a lunaţie şi de a 13-a constelaţie zodiacală, murea simbolic timpul şi
divinitatea, acest număr a căpătat o conotaţie malefică, aducătoare de necazuri.
Ţăranii marchează prin obiceiuri şi practici magice specifice partea sumbră a
sfârşitului de an, fără să asocieze semnificaţia malefică a acestuia cu un
presupus ghinion sau piază rea ce l-ar purta a 13-a lună lunară. (Ion Ghinoiu)
FUEGO, INVITAT SPECIAL LA CONCERTUL „DRAG DE DRAGOBETE”
Sărbătoarea dragostei la români, Dragobetele, va fi celebrat anul acesta de
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț prin organizarea
Concertului extraordinar „Drag de Dragobete” susținut de Ansamblul
folcloric „Floricică de la munte”, avându-l drept invitat special pe
îndrăgitul artist FUEGO.
Evenimentul se va desfășura vineri, 24 februarie 2023, la Casa de Cultură a
Sindicatelor din Piatra-Neamț, ora 17:00.
Intrarea se face pe baza biletului achiziționat, de la Secretariatele
Centrului și Casei de Cultură, contra sumei de 50 lei (categoria I), respectiv
40 lei (categoria a II-a). Relații la telefon 0233.214.026.
***
Zeul dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiurile româneşti, denumit şi Cap
de Primăvară, Dragobetele, fiul babei Dochia, este identificat în
tradiţia strămoşească cu zeul dragostei în mitologia romană, Cupidon, sau cu
Eros, omologul din mitologia greacă.
Numit pe alocuri şi Năvalnicul, Dragobete, feciorul frumos care ia
minţile fetelor şi femeilor tinere, se crede că a fost transformat de Maica
Domnului în floare, cea care portă numele de năvalnic.
Conform credințelor și obiceiurilor populare, de Dragobete, dacă e timp frumos,
fetele şi feciorii ies în poieni, hăulind şi chiuind, pentru a culege primele
flori de primăvară. Din zăpada netopită, fetele şi femeile tinere îşi fac
rezerve de apă pentru spălare în timpul sărbătorilor de peste an.
Desfăşurarea tradiţiilor, a ceremonialelor şi a actelor rituale legate de
sărbătoarea iubirii la români este atestată de generaţiile vârstnice, de la
care s-a preluat, printre altele, şi zicala „Dragobete sărută fete!”.
LA MULŢI ANI, DOMNULE DIRECTOR CONSTANTIN ALUPULUI-RUS!
Astăzi, 10 februarie, întreg colectivul Centrului pentru Cultură şi Arte
„Carmen Saeculare” Neamţ îl sărbătoreşte pe profesorul Constantin Horia
Alupului-Rus, director al instituţiei între anii 1980 şi 2018.
O VIAŢĂ PUSĂ ÎN SLUJBA CULTURII LOCALE
„A oferi cultură înseamnă a oferi setea”, iar „restul a fost o consecinţă”.
Acesta este un crez personal al profesorului Constantin Alupului-Rus, crez
transpus în practică în cei douăzeci și opt de ani în care a condus instituția
de care îl leagă o serie întreagă de realizări – Centrul pentru Cultură și Arte
„Carmen Saeculare” Neamț.
Constantin Alupului-Rus s-a născut la 10 februarie 1944, la Poiana
Sibiului, judeţul Sibiu, acolo unde părinţii săi, moldoveni din zona Neamţ, se
refugiaseră din calea războiului. Este foarte mândru de originea sa. Tot din
cauza războiului, tătăl său a fost concentrat pe front, acolo unde avea să-şi
piardă viaţa. Ca model l-a avut pe bunicul din partea mamei, cel al cărui aport
la educaţia viitorului om a fost hotărâtor.
La absolvirea Facultăţii de litere a
Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, proaspătul profesor de
limbă română a fost detaşat în judeţul care l-a dat literaturii române pe
Creangă.
După o scurtă activitate didactică – în decursul căreia a predat, la şcoala
din Crăcăoani, inclusiv matematica! – a ajuns
să preia în 1980 direcţiunea Centrului judeţean pentru conservarea,
promovarea şi valorificarea tradiţiei şi creaţiei populare.
Rezultatele manageriale de care este foarte mândru sunt demne de un om cu
viziune în plan cultural. A preluat, în 1990, Festivalul Internaţional „Vacanţe
Muzicale” (ajuns atunci la ediţia a XVIII-a) şi l-a dus, trecând peste toate
dificultăţile ivite în cale, până la cea cu numărul XXXVII. A înfiinţat
Colegiul de Muzică, proiect la care a cheltuit multă energie și a dus o
îndelungă muncă de lămurire a forurilor administrative județene și locale
pentru a le convinge de necesitatea și oportunitățile oferite de o astfel de
instituție. După zece ani, Colegiul înființat sub umbrela Academiei Naționale
de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, a devenit Facultate de Muzică, având
la activ câteva generații de absolvenți.
Poate cel mai important succes al directorului Constantin Alupului-Rus a
fost restructurarea instituţiei şi punerea ei pe noile coordonate impuse de
vremuri. Timp de câțiva ani, a gândit și apoi a pus în practică crearea unui
Centru cultural de anvergură, având ca modele instituții omoloage din Europa.
Astfel, dacă în 1980 a preluat Centrul judeţean de îndrumare a creaţiei
populare şi a mişcării artistice de masă, la pensionare, în 2008, a lăsat
viitorilor manageri instituția actuală, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen
Saeculare”.
O altă realizare în plan profesional a fost înfiinţarea, în 1991, a
Festivalului Internaţional de Folclor „Ceahlăul”, pe care l-a dus până la
ediţia a XIV-a.
Munca sa este continuată şi în prezent, la
aporoape un deceniu şi jumătate de la pensionarea Domnului Director, de
actualul colectiv al Centrului.
LA MULŢI ANI, SABIN PĂUTZA! PORTRETUL UNUI NONCONFORMIST AL MUZICII UNIVERSALE
Cel care declara că „cea mai mare satisfacţie a mea e să compun muzică” s-a
născut în anul 1943 la Câlnic – Reşiţa (Caraş-Severin). Deşi este îndrumat spre
studiul ştiinţelor pozitive (a urmat cursurile Liceului de Matematică din
Reşiţa), devine, în 1965, absolvent al Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din
Bucureşti. Acolo i-a avut ca dascăli pe Ion Dumitrescu (armonie), Tudor Ciortea
(forme şi analize muzicale), Nicolae Buicliu (contrapunct), Marţian Negrea
(compoziţie) şi D. D. Botez (dirijat). La ultima disciplină a beneficiat şi de
îndrumarea dirijorului formaţiei „Madrigal”, maestrul Marin Constantin.
După absolvire, îşi desfăşoară activitatea pedagogică la Conservatorul de
Muzică „George Enescu” din Iaşi, la Catedra de armonie şi contrapunct. În
paralel cu cariera didactică şi cu cea de dirijor al formaţiei „Animosi”, el
s-a afirmat şi printr-o fructuoasă activitate de compozitor.
Între timp, se specializează în arta compoziţiei şi a dirijatului în
Italia, la Academia Chiggiana din Siena, cu profesorii Franco Donatoni, Franco
Ferrara şi Bruno Maderna.
În 1967 are iniţiativa de a înfiinţa un grup coral, Corala „Animosi”,
formaţie care avea să devină una reprezentativă pentru Conservatorul de Muzică
„George Enescu” din Iaşi. Ansamblul coral era constituit în exclusivitate din
studenţi ai Facultăţii de Pedagogie. Corul desfăşoară, de la data înfiinţării
lui, o bogată activitate concertistică sub conducerea tânărului dirijor Sabin
Păutza, atât la Iaşi, cât şi în alte centre muzicale din ţară (Bucureşti,
Braşov, Cluj, Timişoara), la Radio şi Televiziune. Repertoriul grupului
abordează cu precădere lucrări mai puţin cunoscute din muzica veche românească
şi universală, în special din muzica Renaşterii.
Printre aprecierile de care s-au bucurat membrii Coralei Animosi, demne de
amintit sunt premiile obţinute la Festivalul de Muzică Veche de la Bydgoszcz
(Polonia, 1972), ori la Festivalul Muzical al Tineretului de la Bayreuth din Germania.
Pentru melomanii din Piatra-Neamţ şi din împrejurimi, sunt încă vii în
memoria afectivă concertele inimoşilor studenţi de la „Animosi”. Căci, ani de-a
rândul, tinerii artişti, în frunte cu dirijorul şi profesorul lor, Sabin
Păutza, au fost oaspeţi de seamă ai Vacanţelor Muzicale.
Din 1984, Sabin Păutza se stabileşte la Playnfield, New Jersey (Statele
Unite). Devenit, prin concurs, dirijor al celei mai vechi orchestre simfonice
din New Jersey, Playnfield Simfony Orchestra, românul ajunge să-i cucerească pe
americani până întracolo încât, primăria locală îi conferă titlul de Cetăţean
de Onoare, iar ziua de 7 mai 2007 a fost decretată drept Ziua Sabin Păutza în
Playnfield!
Aflat departe de ţară, dirijează frecvent în Statele Unite, Europa şi
Australia. Este invitat deseori să predea cursuri de măiestrie pe la diferite
universităţi americane şi europene.
După 2010, revine în România, devenind profesor universitar la Facultatea
de Muzică a Universităţii din Oradea, la Catedra de compoziţie, loc în care a
reuşit să uimească, să încânte şi să şi-i apropie înspre muzică pe tinerii
studenţi.
Cei care ies de la cursurile maestrului extaziaţi. Ovidiu Pop, unul dintre foştii
studenţi, mărturiseşte: „sunt mândru că mi-a fost profesor şi un bun prieten! Cu
cât stai mai mult de vorbă cu el, îţi dai seama de căldura din inima lui, cu
care oferă atâtea lucruri preţioase. Pe lângă faptul că e un compozitor,
orchestrator, dirijor extraordinar, e şi un nemaipomenit Pedagog!”
Activitatea sa internaţională de dirijor şi compozitor, i-a adus titlul
onorific de Doctor în Muzică, decernat de London Institute for Applied Research
şi titlul de Doctor în compoziţie al Academiei „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
Sabin Păutza a evoluat ca dirijor în cele mai renumite săli de concerte din
întreaga lume – Carnegie Hall din New York, Santa Cecilia din Roma, Frédéric
Chopin din Varşovia ori Philharmonic Hall din Sydney fiind o parte dintre
exemple. F
iresc, Sabin Păutza de-a lungul strălucitei sale cariere a cucerit numeroase premii şi distincţii: Premiul “George Enescu” al Academiei Române, Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Marele Premiu al Televiziunii Române, Premiul “Rudolph Nissim” al Uniunii Compozitorilor Americani, Premiul de Compoziţie la Concursul International din Salt Lake City, Utah (Statele Unite), Marele Premiu „Dr. Martin Luther King, Jr.”.
Sursă de documentare: Valentin Andrei, "Patruzeci de ani de Vacanţe Muzicale a Piatra-Neamţ", Editura Capriccio, Piatra-Neamţ, 2011
GEORGE PODANI, UN OM DEDICAT CULTURII NEMŢENE
La început de aprilie 1968, odată cu reorganizarea adminstrativ teritorială
a ţării, odată cu formarea judeţelor, a apărut o instituţie nouă, Casa de creaţie a judeţului Neamţ. Primul
director al Casei de creaţie a fost
profesorul George Podani. El a stat pe această funcţie doar câteva luni, până
ce forul tutelar, Comitetul judeţean
pentru cultură şi educaţie socialistă, l-a numit director pe George Bararu,
George Podani trecând ca angajat al forului superior. Adică, se făcuse o rocadă
între cei doi.
În noua sa calitate, de inspector al Comitetului, George Podani a rămas un
slujitor de bază al culturii nemţene. A lucrat, până la pensionare (1968-1990),
la aceeaşi instituţie (care, pe parcursul anilor şi-a schimbat denumirea,
chemându-se succesiv: Casa de creaţie
populară - în primii ani de funcţionare -, apoi Centrul judeţean de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării
artistice de masă - începând cu
mijlocul anilor ‘70 ai veacului trecut -, Centrul pentru Conservarea, Promovarea şi Valorificarea
Creaţiei Populare - din 1990 - şi, finalmente, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ - începând cu luna august a anului 2001).
Pănă să ajungă să activeze la Casa de
Creaţie, George Podani absolvise liceul din oraşul natal, Suceava, apoi
Facultatea de Filosofie din Bucureşti, unde a rămas pentru câţiva ani, ca
asistent universitar (1954-1958).
Stabilit, după 1960, în Piatra-Neamţ, George Podani a contribuit la punerea
bazelor şi apoi la organizarea unor manifestări ample şi de succes - între ele,
Vacanţe Muzicale, dar şi a altor mai mici, dar nu mai puţin importante.
A scris mult, punând în valoare arta şi cultura nemţeană, redactând texte pentru, printre multe altele, „România
literară”, „Contemporanul”, „Ateneu”, „Îndrumătorul cultural”, „Asachi”,
„Ceahlăul”.
Activitatea sa susţinută a fost remarcată de mulţi oameni de cultură,
astfel că, în cadrul unei ediţii a Vacanţelor regretatul profesor şi compozitor
Cristian Misievici l-a denumit pe George Podani drept „Patriarh al Vacanţelor Muzicale”.
După anul 2000, s-a retras în oraşul natal, urmând să-şi îngrijească mama, ajunsă la o vârstă venerabilă. Apoi, peste alţi câţiva ani, a venit vestea trecerii în nefiinţă a profesorului Podani. Nemaiavând alţi membri de familia sa în viaţă, nu am putut afla data exactă a decesului său. Se bănuieşte că ar fi înmormântat în vechea Cetate de scaun a marelui Ştefan, la Suceava.
OMAGIU ADUS MEMORIEI PROFESORULUI ŞI ISTORICULUI MARCEL DRAGOTESCU
S-a născut la Craiova în ziua de 4 februarie 1934, tatăl său – Sabin
Dragotescu – fiind comisar de poliţie, iar mama – Ecaterina – casnică. A urmat
cursurile Şcolii primare „Oteteleşanu”, iar după absolvirea primelor patru
clase, cu cunună, cum se spunea pe atunci, a fost admis la Colegiul „Carol I”
(clasele V – VIII) şi, mai apoi, la Liceul orăşenesc, pe care-l absolvă, de
asemenea, cu brio – Premiul I (1952).
Se înscrie la Facultatea de Medicină din Bucureşti, dar, din cauza
dosarului necorespunzător (tatăl fusese comisar de poliţie în regimul abia
depăşit!) este respins. Astfel că se înscrie la Facultatea de Istorie. Calităţile
sale native – răbdare, meticulozitate – curiozitatea de a afla cât mai multe
din istoria strămoşilor săi, fac ca studentul Dragotescu să absolve cu brio şi
această ultimă treaptă de studii, având la final doar calificative de „Foarte
bine” şi primind drept răsplată şi posibilitatea unei pregătiri, o bursă în
fapt, la Institutul „Constantin Drăgan” de la Milano (1957), finalmente
obţinând calificarea de „Diplomat în istorie şi arheologie”.
Un amănunt care vine să completeze imaginea regretatului Marcel Dragotescu este
dezvăluit de soţie, doamna Margareta: „cum Marcel avea un scris frumos, îngrijit,
caligrafic şi corect din punct de vedere gramatical, i s-a cerut ca Teza de licenţă
să nu o mai bată la maşină, aşa cum erau uzanţele, ci să o scrie de mână.”
Adesea se spune că scrisul (forma şi conţinutul) oglindesc personalitatea
şi caracterul unei persoane. În cazul lui Marcel Dragotescu, acest lucru s-a
verificat din plin.
Fiind singur la părinţi, tânărul Marcel Dragotescu dorea să-i ajute cât mai
mult, să le fie sprijin la bătrâneţe şi, prin urmare, urmărea o repartiţie ca
profesor în Craiova natală. Cu atât mai mult cu cât fusese un student eminent,
fapt ce-l putea ajuta. Doar că din nou intervine… dosarul! Astfel că în loc de
Craiova, este repartizat să preia postul din Galicea Mare, undeva în sudul
judeţului Dolj. Trecutul studenţesc remarcabil îl ajută încă o dată. Profesorul
universitar Nicolăescu-Plopşor, arheolog de recunoscută erudiţie, istoric,
prozator, folclorist şi
etnograf, care atunci desfăşura o intensă activitate de cercetare
arheologică pentru Institutul de Studii Istorice, îl cooptează pe Marcel Dragotescu
în echipa care urma să efectueze săpături în mai multe zone geografice. Astfel că
destinul îl aduce pe tânărul istoric la Bofu, comuna Ceahlău, din fosta Regiune
Bacău.
Ajuns în zona actualului judeţ Neamţ, la 1 noiembrie 1958, Marcel Dragotescu
preia direcţiunea nou înfiinţatului Muzeu de Istorie din Bicaz. Pe care îl ia de
la zero. Practic, desfăşoară o muncă sisifică de organizare şi administrare a proaspetei
instituţii culturale. Ajunge să predea şi limba latină la Liceul din Bicaz, pentru
ca ulterior, la înfiinţarea judeţului Neamţ, în februarie – martie 1968, să fie
adus de către profesorul Gheorghe Bunghez, ca vicepreşedinte, la Comitetul de
Cultură şi Artă judeţean. Era, în fapt, o recunoaştere a calităţilor şi a
meritelor unui om dăruit profesiunii sale.
Activitatea sa de la momentul noii organizări teritoriale a ţării şi până
la pensionare conţine multe realizări. Astfel, organizează şi contribuie la
atribuirea de noi spaţii pentru muzeele din întreg judeţul, se zbate şi reuşeşte
ca împreună cu alţi colegi care lucrau în cultura judeţeană să refacă estetica
interioară şi exterioară a Teatrului Tineretului, contribuind în acest mod la
introducerea acestei prestigioase instituţii
artistice în circuitul naţional şi internaţional, prin organizarea
Festivalului de Teatru deja devenit celebru.
La fel, trup şi suflet, să dăruieşte şi Vacanţelor Muzicale la
Piatra-Neamţ. Festival de a cărui naştere Marcel Dragotescu, alături de
Gheorghe Bunghez şi Constantin Potângă, nu este deloc străin. Ba chiar meritele
sale sunt demne de tot respectul.
Însă, nici un moment nu uită de prima sa dragoste (profesională) şi, ori de
câte ori timpul i-o permitea, participa la sesiuni ştiinţifice pe teme de
istorie şi arheologie. A fost invitat să participe la astfel de dezbateri în Piatra-Neamţ,
în judeţ, dar şi în străinătate.
-
Marcel Dragotescu şi celebrul compozitor de muzică de film, Roman. Vlad -
Marcel Dragotescu şi prof. Mihail Cozmei, la Sala Tapiseriilor din Muzeul de Artă.
Implicarea sa totală în organizarea la nivel judeţean a actului cultural îi
adduce şi satisfacţii personale. Participarea activă la manifestări artistice
de înalt nivel şi care au ecou dincolo de graniţele judeţului şi ale ţării face
ca administraţia municipiului Piatra-Neamţ să îi acorde în două rânduri Diploma
de Excelenţă (1998 şi 2000), iar post-mortem, în 2002, Primăria oraşului Bicaz
îi conferă titlul de Cetăţean de Onoare.
La sărbătorirea a douăzeci şi cinci de ani de Vacanţe Muzicale, Mihail Cozmei rememora: “cel care timp de aproape douăzeci de ediţii s-a aflat alături de noi, participând direct la organizarea şi desfăşurarea Vacanţelor, a fost profesorul Marcel Dragotescu. Prompt şi sigur, ştiind să găsească soluţii pentru toate problemele dificile, binevoitor, prietenos cu tinerii participanţi, vicele cultural de la Neamţ a contribuit într-un mod substanţial la permanentizarea acestui Festival studenţesc, unic prin structura, obiectivele şi împlinirile sale.”
Şi astăzi, la aproape douădecenii de la trecerea sa în nefiinţă (6 iulie
2002), pietrenii îşi aduc aminte cu veneraţie despre Marcel Dragotescu, unul
dintre pilonii culturii din judeţul Neamţ.
În urma sa, Marin-Marcel Drăgotescu alăsat o serie de scrieri de mare
importanţă pentru istoria şi cultura locală: „Monumente istorice de pe Valea
Bistriţei” (colab.), „Ghid turistic al Judeţului Neamţ”, „Palatul Cnejilor şi
Mănăstirea Durău”, „Piatra-Neamţ - mic îndreptar turistic”, „Muzee şi colecţii
din Judeţul Neamţ”, „Drumuri la mănăstiri moldave”, „Mănăstirea Războieni - arc
peste timp”, „Monumente istorice şi de arhitectură din Judeţul Neamţ” (colab.)
A avut, deasemenaq, colaborări cu publicaţii precum: „Acţiunea”, „Ateneu”, „Antiteze”, „Asachi”, „Carpica”,
„Ceahlăul”, „Contemporanul”, „Informaţia Primăriei, „Credinţa neamului”,
„Memoria antiquitatis”, „Revista muzeelor”.
Surse de documentare:
Valentin Andrei – „Patruzeci de ani de Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ”;
Constantin
Tomşa – „Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ”.
OMAGIU ADUS MEMORIEI PICTORULUI GHEORGHE VADANA
Gheorghe Vadana s-a născut în ziua de 3 februarie 1931, la Poiana Largului,
judeţul Neamţ. Personalitate complexă, a fost profesor de desen inspector
şcolar, director de şcoală (1967-1993), artist plastic.
A absolvit Facultatea de Arte Plastice, Iaşi (1967), fiind membru al Uniunii
Artiştilor Plastici din România. A participat la taberele de creaţie din ţară
şi la Tabara UNICEF, de la Hamburg (1972).
A avut numeroase expoziţii personale în străinătate, la Strasbourg Hamburg,
în Ungaria, în Spania, precum şi în toată ţara: 1a Voroneţiana (Suceava), la
Galeria „Cupola” Iaşi, Chişinău sau Bacău, la Gala Teatrului Naţional Bucureşti.
A expus anual la galeriile din Piatra-Neamţ şi la toate expoziţiile
Filialei Neamţ a U.A.P. De asemenea, a participat la ediţiile Bienalei „Lascăr
Vorel”.
De-a lungul carierei sale a primit numeroase distincţii. Dintre ele,
amintim aici Diploma de Onoare a Comitetului de Cultură Neamţ şi Premiul
„Lascar Vorel” pentru pictură, Cetăţean de Onoare al muncipiului Piatra-Neamţ.
Lucrările pictorului Gheorghe Vadana se află în muzee şi colecţii
particulare din ţară şi din străinătate: S.U.A., Canada, Australia, Israel,
Venezuela, Ungaria, Germania, Franţa, Belgia, Italia, Spania, Grecia, Turcia,
Rusia, Moldova.
A trecut în eternitate pe 20 noiembrie 2019, la Piatra-Neamţ.
Sursă de documentare: Constantin Tomşa . „Personalităţi
ale culturii din judeţul Neamţ”.